Asociația Foștilor Deținuți Politici solicită scuze din partea PSD și a lui Șerban Nicolae: O grosolănie din partea unui politician român, care falsifică istoria recentă a României

4 741

P R O T E S T

 

Comitetul Naţional de Conducere al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici şi Victime ale Dictaturii din România (AFDPR) a luat act cu indignare, de gravele ofense aduse foştilor deţinuţi politici şi deportaţi, de către d-l senator Şerban Nicolae, cu ocazia şedinţei Comisiei Juridice a Senatului.

Pentru a demonta afirmaţiile aberante, vom face o paralelă între cele susţinute de domnia sa şi punctele noastre de vedere.

Ş.N.: „Am rude care au luptat pe Frontul de Vest. Să le spunem că unii mergeau să lupte pe Frontul de Vest pentru eliberarea Transilvaniei, în timp de alţii luptau cu regimul comunist instalat în august 44, este inacceptabil”.

C.N.C.: Patria a trimis Armata Română Regală să o reîntregească, atât în Est cât şi în Vest. După ce au făcut-o la timpul respectiv, 50 de generali ai Armatei Române au fost azvârliţi de comunişti în temniţe şi lagăre de exterminare, unde şi-au găsit sfârşitul prin înfometare,  bătăi, munci silnice şi lipsirea de minime condiţii de igienă şi asistenţă medicală. Acestora li s-au adăugat alţi ofiţeri şi trupă.

Ş.N.: „Trupele de securitate au provenit, în principal, din foştii jandarmi”.

C.N.C.: Fals! Începând din anul 1945, comuniştii au infiltrat jandarmeria cu persoane aservite lor, în aşa fel încât, în vara anului 1948, când a luat fiinţă aşa zisa Securitate a Poporului, toate problemele au fost preluate din mers. Adevăraţii jandarmi au luat drumul temniţelor comuniste (vezi Cetatea Făgăraşului). Să fim atât de nevăzători, încât să nu realizăm că Securitatea era îndreptată împotriva poporului român?! Să se fi uitat naţionalizarea averilor? Să se fi uitat că Securitatea a asasinat sau trimis la moarte ţăranii care s-au împotrivit colectivizării? Să se fi uitat epurările din Poliţie şi Armată? Să se fi uitat interzicerea unor scriitori de primă mărime din literatura română? Să se fi uitat decimarea Academiei Române? Şi multe alte nenorociri care s-au abătut asupra acestui popor.

Ş.N.: „Deci erau români contra români”.

C.N.C.: Da, aşa este! Doar că de o parte erau românii demni, iubitori de neam, de Patrie de Tricolor şi credinţă strămoşească, gata să se jertfească pentru binele Patriei, iar de cealaltă parte, pleava morală a societăţii, toţi lingăii Partidului Comunist şi ai Moscovei.

Ş.N.: „Eu nu cunosc lupte duse de aceste grupe de partizani din munţi, cu trupele sovietice”.

C.N.C.: Doar nu erau nebuni să lupte cu pistoale automate, arme Z.B, şi grenade, împotriva blindatelor şi infanteriei sovietice, care, după aşa zisa eliberare, au uitat să mai plece acasă, timp de 14 ani. În schimb, n-au uitat ca la plecare, să ia o halcă din trupul Patriei. Desigur, partizanii şi mai  toţi românii sperau să vină americanii. Oricum, la începuturile ocupaţiei sovietice, am avut de-a face cu asasinate, violuri şi hoţii, pe când în Republica Federală Germană, trupele de ocupaţie americane, engleze şi franceze nu s-au dedat la astfel de fapte…

Ş.N.: „Acţiunile CIA, coroborate cu ale partizanilor din munţi, au slăbit capacitatea de apărare a României, sub pretextul că o fac împotriva regimului comunist, este mai degrabă, ticăloşie”.

C.N.C.: Răspunsul la o astfel de afirmaţie nu-l poate da decât o reptilă!

Prin afirmaţiile dvs. falsificaţi istoria recentă a României. Rezistenţa anticomunistă trebuie privită ca un întreg, ca un tot unitar şi nu fărâmiţată pe criterii etnice, politice, de culte sau de grup.

Ş.N.: „Acţiunea partizanilor anticomunişti din munţi a fost îndreptată împotriva României”, sau „ne arogăm merite care nu există”.

C.N.C.: La 28 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, nu am întâlnit o asemenea grosolănie din partea unui politician român. O crasă necunoaştere a fenomenului, care demonstrează continuitatea gândirii bolnave din vremea defunctului regim „ilegitim şi criminal”.

Aşteptăm scuzele d-lui senator Şerban Nicolae şi chiar ale Partidului Social Democrat.

 

31 octombrie 2017

Preşedinte al AFDPR

Octav Bjoza

 

sursa: AFDPR

4 Comments
  1. Dacul Liber says

    Românii trebuie sa stie si sa-i priveasca pe cei din PSD,un partid ce a definitivat distrugerea sociala si economica a Romaniei ,un partid infiintat de criminalul de Iliescu,Petre Roman si ciracii lor,ca pe urmasii si continuatorii celor dinainte de ’89 !Parlamentul Roman e plin de comunisti ,securisti si urmasii lor!

  2. Jan Valjean says

    Serpii,inca in viata,Iliescu si Roman nu sunt romani,ci niste alogeni mizerabili.

  3. Liliana says

    Trebuie abrogată legea 217/2015, trebuie prezentat adevărul despre jertfele supreme ale celor ce au făcut parte din generația interbelică și postbelică. Desigur, aici este vorba de Corneliu Zelea Codreanu și tot ce a generat acest Dar a lui Dumnezeu pentru România. Așadar haideți să facem ceea ce trebuie pentru memoria acestor eroi sau martiri și să nu ne amintim de ei doar cînd niște indivizi de a căror caracter ne-am lămurit, fac afirmații de acest gen. Cu ce suntem noi mai sus decât acești indivizi, dacă există atâta tăcere și indiferență din partea noastră? Este adevărat că eroii și martirii și-au dorit să nu-i răzbunăm, dar și-au dorit în aceeași măsură să nu-i uităm, chiar mai mult , ne-au promis că vor fi alături de noi în această luptă pentru adevăr.

  4. calin eugen says

    lasitatea indeamna la multe rele.Inca nu avem o istorie,cat de cat adevarata,a Romaniei…

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php