Mii de polițiști spanioli trimiși în Catalonia să împiedice cu forța referendumul

0 453

Spania va trimite mai mulţi poliţişti în Catalonia pentru a împiedica orice acţiune privind organizarea referendumului de independenţă, a declarat vineri Ministerul de Interne spaniol.

Ofiţerii de poliţie vor monitoriza spaţiile publice, vor păstra ordinea publică şi vor „acţiona în cazul în care se va încerca organizarea referendumului ilegal”, a precizat ministerul într-un comunicat.

Guvernul regional catalan a declarat că noile măsuri luate de autorităţile de la Madrid sunt menite să creeze o falsă impresie de criză. „Tot ce este nevoie este să vezi că nu există violenţă”, a declarat purtătorul de cuvânt al executivului catalan, Jordi Turull.

Liderii catalani au declarat că sunt hotărâţi să organizeze consultarea populară pe 1 octombrie, sfidând o interdicţie a Curţii Constituţionale şi guvernul de la Madrid, care afirmă că referendumul este neconstituţional, scrie Reuters.

Poliţia spaniolă a desfăşurat miercuri ample percheziţii la birourile executivului catalan din Barcelona, la tipografii, sedii ale unor ziare şi companii de curierat în căutarea de materiale de campanie pentru referendum.

Presa spaniolă a relatat că între 3.000 şi 4.000 de poliţişti au sosit deja sau se află pe drum, deşi Ministerul de Interne nu a oferit cifre. Aceştia se vor alătura celor 5.000 de ofiţeri de poliţie deja prezenţi în regiune. Ministerul a precizat că ei vor susţine forţele de poliţie catalane, numite Mossos d’Esquadra, care vor conduce operaţiunile.

 

sursa: NapocaNews

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php