Mesajul superb al românilor pentru Uniunea Europeană: Sângele de martir creștin ne-a sfințit glia secole apărând cu râvnă ortodoxia. Bravii noștri eroi zilnic sunt dați uitării, cât mai avem mândrie: Nu islamizării!
România ar fi trebuit să primească până la finalul acestui an aproximativ 4.000 de refugiați din Africa și Orientul Mijlociu. Până acum au ajuns doar 710, însă numărul acestora ar urma să crească. Chiar dacă UE forțtează România să accepte peste 3000 de oameni, autoritățile de la București spun că nu pot găzdui decât 1700. În plus, mulți migranți refuză să vină în România.
În același timp, în România, Institutul „Elie Wiesel” a declanșat o operațiune de demolare a unor statui sau schimbarea denumirii unor străzi doar pentru că, în numele sentințelor date în comunism de guvernul stalinist instalat de tancurile rusești, mari intelectuali români au fost condamnați de așa-zisele Tribunale ale Poporului, după război, pentru „crime de război”. În realitate, toate persoanele ce avuseseră legături cu regimul Antonescu fuseseră condamnate generic sub incidența „crimelor de război”, deși nu avuseseră funcții de decizie sau de răspundere față de declanșarea operațiunilor Armatei Române pentru eliberarea Basarabiei și Bucovinei.
Printre cei vizați se mai numără generalul Gheorghe Jienescu (care dă numele unei școli în comuna Rast, Dolj), scriitorul Vintilă Horia, pedagogul I.C. Petrescu sau mitropolitul Visarion Puiu (are o statuie în curtea Mănăstirii Putna).
Pentru ce au luptat Strămoșii nostri impotriva păgânilor,pentru ca acum aceștia sa pună mâna pe Țara Noastră,vândută la mezat ,mai ales in ultimele decenii de *băieții destepti si cu ochi albastri*! NU!Niciodata! Moarte islamului si tuturor vânzatorilor de Patrie mai mult sau mai putin corecți politic și celor cu stea in șase colțuri în frunte!Moarte lor,moarte trådătorilor!