Varșovia respinge îngrijorările invocate de Bruxelles

0 517

Guvernul de la Varșovia a contestat motivele de îngrijorare invocate de Bruxelles cu privire la reformele controversate din sistemul judecătoresc polonez, într-un răspuns trimis luni Comisiei Europene, la două zile după expirarea termenului dat Poloniei pentru a opera modificările solicitate, transmite France Presse.

La 26 iulie, Comisia Europeană a anunțat că lansează o acțiune juridică împotriva Poloniei cu privire la una dintre reformele din sistemul său judiciar și că Varșovia are la dispoziție o lună pentru a pune capăt ‘amenințării sistemice’ pentru statul de drept și a ‘informa Comisia despre măsurile luate’.

”Demersurile legislative al căror obiectiv principal este de a reforma sistemul judiciar rămân conforme cu standardele europene și răspund așteptărilor crescânde pe care populația le are de ani buni față de acest domeniu. De asemenea, dubiile Comisiei Europene rămân fără temei”, relevă un comunicat al diplomației poloneze.

Răspunsul guvernului conservator naționalist polonez nu a ajuns la Bruxelles decât la 28 august, Varșovia explicând în timpul weekend-ului că ‘întrucât data limită cade într-o sărbătoare legală, se consideră că acest termen se încheie în următoarea zi lucrătoare’.

Actul normativ care a determinat acțiunea juridică a CE contra Poloniei conferă ministrului justiției puterea de a numi și destitui președinții tribunalelor de drept comun. El face parte din cele trei legi adoptate de legislativul polonez în cadrul unei controversate reforme judiciare, criticată atât de Uniunea Europeană, cât și de opoziție, în opinia cărora va afecta independența justiției.

Motivul pentru care executivul UE a decis să ia măsuri este faptul că noua legislație introduce vârste de pensionare diferite pentru bărbații și femeile cu funcții de judecător, ceea ce încalcă normele antidiscriminare comunitare.

În 29 iulie, Comisia a lansat o procedură de infringement contra Poloniei cu privire la un al treilea text legislativ, care modifică organizarea tribunalelor de drept comun.

Legea privind reforma tribunalelor de drept comun i-ar permite ministrului justiției să-i numească pe judecătorii acestor tribunale fără a se consulta cu adunările generale ale judecătorilor și nici cu Consiliul Național al Magistraturii și fără a da explicații, ceea ce, potrivit opoziției poloneze, va duce la subordonarea justiției față de executiv.

 

sursa: NapocaNews

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php