RUȘINE, IOHANNIS! Răspunsul nostru: Muzeul Rezistenței.

de Florin DOBRESCU

Președintele României nu a ratat o nouă ocazie pentru a-și arăta nimicnicia. Cu ocazia zilei internaționale a victimelor regimurilor totalitare, Klaus Iohannis a cerut, într-un comunicat oficial, să nu mai fie onorată memoria acelor luptători în Rezistența anticomunistă adepți ai unor ideologii „extreme”, și care, deci, nu ar fi luptat de pe poziții… democratice. Cei vizați fiind, evident, legionarii. Sacrilegiul a fost comis la numai o zi după ce IICCMER anunțase deshumarea osemintelor a încă trei luptători în Rezistența armată anticomunistă din Munții Apuseni…

Cu doar un an în urmă, consilierul prezidențial Andrei Muraru anunța public implicarea Președenției în proiectul viitorului muzeu al Comunismului din Romania, menţionând că în acest muzeu nu își vor găsi locul cei care au luptat în Rezistența anticomunistă provenind din rândurile Mișcării Legionare. De altfel, excluziunea din cadrul Rezistenței a legionarilor reprezintă tema predilectă a lui Andrei Muraru, expusă în repetate rânduri, inclusiv în 2013, când actualul consilier prezidențial ocupa funcția de președinte al IICCMER și scandaliza opinia publică prin inițiative precum aceea a defăimării lui Ogoranu, la braț cu conducerea Institutului Wiesel.

De altfel, ingratitudine dusă până la blasfemie a Președintelui față de eroii Rezistenței anticomuniste din România, constituie ea însăși o gravă încălcare a principiilor democrației. Un nivel elementar de cultură generală ar trebui să îi indice domnului Iohannis că practica falsificării istoriei din considerente ideologice este apanajul regimurilor totalitare, fie ele de dreapta sau de stânga.

Oricum, comunicatul prezidențial este lipsit de sens. Teza conform căreia legionarii ar fi fost ostili democrației după cel de-al doilea război mondial este falsă din  punct de vedere istoric. Este de notorietate faptul că Mișcarea Legionară și-a revizuit concepțiile totalitare, recunoscând democrația de tip occidental ca unicul regim politic viabil. Horia Sima a dezvoltat aceasta concepție în remarcabila lucrare „Destinee du nationalisme”, publicată în 1951, la Paris. Că această poziție nu a fost una de conjunctură, legionarii au confirmat-o prin jertfa supremă a celor parașutați de CIA și aviația militară americană între 1951 și 1953, care au fost prinși și executați de comuniști. Dar şi prin miile de militanţi căzuţi în luptele din munţi sau între zidurile închisorilor comuniste.

Prin acest comunicat, Preşedintele se situează pe o poziţie contrară celei adoptate de adevăratul for moral al României, Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România, al cărei congres, în urmă cu doi ani, adopta o rezoluţie prin care respingea orice împărţire a Rezistenţei anticomuniste pe criterii politice, etnice sau religioase. Iar preşedintele AFDPR, dl Octav Bjoza a reiterat de nenumărate ori această poziţie.

Oricum, a elimina din istoria recentă a României grupurile de rezistenţă iniţiate de legionari sau dominate numeric de aceştia, însemană practic, a nu prea mai putea vorbi despre o rezistenţă anticomunistă în România… Însuşi Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, prin vocea directorului său, dl Radu Ciuceanu, a stabilit – în urmă cu doi ani, pe fondul promulgării că legionarii au reprezentat peste 70% din ponderea rezistenţei anticomuniste.

Domnului Președinte al României, care se străduiește din răsputeri să ne convingă că nu este și președintele nostru, al urmașilor luptătorilor anticomuniști, îi răspunde însuși Ion Gavrilă​ Ogoranu, prin rândurile pe care le-a lăsat așternute pe hârtie. Și care cunosc astăzi, după două decenii, o cutremurătoare actualitate.

„Dar nu cumva ar fi posibil să despărţim rezistenţa în cea „rea” legionară şi cea „bună” a celorlalţi, aşa cum s-a şi încercat de altfel? Ei bine, acest lucru nu e posibil. Grupurile de rezistenţă, indiferent de cine au fost iniţiate, au avut în componenţa lor şi ofiţeri, şi legionari, şi ţărănişti, şi inşi care nu au avut vreo activitate politică. Rezistenţa nu a fost numai a unei categorii politice, ea a avut un caracter naţional. Drapelul sub care s-a acţionat a fost tricolorul, iar idealurile pentru care s-a luptat au fost ale neamului românesc în întregime. (…)I

Iată un caz. Într-o groapă comună, la Sibiu, au fost găsite osemintele a 7 luptători, între care şi maiorul Dabija. Trei dintre ei au fost legionari, unul naţional ţărănist, iar doi nu ştim dacă au avut vreo orientare politică. Aceştia au luptat împreună. Au căzut răniţi împreună, au fost anchetaţi, condamnaţi la moarte şi executaţi împreună. Au stat 40 de ani în aceeaşi groapă, amestecându-li-se oasele, de nu eşti sigur că în cei 7 saci de plastic sunt numai oasele celui scris pe etichetă…