„Beneficiile” comunismului: Coreea de Nord amplifică execuţiile împotriva celor care neagă “măreţia” lui Kim

2 401

Un nou raport a precizat că dictatorul Kim Jong-un a intensificat execuţiile împotriva nord-coreenilor care nu îl mai văd ca pe un “zeu-împărat”.

Raportul anual al Biroului pentru Libertatea Religioasă Internaţională a precizat:

Guvernul a continuat să îi trateze dur pe cei care s-au implicat în aproape orice practică religioasă prin execuţii, torturi, bătăi şi arestări… CSW a declarat că a fost deseori aplicată o politică a vinei prin asociere în cazurile de detenţie ale creştinilor, însemnând că rudele creştinilor au fost de asemenea arestate, indiferent de credinţele lor.

Grupurile pentru drepturile religioase şi ale omului din afara Coreei de Nord au furnizat numeroase rapoarte care susţin că membrii bisericilor “subterane” au fost arestaţi, bătuţi, torturaţi sau ucişi datorită credinţelor lor religioase.

Publicaţia britanică The Telegraph a intervievat un dezertor nord-coreean care a susţinut acuzaţiile făcute în raportul Biroului pentru Libertatea Religioasă Internaţională. El a afirmat că un număr tot mai mare de nord-coreeni au încetat să îl mai vadă pe liderul suprem ca pe o “persoană măreaţă născută în Ceruri” – termenul propagandistic folosit pentru a-i descrie pe Kim, tatăl şi bunicul său.

Dezertorul a afirmat:

În trecut, oamenilor li s-a spus să venereze familia Kim deoarece ei sunt zei, dar mulţi nord-coreeni nu îl mai respectă pe Kim Jong-un. Aceasta înseamnă că ei caută altceva pentru a-şi susţine credinţa.

În acest context, în unele locuri au apărut şamanii, dar biserica creştină se dezvoltă de asemenea şi îşi adânceşte rădăcinile acolo. Chiar dacă oamenii ştiu că ar putea fi trimişi la închisoare – sau li se poate întâmpla ceva mai rău – ei totuşi aleg să aibă o credinţă, şi acest lucru înseamnă că în sânul regimului şi al sistemului apar tot mai multe fisuri.

Drept urmare, Kim aparent devine şi mai paranoic. Acest lucru l-a făcut să devină mai dependent de armată şi a dus totodată la creşterea numărului de execuţii în masă.

 

sursa: EpochTimes

2 Comments
  1. Ionut Moraru says

    Kim Jong Un a studiat la Scoala Internatioanala de la Berna care l-a primit cu bratele deschise neschitand nici un gest de opozitie fata de crimele lui ta-su care era la putere atunci in Corea de Nord.
    Asta a fost Occidentul de cand se stie: o curva!

  2. calin eugen says

    Libertate ptr. nord-coreeni! Dumnezeu sa ii ajute!

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php