În cei 26 de ani de domnie, Domnitorul martir Constantin Brâncoveanu s-a arătat un neobosit ctitor de biserici şi mănăstiri, revărsându-şi milostivirea îndeosebi spre locaşurile monahale, până la Sinai, Muntele Athos şi Ierusalim. În Sfântul Munte, Vodă Brâncoveanu şi-a arătat mărinimia către nouă din cele douăzeci de mănăstiri athonite.
Mănăstirea Marea Lavră
Domnitorul Constantin Brâncoveanu a ajutat Marea Lavră în două rânduri, la 1691 şi la 1696 Mănăstirea Marea Lavră.
Aflat în cel de-al treilea an al domniei (1691), Sfântul Constantin Brâncoveanu vedea ţara secătuită de roiuri de lăcuste care devastau de şapte ani „încă din zilele lui Şerban Voda (…) de se făcea multă stricăciune şi pagubă”. Amintirea minunilor din vremea procesiunii din 1641 cu sfintele moaşte (preacinstitul cap al) Sfântului Mihail al Sinadelor pe vremea domnitorului muntean Matei Basarab (1632-1654), nu s-a şters multă vreme din sufletul poporului dreptcredincios. Astfel, Sfântul Constantin Brâncoveanu a adus din nou moaştele Sfântului Mihail Mărturisitorul.
Atunci domnitorul „trimis-au la Sfetagora şi au pohtit pe părinţii de acolo cu rugăciune de au adus capul lui Sfântul Mihail Sinadichi (…) de umbla făcând rugăciuni şi sfeştanii prin toate locurile unde erau lăcuste”, scăpând ţara de năpasta. Drept mulţumire pentru binecuvântarea revărsată asupra ţării, domnitorul „au făcut cunună de aur cu pietre scumpe asupra capului şi au făcut cutie de argint frumoasă de au aşezat capul Sfântului” (Cronica logofătului Radu Greceanu), iar mănăstirii Marea Lavră a dăruit 6000 de aspri anual.
Tot în 1691, Constantin Brâncoveanu a dăruit Relicvariul pentru moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur (o parte din braţul stâng) – dăruite de Împăratul Vasile al II-lea Bulgaroctonul şi de Constantin al VIII-lea. Relicvariul este realizat din argint, cu 5 turle, iar pereţii laterali sunt decoraţi pe primul registru cu portrete de sfinţi în relief, iar pe registrul superior cu elemente florale şi serafimi.
În anul 1713, din banii donaţi de Vodă Brâncoveanu, la Marea Lavră se construieşte un paraclis în cinstea icoanei Maicii Domnului „Cucuzeliţa”.
Mănăstirea Sfântul Pavel
Pe când Antioh Vodă al Moldovei, în anul 1698, închina Zografului altă zidire a lui Ştefan, Căpriana din Basarabia, Vodă Brâncoveanu zidea turnul de apărare cu chiliile, din aripa ieşită în afară, şi trapeza.
În plus, a construit şi paraclisul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. O inscripţie, astăzi dispărută, menţiona că paraclisul a fost zugrăvit în 1708 “cu ajutorul prea cuviosului sânt egumen chir Luca şi cu cheltuiala prea luminatului Io Constantin Voievod, din neamul Basarab”. Tabloul votiv îi reprezenta pe ctitori, Constantin Brâncoveanu şi doamna Maria. Paraclisul este total refăcut azi, fiind închinat Sfinţilor Martiri Brâncoveni, ca noi ctitori ai mănăstirii.
La „Sfântul Pavel“, domnul a ajutat pe călugări atât direct, cât şi indirect. Începând din 15 mai 1698, i-a acordat o sumă anuală de 150 de taleri.
I-a ajutat însă şi indirect pe monahii athoniţi. Între 1688-1694 a emis şapte documente, cuprinzând mile către aceasta – scutiri de impozite, întăriri de moşii şi de ţigani etc. În plus, dintr-o milă către mănăstirea Jitianu (1689), o parte din bani luau drumul mănăstirii athonite.
O danie neobişnuită
Înaintea bătăliei de la Zărneşti (1690) dintre austrieci şi turci, lângă care erau şi români, soseşte din Rusia arhimandritul Isaia, de la mănăstirea Sfântul Pavel, din Muntele Athos. El era încărcat de daniile de tot felul, ce le strânsese, în drumul său prin Rusia. Acuzat de Constantin Bălăceanul ca fiind spion al lui Constantin Vodă Brâncoveanu, părintele Isaia este predat generalului austriac Haizler, care dispune arestarea arhimandritului Isaia şi confiscarea tuturor lucrurilor sale.
După doi ani şi jumătate, arhimandritul Isaia soseşte în Ţara Românească şi se jeluieşte lui Constantin Vodă Brâncoveanu, care, impresionat, cere mitropolitului Teodosie să cheme marea adunare spre a judeca această întâmplare. Mitropolitul convoacă pe reprezentanţii ţării; aceştia judecă împrejurările şi hotărăsc ca arhimandritul, recte mănăstirea Sfântul Pavel de la Athos, să se despăgubească, luând în stăpânirea sa moşiile, satele şi ţiganii ce avea aga Constantin Bălăceanul în ţară. Era, aşadar, o confiscare a averilor lui, care se dau în stăpânirea mănăstirii Sfântul Pavel.
Călugărul athonit, prin bunăvoinţa adunării naţionale, îşi găsea o despăgubire completă. Era o danie neobişnuită făcută mănăstirii Sfântul Pavel în mod indirect, în urma unei confiscări.
Danii pentru alte şapte mănăstiri athonite
La Mănăstirea Dionisiu, Constantin Brâncoveanu a trimis ajutoare în bani de două ori. În data de 6 aprilie 1696 a acordat suma de 8.000 de bani pe an, iar la 6 februarie 1712, 100 de taleri pe an plus 20 de taleri monahului care va veni să ridice suma.
La Hilandar, domnitorul martir a trimis bani în 1704, după cum şi Mănăstirea Pantokrator a beneficiat de sprijinul său. Indirect a întărit şi Mănăstirea Simonopetra, prin mile către metocul ei – mănăstirea Mihai Vodă.
Mănăstirea Vatoped a fost sprijinită în trei rânduri – în 1692 (cu 20.000 de aspri), 1696 (aceeaşi sumă) şi în 1702.
În 1703, o sumă necunoscută a fost trimisă Mănăstirii Xenofont, iar pe 30 octombrie acelaşi an, Constantin Brâncoveanu scuteşte de dări schitul Roaba, metoh al Xenofontului.
Mănăstirea Xiropotamu a fost ajutată indirect, prin metocul ei – Plumbuita (500 de ughi).
Proschinitarului lui Ioan Comnen
Sfântului Constantin Brâncoveanu îi datorăm şi acel preţios Prosehinetariu al Sfântului Munte, redactat de Ioan Comnenul, vlădică de Silistra şi tipărit la Snagov, în 1701, din porunca domnitorului.
Cuvântul proschinitar provine de la grecescul “proschinitarion” şi înseamnă Manualul închinătorului. Prosehinitarele pot fi denumite ghiduri pentru pelerinii ce vizitează Sfintele Locuri.
Proschinitarul lui Ioan Comnen Primul a fost primul proschinitar al Sfântului Munte Athos tipărit pe pământ românesc. Erudit profesor al Şcolii Domneşti din Bucureşti şi medic al domnitorului Constantin Brâncoveanu, Ioan Comnen şi-a scris proschinitarul în 1698, în urma pelerinajului făcut la Sfântul Munte Athos în acelaşi an. La trei ani de la scrierea proschinitarului, Comnen îl tipărea la Snagov, în 1701.
Titlul complet al Proschinitarului lui Ioan Comnen – în traducere românească – este următorul: „Proschinitarul Sfântului Munte Atlios. Scris şi tipărit în timpul luminatei domnii a prea evlaviosului, prea măritului şi prea înălţatului domnitor şi principe al întregii Ţări Româneşti, Domnul Ioan Constantin Basarab Voievod. Dedicat prea sfinţitului mitropolit al Ţării Româneşti, Domnului Teodosie. Cu grija şi cheltuiala luminăţiei sale, Domnul medic Ioan Comnen. Că să fie dăruit credincioşilor pentru mântuirea Iui. Tipărit de Ieromonahul cel din Iviria. în mănăstirea Snagov”.
Proschinitarul lui Comnen este considerat Cea mai bună descriere a Sfântului Munte făcută pentru pelerini, de aceea s-a şi bucurat de cea mai mare circulaţie.
Manuscrisul original al Proschinitarului lui Comnen s-a conservat în Biblioteca universitară din Iaşi.
de Silviu Cluci Doxologia
