Dan Puric: Trăim într-o prostituție publică îngrozitoare. Când Mircea Vulcănescu, o personalitate culturală a României, e pus sub semnul întrebării, încrederea poporului în sine e distrusă. Un popor se atacă în arhitectura lui sufletească!

0 738
Într-un interviu acordat Evenimentului Zilei, artistul Dan Puric vorbește despre România care și-a pierdut busola, pierdut reperele și valorile naționale, denunțând campaniile de denigrare care se duc în aceste zile împotriva chirurgului Gheorghe Burnei și de prigonire a filosofului și martirului Mircea Vulcănescu. Despre intelectualii de astăzi, artistul consideră că intelectualitatea este una dezbisericită, care „umbă după burse și conturi și sponsorizări de la ONG-uri”. O concluzie amară a artistului este că, din păcate, în România nu trăim o democrație, ci „un haos care se camuflează cu democrație și cu drepturile omului.”
Dan Puric: Trăim într-o prostituție publică îngrozitoare. Când Mircea Vulcănescu, o personalitate culturală a României, e pus sub semnul întrebării, încrederea poporului în sine e distrusă. Un popor se atacă în arhitectura lui sufletească!
Dan Puric consideră că la ora actuală există „ un stat paralel, care își face de cap în România. Și care are o comandă de la oculta internațională să distrugă valorile, arhitectura sufletească a acestui popor”. Ținta acestui stat paralel? „Ca să se distrugă fondul de încredere românesc în sine. Când un om ca Burnei e făcut praf, sau ca Mircea Tudor, sau ca alte valori, când Mircea Vulcănescu, o mare personalitate culturală a acestei țări, este pus sub semnul întrebării, încrederea poporului în sine e distrusă. Nu mai are valoare, poți să faci cu el ce vrei. Un popor se atacă în arhitectura lui sufletească. De-asta spun să vedeți cazul acesta nu ca pe un caz particular, ci ca pe un atac la valorile naționale. Asistăm la un asasinat. Un linșaj public”, spune Dan Puric.
Artistul susține că „e foarte ușor să vii și să asiști la decapitări. Nu am ieșit să apăr foarte multă lume. Anul trecut l-am apărat și pe Mircea Tudor, cel care a luat de două ori marele premiu de la Geneva. Foarte repede solidarizăm cu Piața Victoriei, fără repere. Eu am luat-o împotriva valului pentru că nu mă supun opiniei publice. Calomnia = crimă. Justiția română, care l-a acuzat pe profesorul Burnei, a făcut mai multe crime. În primul rând, actul de calomnie publică. Și doi: distrugând substanța morală a dreptului l-a eliminat pe Dumnezeu. Scopul justiției este să moralizeze, adică respectivul om să devină mai bun și să fie un exemplu social. „Modelul trebuie să fi e al prostituatei””.
Întrebat de reporterul EVZ cine trage sforile din umbră, artistul răspunde: „Cei care vor să facă din România o colonie. E un tratat de stategie chinezesc, vechi de 500 de ani, care spune că dacă vreți să cuceriți un popor fără armată, făceți-l să nu aibă încredere în sine, rupeți-i tradițiile, idoli, și acoperiți-i cerul, după care vor veni singuri la voi să vă roage să-i salvați din halul în care au ajuns. Din poporul ăsta prăpădit, paradoxal au ieșit genii. Noi trebuia să fim un neam de supraviețuitori.”
Dan Puric spune că modelele și valorile de az sunt „distruse” și oferă drept exemplu ce se întâmplă în școala românească de teatru: „Din moment ce la Institutul de Teatru a fost adus un regizor american, care a pus o actriță să-și facă nevoile pe scenă pentru că i s-a părut interesant, din moment ce doi coregrafi, așaziși de talie internațională, care unul a urinat pe scenă și celălalt a întins cu mâna, au spus că asta e coregrafie, și din moment ce nu te ridici în picioare și nu zici că e o abjecție și nu are ce să căute într-o instituție de cultură, îți meriți soarta”.
Actorul a amintit și de atacurile la adresa familiei tradiționale:
„A apărut un schizofrenic și a zis că nu există familie tradițională. Nu vedeți că și femeia româncă e atacată, pentru că femeia ține neamul și ea trebuie distrusă public, iar modelul trebuie să fie al prostituatei. Trăim într-o prostituție publică îngrozitoare. Din moment ce ei vor să distrugă institutul Cantacuzino, ce mai contează un om ca Burnei?!”
Interviul integral poate fi citit AICI.
Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php