Germania se auto-desființează (no news, sorry) și face o declarație de război cultural Europei de Est, cu consecințe incalculabile pentru viitorul “integrării europene”
În aceste zile Germania nu numai că l-a dus la groapă pe răposatul Hemult Kohl, dar a făcut un pas hotărât în direcția îngropării și ruinării definitive a proiectului Europei Unite, căruia fostul cancelar din vremea căderii zidului Berlinului, ca și nenumărați alți oameni politici de după cel de-al doilea război mondial, i-au dedicat întreaga carieră publică.
Prin decretarea “familiei pentru toți”, Angela Merkel, ruinătoarea moștenirii lui Helmut Kohl pe multiple planuri, a pus, cu voie sau fără de voie, o uriașă bombă cu efect nici măcar foarte întârziat sub șubredele temelii ale șandramalei europene, care scârțâie din toate încheieturile sub presiunea multiplelor probleme auto-generate (sugrumătorul jug al monedei unice, criza datoriilor “suverane”, enormul val de “refugiați” ajunși pe străzile Europei în contextul în care statele europene au renunțat să mai aibă o politică externă demnă de acest nume în Orient, degradarea fără precedent istoric în timp de pace a capacității statelor europene de a asigura un nivel elementar de securitate pentru cetățenii ce au ajuns să umble pe stradă cu zilele în mână, la cheremul oricărui exaltat islamic, expansiunea rapidă a societăților paralele în jurul enclavelor musulmane din aglomerările urbane occidententale, și, last but not least, prăbușirea demografică în plină desfășurare).
Ca și când în Europa n-am fi avut destule probleme, iată că și „creștin”-democrații germani de sub bagheta Angelei Merkel au decis să impună “căsătoria” homosexuală în Germania.
Da, știm, o știe orice om lucid, ba chiar un politician german de frunte, Thilo Sarazzin, culmea că social-democrat și fost membru în Comitetul Executiv al Bundesbank, a avut curajul să scrie o carte, ajunsă instant best-seller, pe această temă: “Germania se auto-desființează” (“Deutschland schafft sich ab”). Da, în mod evident, Germania se auto-desființează iar prin impunerea căsătoriei homosexuale această cursă spre auto-nimicire a intrat într-o nouă etapă, în care tendințele distructive pe tărâmul familiei, moralității publice și demografiei, manifeste de atâta vreme, se accelerează într-un tempo infernal.
Am mai spus-o și o repet, pentru că observ printre români o tendință de a trata superficial această temă extrem de serioasă: impunerea mariajului homosexual înseamnă angrenarea unei societăți într-un experiment de inginerie socială fără precedent istoric, care depășește prin proporții și consecințe devastatoare pe termen lung chiar și experimentul, niciodată dus până la capăt, pe care l-au făcut comuniștii cu seceră și ciocan atunci când au încercat să desființeze (“socializeze”) proprietatea privată. Mizele bătăliei pentru definirea familie (familie firească, naturală sau aberanta “familie” homosexuală “pentru toți”) sunt imense, inclusiv în ceea ce privește dreptul de viață sau moarte civică pentru creștini (cine dorește o lămurire suplimentară poate citi articolul meu anterior pe această temă).
Iată că în aceste zile când s-a întâmplat să treacă din această viață unul din principalii co-autori ai Europei în care ni s-a dat să trăim, politicienii germani au decis să împingă Germania și pe mai departe pe povârnișul auto-nimicirii și să impună “căsătoria pentru toți”. Consecințele devastatoare ale puciului legistlativ, politic și cultural întâmplat zilele acestea în Parlamentul German nu vor întârzia să apară.
Dincolo de impactul pe plan intern (unde, fără doar și poate, vom asista în această generație la sfârșitul istoriei bimilenare a creștinismului în Germania), pe plan extern poziționarea fermă a statului german în favoarea ”căsătoriei” homosexuale va exacerba războiul cultural în plină desfășurare în Europa, va agrava tensiunile dintre vechile și noile State-Membre ale UE și va adânci prăpastia ce începe să se caște între opțiunile fundamentale ale europenilor din vestul și din estul Uniunii Europene.
Cu siguranță, părerile și reacțiile vecinilor din est sunt ultimul aspect care să aibă vreo importanță pentru politicienii germani implicați în proiectul de redefinire a familiei în conformitate cu ideologia de gen și cu calapoadele corectitiudinii politice. S-ar putea însă ca, într-un viitor nu prea îndepărtat, să observăm că decizia Bundestag-ului în favoarea ”căsătoriei” homosexuale va întări dorința multor cetățeni din noile State Membre de a lua o distanță sănătoasă, de minimă auto-protejare, față de ultimele noutăți și evoluții din Occidentul mult-jinduit până cu puțin timp în urmă. La urma urmei, dacă observi că un vecin / coleg / prieten vrea neaparat să se sinucidă, este obligatoriu să o facă cu tine de mână?
Privind la ce se întâmplă în Germania din perspectiva unei țări majoritar creștin ortodoxe în care trei milioane de cetățeni au cerut referendum pentru înscrierea definiției familiei normale în constituție, nu pot constat că, astăzi ca și în trecut, erorile și păcatele Occidentului ne imping în fața unei opțiuni imposibile. Nu a trecut chiar așa de mult timp de când generația celor de dinaintea noastră din estul Europei a fost pusă în fața opțiunii de a alege între Hitler și Stalin. Mai demult, în timpul începuturilor, unii din înaintașii noștri au fost împinși să aleagă între libertate și Adevăr și s-au văzut siliți, pe bună dreptate, să afirme că decât mitra papală, mai bine turbanul sultanului în Aghia Sophia. Așa că să nu se mire prea tare arhitecții unei “uniuni tot mai strânse” prin „căsătoria pentru toți” că tot mai mulți din răsăritul Europei vor spune că, decât “familia homo” mai bine Europa națiunilor libere, fără euro și fără cote obligatorii de imigranți.
de
