Președintele SUA, Donald Trump, discurs fulminant despre Dumnezeu și familie: Noi știm că părinții, nu birocrații, știu cel mai bine cum să-și crească proprii copii și să creeze o societate înfloritoare

1 624

Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a participat la ediția 2017 a Mitingului „Sărbătoriți libertatea”,  eveniment ce a avut loc pe 1 iulie, la Washington.

Cu această ocazie, Trump a ținut un discurs răsunător, în care a pus accentul pe libertatea credinței și pe prețuirea pe care societatea americană trebuie s-o aducă veteranilor de război, dar și celor care servesc țara prin serviciul militar.

Trump a reamintit audienței că în declarația de independență a SUA se afirmă că libertatea vine  de la Dumnezeu. De asemenea, acesta a reamintit că administrația sa va respecta și susține libertatea religioasă, dreptul la exprimare liberă al pastorilor și predicatorilor religioși, dar și dreptul părinților de a-și crește, așa cum știu ei mai bine, copiii.

Iată transcrierea discursului, cu parantezele că momentele despre doi veterani ai celui de-al doilea război mondial, dar și partea introductivă, nu au fost traduse:

„De la semnarea Declarației de Independență, acum 241 de ani, America a afirmat că libertatea vine de la Creatorul nostru. Drepturile noastre ne sunt date de către Dumnezeu și nicio forță lumească nu va putea să ne ia aceste drepturi. De-aceea, administrația noastră mută puterea de la Washington acolo unde îi este locul: în mâinile poporului.

De prea mult timp, politicienii au încercat – și cum au încercat, să centralizeze autoritatea în mâinile a câțiva oameni din capitala noastră. Îi văd mereu. Birocrații cred că pot să vă conducă viețile, să treacă peste valorile voastre și să vă spună ce să spuneți, cum să trăiți și unde să vă rugați. Dar noi știm că părinții, nu birocrații, știu cel mai bine cum să-și crească proprii copii și să creeze o societate înfloritoare. Și noi știm că familiile și bisericile, nu guvernele, știu cel mai bine cum să creeze o comunitate puternică și iubitoare. Și peste toate, știm asta: în America, noi nu avem un cult pentru Guvern, ci pentru Dumnezeu.
Libertatea noastră religioasă este consacrată chiar în primul amendament al Constituției noastre. Fondatorii națiunii americane L-au invocat pe Creatorul nostru de patru ori în Declarația de Independență. Benjamin Franklin le amintea colegilor participanți la Convenția constituțională să plece capul în rugăciune.
Eu vă reamintesc că vom începe să spunem „Crăciun fericit” din nou. Pe bancnotele noastre este scris „În Dumnezeu ne încredem”. Când unul dintre marii noștri generali, generalul Patton, dădea de o problemă, se ruga. Când a dat peste o vreme groaznică, în decembrie 1944, Patton i-a cerut unui preot militar să facă o rugăciune pentru îmbunătățirea vremii, pe care apoi a distribuit-o celor 250.000 de soldați din Armata a III-a.
Administrația va apăra și va susține mereu libertatea religioasă. Nu vrem să vedem cum Dumnezeu este eliminat din piața publică, gonit din școli sau împins afară din viața civică. Vrem să vedem rugăciuni înainte de meciurile de fotbal american – dacă asta vor -, vrem ca toți copiii să aibă șansa să cunoască binecuvântările lui Dumnezeu, nu vom lăsa Guvernul să intervină în predici, să atenteze la libera exprimare a pastorilor, a predicatorilor și a oamenilor pe care îi respectăm cel mai mult.
De aceea, cât timp voi fi președinte, nimeni nu vă va putea opri să vă practicați credința sau să predicați ceea ce este în inima voastră.  O amenințare recentă la adresa libertății religioase este terorismul radical islamic. O țară nu este numai geografie. O națiune este suma cetățenilor săi, dar și a visurilor și a aspirațiilor acestora”.
sursa: ActiveNews
1 Comment
  1. calin eugen says

    Jos palaria ,d-le Trump! Asta-i America pe care o iubim!

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php