Predica a Ips Augustin la Duminica a IV-a dupa Rusalii
Biserica noastră, iubiţii mei, îi cinsteşte pe Sfinţii Apostoli. Îi cinsteşte cu o sărbătoare aparte pe fiecare, dar îi cinsteşte şi pe toţi laolaltă printr-o sărbătoare comună, care, după cum ştiţi, are loc pe 30 iunie. Şi pe drept le acordă această cinste. Pentru că Sfinţii Apostoli sunt stâlpii Bisericii, sunt giganţii credinţei şi ai virtuţii, sunt marii binefăcători ai omenirii.
Desigur, unii dintre ei sunt în mod deosebit binefăcătorii binecuvântatului nostru popor, ai poporului elin. Nimănui altuia nu-i datorează atât de mult patria noastră cât îi datorează Apostolului Pavel şi Apostolului Andrei. Acestora, noi, elinii. le datorăm faptul că suntem creştini. Dacă Apostolul Pavel nu ar fi urcat în Areopagul atenienilor să propovăduiască pe adevăratul Dumnezeu şi dacă Apostolul Andrei nu s-ar fi răstignit în Patra, noi n-am fi fost creştini. Prin predica, prin ostenelile, prin lacrimile şi sângele apostolilor Elada a devenit o ţară creştină.
Dar se pune întrebarea: Suntem într-adevăr creştini?
Unele lucruri sunt o raritate şi de aceea au o valoare mare. Rar este aurul şi chiar mai rar este diamantul. Dar şi decât aurul şi decât diamantul mai rar în vremea noastră a devenit creştinul, adevăratul creştin. Arătaţi-mi un creştin adevărat – un creştin de 24 de carate, creştin însă cum îl vrea Evanghelia lui Hristos şi Apostolii şi Predania Bisericii noastre – ca să cad înaintea lui şi să mă închin.
O specie rară a devenit creştinul în zilele noastre. Şi aş putea să spun ceva chiar mai aspru, ceva care va părea ciudat. Ce? Înainte de Hristos au existat creştini, iar după Hristos există idolatrii! Dar cum – veţi întreba – există înainte de Hristos creştini? Nu spune Evanghelia “Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui” (Marcu 16, 16)? Că acela care nu va trece prin cristelniţa Sfântului Botez nu este creştin? Cum deci zici că au existat înainte de Hristos creştini şi după Hristos idolatrii?
Tema, iubiţii mei, este foarte mare. Dar cred că ajung unu, două exemple, şi să vedeţi că în epoca dinainte de Hristos, o perioadă de rătăcire şi de pervertire, au existat şi anumiţi oameni care au trăit o viaţă aspră şi au avut cu adevărat un cuget superior şi putem să spunem că respectau poruncile Domnului fără a le fi învăţat de la cineva.
Primul exemplu. Spune, de pildă, Domnul – nu un preot sau un episcop, ci Domnul cerului şi al pământului – “Să nu te juri nicidecum”, adică este interzis cu desăvârşire jurământul. “Să fie cuvântul vostru da da şi nu nu” (Matei 5, 34-37). Şi totuşi, ce facem? Astăzi, în ţara noastră, în fiecare zi de la tribunalul regional până la Aeropag (Curtea Supremă de Justiţie) şi de la instanţele civile până la tribunalele militare, navale şi aeriene, oamenii nu fac nimic altceva decât să-şi întindă mâinile pe Evanghelie şi să se jure continuu. Nu doar în probleme mari, ci şi pentru cele mai mici. Toată patria noastră este afundată în acest iad. Şi totuşi Domnul spune: “Să nu te juri nicidecum!”. Aşadar, această poruncă pe care noi creştinii nu o împlinim în veacul nostru, cu şase veacuri înainte de Hristos a împlinit-o – cine? Un filozof care nu auzise de Evanghelie, Clinias. Reaminteşte Vasilie cel Mare. Clinias avea o răfuială în justiţie cu un vecin al său. Şi trebuia, dacă i se făcea dreptate, să câştige o mare sumă de bani. Îi zic la tribunal: – Pune-ţi mâna pe statuia zeului, ca să juri. – Nu, răspunde, nu mă jur. –Dar vei pierde procesul. –Să-l pierd. Şi a pierdut procesul, pentru că nu a acceptat să se jure!
Vă întreb: Acesta nu este creştin, iar noi suntem creştini? Noi care mergem şi ne punem palma pe Evanghelie? Înainte de Hristos a fost creştin acesta, iar după Hristos idolatrii suntem noi.
Vreţi alt exemplu? L-am auzit astăzi: Este sutaşul din Evanghelie (vezi Matei 8, 5-13). Evreii, care au ştiut de adevăratul Dumnezeu şi de poruncile Lui şi au văzut atâtea minuni, nu au crezut în Hristos; dar acesta, care era un roman idolatru, o minune a văzut şi a crezut. Nu a citit Legea Domnului şi pe profeţi, şi cu toate acestea în poziţia şi în comportamentul său observăm câteva semne importante ale credinţei lui în Dumnezeu.
Auzi deci cuvintele idolatrului. Îi spune Hristos: -Voi veni în casă să-ţi tămăduiesc robul. –Nu, îi zice el, nu e nevoie; poţi şi de departe să-l faci bine… Compară acum această credinţă cu credinţa unora dintre noi. Mulţi creştini astăzi sunt inferiori sutaşului. Cred, de pildă, că Dumnezeu face minuni doar în anumite locuri. În mod sigur, acceptăm şi noi că există icoane făcătoare de minuni şi locuri de închinare; nu suntem protestanţi şi iehovişti. Dar, dacă ai inimă curată, dacă crezi, pretutindeni au loc minuni. “În tot locul stăpânirii Lui, binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul” (Psalmul 102, 22); dacă însă nu crezi, chiar dacă mergi la Sfintele Locuri, nu te vei folosi cu nimic. Aşadar sutaşul a avut o credinţă curată în Dumnezeu.
A avut chiar şi smerenie.
– Doamne, nu sunt vrednic să intri în casa mea, sunt păcătos. El îşi simţea nevrednicia; noi cum ne simţim? Cum intrăm în biserică? Dacă te-ar chema împăratul la palat, cum te-ai duce şi cum ai sta? Cu frică şi cu cutremur. Şi ce este un împărat pământesc în faţa Împăratului tuturor? De aceea, atunci când mergem la biserică, să spunem cu smerenie: Dumnezeul meu, eu, viermele, care am săvârşit atâtea păcate, cum să intru în biserica Ta, unde îngerii şi arhanghelii Te laudă în cântări? Şi atunci când ne împărtăşim cu Preacuratele Taine să ne întrebăm conştiinţa: Suntem vrednici să-L primim în noi pe Hristos?
Ne minunăm de sutaş pentru credinţa lui, ne minunăm de el pentru adânca lui smerenie. Dar există şi un alt element minunat în viaţa lui, şi acesta este dragostea lui. Îl auziţi? La Hristos au venit mulţi cerând să fie tămăduit copilul lor sau vreun altul de-al lor. Acesta Îl roagă pe Hristos nu pentru vreo rudă de-a lui, ci pentru un slujitor al său, un sclav, care în epoca aceea nu avea drepturi, nu era considerat om; pe atunci, pe sclavi îi cumpărai, îi vindeai, îi omorai, făceai cu ei ce voiai. Aşadar, pentru acest sclav s-a îngrijit sutaşul. A venit la Hristos şi L-a rugat să-l tămăduiască. Iată deci creştin înainte de Hristos. În schimb, acum?!… În ziua de azi, vin în Atena fete din eparhie şi slujesc în casele mari. Se ostenesc; primele se trezesc, ultimele se culcă. Şi cum se comportă faţă de ele domnii lor creştini? Pentru abaterile copiilor lor, a fiului sau a fiicei lor, sunt îngăduitori; însă pentru un eşec pe care-l va face servitoarea, doamna o chinuieşte şi o aruncă afară. Când însă vin Crăciunul şi Paştele, această doamnă se va duce în biserică şi va face cruci mari şi va aprinde lumânări. Vă întreb: Această doamnă nu este idolatră după Hristos? Iar sutaşul nu este creştin înainte de Hristos?
Să luăm aminte, iubiţii mei, nu ne mântuiesc formele: milosteniile sau afierosirile, iconostasele, făcliile, veşmintele ţesute cu aur ş.a… Bune sunt acestea, dar cu o condiţie: să fie însoţite de fond, de esenţă. Şi esenţa este existenţa celor trei mari virtuţi: credinţa, nădejdea, dragostea. Nu ne mântuiesc cuvintele “Doamne, Doamne”; un singur lucru mântuieşte: “cel ce face voia” Domnului (Matei 7, 21). Altfel, există teama de a fi trimişi la chinuri.
Mă gândesc la ceva şi mă cuprind fiorii. Îmi vine să plec într-un pustiu şi ar fi bine ca Sfântul Sinod să mă pedepsească şi să mă trimită într-o mănăstire, să mă liniştesc după ostenelile atâtor ani. La ce mă gândesc? Când a venit Pavel în Atena, a cutreierat ca un străin întreaga cetate. Idolatrii erau şi pretutindeni a văzut idoli. Cu toate acestea nu a auzit vreun atenian să-i înjure pe zei. Dacă însă ar veni din nou astăzi, oriunde s-ar duce, îi vor bubui urechile de groaznicele înjurături de cele dumnezeieşti. Adică: Înainte de Hristos, creştini, iar după Hristos, idolatrii! Iată de ce mă tem, ca nu cumva într-o noapte fără niciun cutremur să vină sfârşitul. De aceea, să spunem întru pocăinţă: “Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăţia Ta” (Luca 23, 42).
† Episcopul Augustin
(Omilia Mitropolitului de Florina, părintele Augustin Kandiotis, în sfânta biserică a Sfântului Andrei, Patision )
sursa: Impantokratoros.gr
