PRIGOANA MORŢILOR. Radu Gyr condamnat post-mortem, la Cluj!

de Florin Dobrescu

“O sa se bată cu noi şi morţi, iar noi să fim alături de voi ca să ne apăraţi. Şi morţi vom izbândi!” (Pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa)

Profeţia părintelui Gheorghe Calciu se îndeplineşte cu o exactitate matematică. Şi mai curând decât ne-am fi aşteptat.

Întocmai ca în zilele Revoluţiei franceze, când rămăşiţele regilor Franţei au fost scoase din criptele bisericilor pentru a fi decapitate, tot astfel conducerea Institutului “Elie Wiesel” continuă macabrul ritual al recondamnării şi executării post-mortem a unor oameni a căror existenţă şi aşa a fost un lug şir de suferinţe şi umilinţe.

Acum a venit rândul lui Radu Gyr. Zilele trecute, presa a anunţat intenţia autorităţilor locale de a schimba numele unei străzi din Cluj. Numele poetului Radu Gyr, va fi înlocuit cu numele unui artist maghiar.

Hotărârea a fost determinată de o dispoziţie a Ministerului Administraţiei şi Internelor, care la rândul său s-a executat, umil, în faţa unei adrese a Institutului Elie Wiesel. Instituţia condusă de Alexandru Florian – dovedit discipol veros al Partidului Comunist înainte de 1989 şi fiu al unui activist bolşevic venit în 1944 odată cu tancurile sovietice, a cerut Guvernului României să dispună înlăturarea unor statui şi desfiinţarea denumirii unor străzi şi unităţi de învăţământ dedicate unor personalităţi ale culturii române, incriminate pentru adeziunea lor la curentul naţionalist din preajma celui de-al doilea război mondial. Sunt vizaţi poetul Radu Gyr, savantul Mircea Vulcănescu, mitropolitul Bucovinei – Visarion Puiu, scriitorul Vintilă Horia, aviatorul Gheorghe Jienescu (ministru în cabinetul Antonescu) şi pedagogul I C Petrescu. Se cere modificarea numelor unor străzi, bustul lui Mircea Vulcănescu de la Bucureşti şi cel al Mitropolitului Visarion Puiu de la Mănăstirea Putna se cer dărâmate, se cer schimbate numele unor instituţii de învăţământ – cum este Colegiul Mircea Vulcănescu din Bucureşti, şcoala Vintilă Horia din Segarcea ş.a.. Printre acestea, este rătăcit şi criminalul de război maghiar Wass Albert, ale cărui busturi sunt răspândite prin Ardeal.

Un adevărat tăvălug neocomunist se prăbuşeşte peste memoria acestor oameni, în baza neorollerismului ce ne mutilează, prin legi şi decrete, istoria recentă. Şi toate, în numele noii ideologii zămislite de minţile bolnave ale promotorilor terorismului intelectual. Noua religie pe dos neomarxistă şi Poliţia Gândirii – al cărei rol îl joacă, în realitatea noastră orwelliană, Institutul Ellie Wiesel – face noi victime. Evident, din rândul celor morţi deja şi condamnaţi, de mai multe ori, în timpul vieţii.

Dar nu… Nu este de ajuns. Răzbunătorii  discipoli ai urii şi ai eternului război civil nu se mulţumesc cu atât. Numele celor ce au arborat demnitatea şi onoarea în faţa invadatorilor şi ideologiei diavoleşti aduse de ei, trebuie scoase de pe plăcuţele indicatoare ale străzilor, de pe frontispiciul şcolilor şi liceelor. Pentru ca în final să fie scoase, din nou, de pe rafturile bibliotecilor, din manualele şcolarilor şi, la urmă, din minţile şi din sufletele tinerilor. Ideologii noului comunism soft sunt conştienţi că amintirea acestor oameni va constitui întotdeauna o rezervă de spiritualitate românească, un reper identitar şi, mai ales, o zonă de resuscitare a conştiinţei naţionale. Aceasta este crima de care sunt acuzaţi. Iar noul “tribunal al poporului” nu iartă. Mila este o reminiscenţă burgheză, cum obişnuiau să spună bolşevicii de la mijlocul secolului trecut.

În cazul Consiliului Local de la Cluj, afrontul adus spiritului românesc este cu atât mai mare cu cât, în timp ce numele poetului Radu Gyr urmează să fie înlăturat, strada va primi numele unui maghiar, sculptorul Jeno Szervatiusz.

Legea 217 din 2015, cunoscută mai ales ca “legea antilegionară”, prevede că “se interzice acordarea numelor persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război unor străzi, bulevarde, scuaruri, piețe, parcuri sau altor locuri publice”. În ceea ce-l priveşte pe Radu Gyr, dintre cele trei condamnări primite între 1941 şi 1958, cea de-a doua, din 1945, a avut drept capăt de acuzare aşa numita crimă de contribuţie la dezastrul ţării. Aceasta era formula prin care, alături de “criminalii de război” propriu-zişi, erau incriminaţi şi cei care se considera că au contribuit la instaurarea regimului politic sub care România a intrat în război, de partea Germaniei, împotriva URSS. În realitate, a fost vorba de un proces al delictului de opinie, toţi inculpaţii fiind condamnaţi pentru operele lor scrise. Iar reintrarea în închisoare a unui Radu Gyr ori Nichifor Crainic a însemnat – pentru toţi deţinuţii politici ai regimului comunist – şansa zămislirii unor giuvaere poetice care au constituit hrană sufletească şi sprijin moral pentru deznădăjduiţii ajunşi în infernul concentraţionar.

Un prieten clujean, şi el ziarist şi încă unul de mare anvergură, îmi mărturisea ceva mai înainte că el nu poate concepe să trăiască într-o ţară în care sunt interzişi poeţii.

Într-adevăr, cercul terorismului intelectual se strânge, şi la noi… Iar cazul străzii Radu Gyr de la Cluj este încă un simptom al acestui proces. Dar, aşa cum spunea părintele Gheorghe Calciu, în profeţia rostită pe patul de moarte (“Se vor bate cu noi şi morţi…”), este imperios necesar ca noi să îi apărăm. Nu pentru că ei ar avea nevoie să fie apăraţi de cineva de aici. Nu. Ci pentru că, în condiţiile unei apostazii căreia îi cad victime, zilnic, oameni şi instituţii, mărturisirea devine o îndatorire fundamentală. Prin fiecare dintre cei care-i mărturisesc pe martirii noştri, neamul românesc continua să trăiască.

Iar ei, întocmai ca în profeţie, vor fi alături de noi, ajutându-ne. Şi morţi vor birui. Iar împreună cu ei, împreună cu noi, va birui neamul.

Lupta continua!