De ce sunt selectați ca lideri europeni cei fără copii? Fiindcă pe aceștia nu-i interesează viitorul omenirii, după ei potopul!

Cel mai recent caz la nivel foarte înalt este Emmanuel Macron, proaspăt ales ca președinte al Franței. Acesta nu are copii. Soția lui – i-a fost profesoară în adolescență, fiind cu 24 de ani mai în vârstă decât acest autentic gerontofil – are trei copii din căsătoria anterioară, dintre care primul este cu doi ani mai mare decât soțul actual, iar al doilea are aceeași vârstă cu acesta, dar cu Emmanuel nu a mai procreat. Există voci în presa franceză care susțin că noul președinte este homosexual, căsnicia acestuia fiind doar o „acoperire”.

La fel ca Emmanuel Macron, nici europenii Klaus Werner Iohannis, Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene și cancelarul Angela Merkel (toți trei germani, dar din țări diferite) nu au copii. Toți aceștia sunt sterpi, fără urmași, „roboții” ideali ai globalismului, total indiferenți de viitorul omenirii. Să-l reamintesc și pe sterilul Dacian Julien Cioloș, mercenar internaționalist nominalizat de la Bruxelles ca premier al României. Credeți că era doar o banală coincidență că președintele și premierul României anului 2016 nu aveau copii, deși amândoi se aflau la apogeul maturității? Alături de politicienii europeni importanți fără copii, menționați mai sus, adăugăm și alții de același calibru și la fel de sterpi: premierul britanic Theresa May, prim-ministrul italian Paolo Gentiloni, premierul Luxemburgului, homosexualul Xavier Bettel, căsătorit cu un bărbat, prim-ministrul olandez Mark Rutte și Stefan Löfven, sudorul din Suedia ajuns premier. Mai sunt și alții în Europa, o să-i regăsiți în lista de la sfârșitul acestui articol. Continuați să credeți că sunt doar simple coincidențe? Înseamnă că sunteți naivi! Pare că însuși sistemul îi selectează și după criteriul infertilității, ca să aibă certitudinea nepăsării pentru viitorul generațiilor următoare. După ei, potopul!

Premierul Luxemburgului, Xavier Bettel, cu capul pe umărul „soției”.

Degenerarea duce la sterilitate. Consangvinizarea din interiorul caselor regale a a vut ca efect incapacitatea de a procrea urmași sau zămislirea de copii cu grave probleme mintale. Acest fenomen a apărut în cadrul dinastiilor monarhice pentru că familiile respective au apelat chiar și la relații incestuoase pentru a păstra puterea doar pentru ei.  O consangvinizarea  din dorința ca averile să rămână în familie,  generată  de lăcomie la oamenii fără „sânge albastru”, se regăsea și la familiile de sași înstăriți din Ardeal, care permiteau căsătoria verilor primari între ei, obicei imitat și de oierii bogați, români din Mărginimea Sibiului.

Dictatura minorităților este impusă în Europa prin lideri sterili și homosexuali!

Culmea este că politicienii sterili, cei fără copii, au succes în rândul tinerilor progresiști protestatari de profesie, masa de manevră a oengiștilor soroșiști, deoarece aceștia nu agreează conceptul clasic al familiei tradiționale, în schimb ei susțin mișcare LGBT (comunitatea lesbiană, gay, bisexuală și transsexuală). Mai nou, au apărut printre cei fără copii și politicienii gay care nici măcar nu se mai feresc să-și recunoască homosexualitatea, ba chiar fac un titlu de glorie din asta, mizând pe promovarea în cele mai înalte posturi datorită așa-zisei „Corectitudini Politice” (Political Correctness) – favorizarea minorităților rasiale, religioase, etnice și sexuale, care a creat o discriminare pozitivă, fiind o regulă de bază în jocurile care se fac la nivel planetar de către promotorii globalismului prin dictatura minorităților. Politicienii homosexuali au început să polarizeze voturi nu doar de la alții la fel ca ei, ci și de la tinerii neoliberali sau neomarxiști, pe care-i vedeți la toate mitingurile de protest din Europa, toți fiind internaționaliști și multiculturali, familia tradițională fiind pentru aceștia un concept perimat.

Gabriela Vrânceanu-Firea a scandalizat „oamenii de bine” în campania electorală din anul 2014, când a subliniat că Iohannis nu are copii și au sărit cu gura „miloșii” care-și manifestau compasiunea pentru bărbații impotenți și persoanele sterile, oropsiți de soarta crudă, „sărăcuții” de ei. Nu i-a trecut prin cap politicienei de ocazie să spună că aceia au posibilitatea să înfieze, fiindcă „șmecheria” nu-i să faci copii, ci să-i crești, mai ales că soții Iohannis au intermediate adopții pentru alții! Politruca Gabriela Vrânceanu-Firea a scos problema din contextul directivelor globalismului la nivel european. Dacă ar fi arătat că există o adevărată selecție a celor fără copii, alături de homosexualii declarați, pentru vârfurile polticii europene, poate altcumva erau privite declarațiile ei până și de cei cu creierii spălați! Este adevărat, mulți dintre sterpii și homosexualii promovați ca lideri europeni au apărut după anul 2014, tendința aceasta fiind din ce în mai evidentă! Aici nu-i vorba de înmulțirea populației și nici despre reproducerea unei vaci sau a unui porc, ci de umanismul familiei împlinite prin procreare, de sentimentul iubirii părintești și a interesului pentru viitorul copiilor, deci implicit pentru viitorul omenirii. Unuia fără copii puțin îi pasă ce se va întâmpla cu omenirea după ce dă el colțul!

Lista liderilor europeni fără copii, unii dintre ei fiind homosexuali declarați:

1. Uniunea Europeană: Jean-Claude Juncker, președinte al Comisiei Europene.
2. Marea Britanie: Theresa May, prim-ministru.
3. Franța: Emmanuel Macron, președinte.
4. Germania: Angela Merkel, cancelar.
5. Italia: Paolo Gentiloni, prim-ministru.
6. Suedia: Stefan Löfven, prim-ministru.
7. Olanda: Mark Rutte, prim-ministru.
8. Luxemburg: Xavier Bettel, prim-ministru homosexual, căsătorit legal cu un alt bărbat.
9. Scoția: Nicola Sturgeon, prim-ministru.
10. România: Klaus Iohannis – președinte și Dacian Cioloș – prim-ministru în anul 2016.
11. Irlanda: Leo Varadkar, prim-ministru, homosexual declarat.
12. Belgia: Elio Di Rupo, prim-ministru (2011 – 11 octombrie 2014), cel dintâi premier belgian provenind dintr-o familie de emigranți nebelgieni și homosexual declarat. Actualmente Di Rupo este președintele Partidului Socialist din Belgia. Acesta susține că este ateu, face parte dintr-o lojă masonică.
13. Serbia: Ana Brnabic, prim-ministru, primul premier sârb femeie și lesbiană declarată.
14. Islanda: Johanna Sigurdardottir, prim-ministru (2009-2013), lesbiană declarată, căsătorită legal cu altă femeie. Prima femeie premier din istoria Islandei și primul șef de guvern din lume cu homosexualitate declarată.

După cum se poate observa din această listă, majoritatea sterpilor și toți homosexualii declarați sunt prim-miniștri, deci nu au fost aleși de populație, ci au fost impuși la conducere de către alte marionete ale globalismului din țările respective, cu mențiunea că în colonii, ca România, nici președinții nu sunt desemnați de mascarada electorală.

Ana Brnabic, lesbiană militantă LGBT, numită prim-ministru al Serbiei.

Este o selecție a „clonelor” politice și o opțiune clară în favoarea celor fără urmași, în special fiind preferați cei cu orientare sexuală spre același sex, având în vedere că zilele acestea a fost numit premier în Irlanda tot un politician homosexual, Leo Varadkar, care are toate „calitățile” globalismului impus de iudeo-masoni: este tânăr (38 de ani), homosexual declarat şi metis (pe jumătate indian) – conform celebrului Plan Kalergi de metisare a Europei. La fel și în Serbia, tot zilele acestea! Țara vecină, deși nu este membră UE, s-a aliniat directivelor globaliste și a numit ca prim-ministru o lesbiană militantă: Ana Brnabic. A fost o lovitură puternică dată naționaliștilor sârbi! Islanda, o altă țară care nu este membră UE, a avut și ea ca premier – în premieră mondială! – o lesbiană declarată: Johanna Sigurdardottir, prim-ministru din anul 2009 până în 2013, fiind primul șef de guvern din lume cu homosexualitate declarată. Micuța țară insulară a fost folosită ca poligon de încercare pentru testarea toleranței populației. Când te gândești că arhitectul belgian Gauthier Destenay, soțul/soția premierului luxemburghez Xavier Bettel, poate că-l alintă pe acesta cu drăgăstosul apelativ versificat „Xavier C.. de Fier”, nici nu știi cum să reacționezi, să râzi sau să plângi?

                                                                                                                   Marius Albin MARINESCU Justițiarul