Așa cum am mai relatat, în fața Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) se află pendinte o cauză (R.F. c. Germaniei) a cărei miză este alterarea reglementărilor privind filiația, pentru a servi două persoane de același sex care „au copii”. O altă cauză, de asemenea pendinte, oferă o nouă ocazie de a se folosi pretinse argumente anti-discriminare spre avansul unei agende sinistre anti-familie, manifestă, de data aceasta, sub forma ipocritului „drept de a avea copii” – inclusiv pentru aceia care, din motive ce țin de construcția biologică a cuplului, nu pot avea unul.
Este vorba despre Charron și Merle-Montet c. Franța (nr. 22612/15), în care două lesbiene, care sunt „căsătorite” în Franța sub legea Taubira, se plâng Curții că legislația actuală nu le permite să devină „părinți” prin procreație asistată medical cu sperma unui donator anonim. Petentele arată că legislația franceză, care restricționează asistarea medicală a procreației la cuplurile heterosexuale infertile cu condiția ca gameții să fie ai cuplului și nu de la terți, le „discriminează pe criteriul orientării sexuale” și le „încalcă dreptul la viață privată și de familie”.
Evident, legea este restrictivă întrucât urmărește protejarea interesului copilului de a crește cu părinții săi și nu de a fi transformat în obiectul unei mizerabile tranzacții. În plus, un „drept la a avea copii”, așa cum am mai arătat, nu există, din perspectiva dreptului internațional; există doar dreptul copilului la o familie.
Dar nimic nu contează în fața marșului triumfal al „activiștilor” în care putem detecta zorii noii lumi descrise de Orwell și Huxley: lumea în care legile naturii sunt rescrise de guvern.
Femeile cer, așadar, să fie tratate „la egalitate” de lege, deși în mod evident NU pot fi într-o situație egală unui cuplu heterosexual, infertilitatea lor nefiind o anomalie patologică, ci o stare permanentă, proprie naturii cuplului.
Cauza este tipică pentru litigiile strategice în fața cărora CEDO s-a prostituat în ultimii ani: deși pretinde că luptă contra discriminării, adevăratul scop este să fabrice un „drept la copii” pe care să îl pună la dispoziția celor care au bani să plătească acest serviciu.
Decretarea acestui drept ar transforma actul sacru al procreației, și așa terfelit îndeajuns, într-o nenorocită de tranzacție comercială, spre deliciul antreprenorilor din clinicile de inseminare artificială, din care Petra De Sutter a fost un exemplu prezentat chiar la noi pe blog. Similar, „dreptul la copii” ar necesita furnizarea regulată de gameți și de servicii gestaționale, pentru care se vor crea reglementări speciale. Din păcate însă, CEDO refuză de rutină să aibă de-a face cu consecințele deciziilor sale, lăsate pe seama statelor prin grația magistraților care reduc totul, simplist și elastic – deci acoperitor în ochii presei și ai intelectualității progresiste – la „anti-discriminare” și „protecția intimității”.
Trebuie reținut și că CEDO ia cele mai radicale decizii atunci când prezumă că ele vor fi întâmpinate bine de guverne: acest lucru a fost admis chiar de către fostul președinte ale CEDO, Dean Spielmann, cu ocazia deschiderii anului judiciar 2015. Cu alte cuvinte, atunci când Curtea are rațiuni să creadă că Statele sunt favorabile unei decizii revoluționare, nu contează cât de rău fundamentată și extremistă, va emite o astfel de decizie. Prin contrast, judecata va fi una mult mai precaută dacă la putere se află un guvern mai conservator.
La momentul respectiv, Spielmann s-a referit la decizia foarte controversată din cauza Labassée și Menesson c. Franța, care a deschis pentru francezi posibilitatea achiziționării de servicii de surogație în străinătate, pentru ca apoi să le fie recunoscută paternitatea în Franța. Asta s-a întâmplat când guvernul președintelui François Hollande plănuia legiferarea abominabilei practici a surogației (lucru care nu s-a mai întâmplat). Nicio surpriză deci că guvernul francez nu a făcut vreun efort să apere legea și nici nu a apelat la Marea Cameră decizia de primă instanță a CEDO…
Acesta, dragi cititori, este adevărul trist din spatele unei bune părți a jurisprudenței CEDO de azi: împreună cu guvernele complice, Curtea înscenează proceduri judiciare care promovează cauze aflate, în mod evident, în contradicție cu drepturile autentice ale omului, cu demnitatea umană și chiar și cu decența și bunul simț. Cât despre cauza la care am făcut referire azi, ne așteptăm ca noul președinte al Franței, Emmanuel Macron, să fie actor în această mascaradă, dat fiind că în timpul campaniei sale a avocațiat în mod deschis pentru legalizarea surogației materne.
via Cultura Vieții
