Cazul Coman & Hamilton: Redefinirea Căsătoriei? Curtea Uniunii Europene va decide asupra legislației naționale privind căsătoria

0 327

ADF International, 6 mai 2017

BRUXELLES/LUXEMBURG – Într-un caz cheie, care ar putea duce la impunerea  căsătoriei între persoane de același sex în întreaga Uniune Europeană, ADF International a depus observații scrise ca terță parte în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene. În cazul Coman și alții, Curtea de la Luxemburg trebuie să decidă dacă termenii de soț și membru al familiei în legislația UE privind libera circulație se aplică și pentru parteneri de același sex. Experții din domeniul legislativ își exprimă îngrijorarea că decizia ar putea să submineze principiul subsidiarității. Până în prezent, UE a recunoscut că dreptul familiei este de competența națională a Statelor sale Membre.

“Într-o perioadă în care Uniunea Europeană este pe punctul de a se destrăma, Curtea nu va face decât să catalizeze procesul de divizare al Uniunii dacă decide redefinirea căsătoriei și a familiei pentru toate Statele Membre. Curtea nu ar trebui să sacrifice respectul pentru competența națională și pentru diversitatea culturală, spunând Statelor Membre că ordinea legislativă națională nu contează. Multe State europene recunosc și protejează căsătoria ca uniune dintre un bărbat și o femeie, în legile și constituțiile lor, întrucât acesta este dreptul lor.  Statele Membre trebuie să aibă libertatea de a afirma în legile lor că atât o mamă, cât și un tată, sunt în egală măsură esențiali în viața copilului,” a afirmat Sophia Kuby, Director EU advocacy, ADF International, biroul din Bruxelles.

Litigiu strategic la Curtea de Justiție

Implicarea Curții de Justiție nu e decât cea mai recentă încercare de legalizare a căsătoriei între persoane de același sex în Europa, chiar și în ciuda opoziției multor State Membre – dar și a celor trei milioane de cetățeni români care au semnat recent o petiție în scopul protejării căsătoriei ca uniune dintre un bărbat și o femeie. Atât românul Adrian Coman, cât și partenerul său, Robert Claibourn Hamilton (cetățean american) sunt activiști în comunitatea LGBT. Coman lucrează pentru Fundația Arcus și finanțează cazuri LGBT în întreaga lume, având un buget de milioane de dolari.

În 2010, cuplul a obținut un „certificat de căsătorie” în Belgia. Când România, conform legislației naționale, a refuzat să recunoască perechea drept cuplu căsătorit, aceștia au dat în judecată guvernul. Cuplul a susținut că dreptul lor de liberă ciculație în Uniunea Europeană le-a fost încălcat. În 2016, Curtea Constituțională a României a adresat Curții Europene de Justiție întrebări preliminare cu privire la interpretarea legii. În prezent, ține de Curtea Europeană să se decidă maniera în care se va răspunde acestor întrebări.

Familia ține de competența națională

„Reglementarea noțiunilor de bază din dreptul familiei – „soți,” „membru de familie” și „căsătorie”’ – sunt de competența Statelor Membre ale UE. Acest lucru este reliefat și întărit de redactarea Directivelor relevante în materie și consolidat de jurisprudența CJUE. Dacă această Curte interpreatează termenul de soți ca incluzând partenerii de același sex, atunci competența națională în domeniu ar fi subminată,” a explicat Adina Portaru, Avocat  ADF International și avocat principal în intervenția ADF International pe lângă Curtea de Justiție.

„Obligarea unui Stat Membru să își modifice legislația națională ca să recunoască relațiile dintre persoane de același sex înseamnă ignorarea intenționată a proceselor naționale democratice. În România, trei milioane de cetățeni au semnat recent inițiativa de consolidare a căsătoriei ca uniune dintre un bărbat și o femeie în Constituția României. Dacă în cele din urmă Curtea de Justiție definește noțiunea de “soți”, riscă să submineze legea în jumătate din Statele Membre ale UE și să creeze haos legislativ, întrucât sute de legi naționale depind de această definiție.”

Pentru mai multe informații, vă rugăm să ne contactați la adresa de mail: globalmedia@adfinternational.org

 

via Știri pentru viață

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php