Reţeaua teroristă Stat Islamic a revendicat atacul de la Paris

0 544

Fost condamnat, considerat presupusul autor al atacului terorist de la Paris. Un individ, care a fost închis timp de 15 ani pentru că a încercat să omoare trei persoane, inclusiv doi poliţişti, este considerat drept presupusul autor al atacului de la Paris, potrivit site-ului cotidianului Le Parisien.

Publicaţia afirmă că documentele de înmatriculare ale vehiculului utilizat de atacator sunt pe numele lui Karim C, un bărbat în vârstă de 39 de ani, care în 2003 a fost condamnat la 20 de ani de închisoare după ce a încercat să ucidă trei persoane. În 2005, sentinţa acestuia a fost redusă cu cinci ani.

Poliţia franceză efectuează percheziţii în oraşul Chelles, din departamentul Siene-et-Marne, la domiciliul presupusului autor.

Reţeaua teroristă Stat Islamic a revendicat, într-un comunicat difuzat în cursul nopţii de joi spre vineri, atacul armat comis în centrul oraşului Paris, anunţă Institutul american SITE, specializat în monitorizarea site-urilor islamiste.

Mesajul de revendicare a fost transmis prin intermediul agenţiei de ştiri Amaq, aparţinând reţelei teroriste Stat Islamic.

Potrivit organizaţiei teroriste sunnite care a proclamat un „califat” în regiuni ocupate în Siria şi Irak, atacul cu armă automată de la Paris a fost comis de islamistul Abu Yusuf, care ar fi cetăţean belgian.

„Autorul atacului comis în zona Champs-Elysées, în centrul Parisului, este Abu Yussef al-Beljiki, un combatant al Statului Islamic”, precizează agenţia fundamentalistă Amaq.

Un individ a deschis focul, joi seară, în centrul oraşului Paris, omorând un poliţist şi rănind alte trei persoane – doi agenţi de poliţie şi o turistă străină.

 

sursa: NapocaNews

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php