12 aprilie 1962. Moare, la Aiud, scriitorul Constantin Gane. „Să știți că mor în pușcăria asta nevinovat!”

La 12 aprilie 1962, se stingea, în Zarka închisorii Aiud, într-un regim de exterminare, bătrân şi bolnav, marele scriitor român Constantin Gane, ca urmare a refuzului său ferm de a participa de la reeducarea de la Aiud şi de a da declaraţiile de dezicere de lupta sa anticomunistă.

Născut în 1885 la Botoșani, a creat o operă uriaşă literară şi istorică, conducând în anii 1930 şi în 1940-41 ziarul cultural Sânzana. Meritele sale culturale au fost recunoscute prin premiul pe care Academia România l-a acordat operei sale “Trecute vieţi de doamne şi domniţe”. A fost un adept fervent al Mişcării Legionare.
După 1944, deşi înaintat în vârstă, îl găsim implicat în organizarea rezistenţei armate anticomuniste din Munţii Carpaţi, fiind arestat în 1948, împreună cu membrii grupului de rezistenţă din zona Mănăstirii Tismana, în cadrul căruia activa.
A murit la Aiud, în 1962, în condiţii de exterminare şi grea umilinţă.

Într-o seară, după numărătoare, [Alexandru Mironescu n.n.] intră în legătură, prin țeavă, cu Constantin Gane, aflat în celula de sub noi, la etajul unu. Acesta era pe sfârșite, de abia își mai trăgea sufletul. Suferea de spondiloză.

– Domnilor, ne zise profesorul, de abia pâlpâie viața în el, e pe sfârșite! Nu mult după aceasta, Constantin Gane, cu un ultim efort, s-a ridicat la geam și a strigat printre jaluzele:

”Aici este Constantin Gane. Să știți că mor în pușcăria asta nevinovat!”

După acest ultim strigăt, adresat de el acestei lumi rele, a fost scos pe brațe de un caraliu de serviciu și dus la spital, de unde după câteva zile a fost adus înapoi, tot pe brațe, căci nu avea mai mult de trezeci și cinci de kilograme. În celulă, între ceilalți, poposi doar pentru câteva ore și plecă în lumea libertății și liniștii veșnice. Erau orele douăsprezece de noapte, când se porni ca o grindină ropotul ciocăniturilor la țeavă, în întreg celularul, cu vestea morții celui care a scris ”Trecute vieți de Doamne și Domnițe”. A plecat în miez de noapte…

(George Ungureanu – Camera zero, Editura Fundația Culturală Alexandru Bogza, Câmpulung Moldovenesc, 2009, p. 151)