Vasile Paraschiv, omul care a înfruntat ceauşismul şi a refuzat distincţii post-comuniste

In memoriam Vasile Paraschiv, omul care a povestit Occidentului despre crimele comise de psihiatria română la presiunea Partidului Comunist

Cu ocazia unei invitatii de presa (Paris, 1978) dizidentul roman Vasile Paraschiv a criticat regimul de la Bucuresti pentru nerespectarea drepturilor omului si folosirea psihiatriei ca arma de represiune politica- aspecte pe care le cunostea foarte bine, din proprie experienta. La intoarcerea in tara este expulzat. Vasile Paraschiv si-a continuat lupta impotriva comunismului in ciuda torturilor repetate la care a fost supus din partea securitatii romane. (Foto: The Epoch Times Romania, Imagine de pe coperta cartii Lupta mea pentru sindicatele libere in Romania, Vasile Paraschiv, Polirom, 2005)

Vasile Paraschiv, una dintre cele mai cunoscute figuri ale dizidenţei anticomuniste, a fost prima persoană care a încercat crearea unui sindicat liber al muncitorilor din România în timpul regimului comunist, dar şi autor al mai multor cărţi despre acest regim represiv.

A lăsat în urma sa o biografie excepţională, demnă de manualele de istorie, şi un destin căruia România postcomunistă i-a refuzat orice despăgubire pentru torturile la care a fost supus de Securitate.

Născut la 3 aprilie, 1928, Vasile Paraschiv a marcat istoria disidenţei din spatele Cortinei de Fier, sfidând decenii la rând regimul comunist şi fiind unul dintre primii militanţi pentru sindicate libere din România lui Nicolae Ceauşescu. Din biografia să nu lipsesc episoadele cu torturi medievale în beciurile Securităţii , nici internările “administrative” în spitalele de psihiatrie.

Înainte de a înţelege adevărata natură a comunismului şi de a i se opune, Vasile Paraschiv a fost el însuşi sedus de promisiunile ideologiei marxist-leniniste, intrând la 18 ani în PCR. Selectat în 1949 pentru Academia Militară din Bucureşti, Paraschiv a făcut greşeala de a păstra în geamantan un volum semnat de Lucreţiu Pătrăşcanu- un „tovarăş” care devenise proscris de conducerea comunistă a vremii – motiv pentru care a fost trimis la Şcoala de ofiţeri.

Repartizat ulterior la Ploieşti, lui Paraschiv i s-a refuzat o căsătorie, Partidul acuzând “originea nesănătoasă” a celei alese şi hotărând cu supramăsură şi eliminarea viitorului disident din rândul cadrelor armate. Ajuns un simplu muncitor, căsătorit, în sfârşit, cu o fată „simplă”, Vasile Paraschiv s-a mai lovit o dată de Partid, în 1963, fiind evacuat în plină iarnă din propriul apartament.

În 1968, în anul în care PCR-ul îl primea în rândurile sale pe Paul Goma (fermecat de momentul în care Ceauşescu a criticat deschis invadarea Cehoslovaciei), Vasile Paraschiv decidea că e timpul să pună punct farsei şi-şi depunea carnetul de membru.

La începutul anilor ’70, disidentul era deja un adversar al regimului: trimitea regulat memorii către Uniunea Generală a Sindicatelor din România şi comunica chiar cu Europa Liberă. Dictatura, la rândul său, încerca să îşi acopere crimele prim metoda obişnuită – mai multe crime – iar în cazul lui Paraschiv acest lucru a însemnat internări repetate în spitale de nebuni. Pe recomandările psihiatrice ale sale scria: “motive politice”.

Disidentul s-a alăturat iniţiativei lui Paul Goma în 1977, semnând o scrisoare de notorietate internaţională în epocă. Sperând să scape de el, regimul i-a acordat rapid un paşaport. N-au intuit că Paraschiv, patriot, se va întoarce în ţară, dar nu înainte de a merge la Paris şi de a le vorbi vesticilor despre folosirea psihiatriei ca armă politică în România.

În 1979 sprijinea decisiv înfiinţarea Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii din România, o organizaţie anihilată rapid de regim. Transformat definitiv în duşman al socialismului, Paraschiv a fost răpit şi torturat în repetate rânduri în anii ’80.

În anii 90, Paraschiv a sfârşit în sălile de tribunal ale democraţiei, încercând să obţină o minimă reparaţie pentru suferinţele îndurate. Consecventă în linia sa de muşamalizare a crimelor comunismului, aşa-numita Justiţie post-decembristă avea să îi spună mai târziu că tot răul pe care îl suferise este prescriptibil.

Curtea supremă a decis, irevocabil, în ianuarie 2010, să îi respingă cererea lui Paraschiv, care solicita daune morale de la statul român, pentru tortura la care a fost supus în perioada comunistă deşi, anterior, Tribunalul Bucureşti îi acordase 300.000 de euro.

Foştii securişti, activişti de partid şi informatori ar fi, potrivit IICCR, pasibili „de a fi săvârşit acte de terorism prin răpirea şi torturarea cunoscutului disident Vasile Paraschiv, precum şi de utilizarea psihiatriei pentru reprimarea sa

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România a depus, pe 8 iulie 2008, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Parchetelor Militare, o sesizare în legătură cu 67 persoane care l-au cercetat şi torturat pe luptătorul anticomunist Vasile Paraschiv. Foştii securişti, activişti de partid şi informatori ar fi, potrivit IICCR, pasibili „de a fi săvârşit acte de terorism prin răpirea şi torturarea cunoscutului disident Vasile Paraschiv, precum şi de utilizarea psihiatriei pentru reprimarea sa, de supunerea lui la tratamente crude, inumane şi degradante, timp de 26 de ani, pentru atitudinea şi convingerile sale anticomuniste”.

Cu toate acestea, la data de 3 noiembrie, procurorii au comunicat soluţia de neînceperea urmăririi penale împotriva celor 67 de persoane. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România a depus pe 13 noiembrie la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, o plângere împotriva rezoluţiei procurorului de neîncepere a urmăririi penale în cazul torţionarilor disidentului Vasile Paraschiv. Soluţia Parchetului General în cazul torţionarilor a rămas, însă, aceeaşi, iar disidentul s-a adresat Înaltei Curţi. Cu toate acestea, judecătorii au menţinut decizia procurorilor.

Tot în 2008, preşedintele Traian Băsescu a răspuns favorabil apelului unor reprezentanţi ai societăţii civile şi i-a acordat disidentului Vasile Paraschiv distincţia „Steaua României” în grad de Cavaler, pentru ” înalta ţinută morală şi patriotismul de care a dat dovadă”, cu ocazia Zilei Naţionale a României.

Paraschiv i-a returnat, însă, preşedintelui Traian Băsescu decoraţia, spunând că se simte obligat să refuze primirea ei de la „un comunist ca toţi ceilalţi, care ne-au condus ţara de la Revoluţie şi până azi”.

„Vă mulţumesc pentru înalta distincţie ce aţi hotărât să mi-o acordaţi astăzi, dar eu sunt obligat să refuz primirea ei de la un comunist ca toţi ceilalţi care ne-au condus ţara de la Revoluţie şi până azi şi împotriva cărora eu am luptat din 1968 şi voi continua să lupt pe cale legală şi democratică până la ultima bătaie a inimii”, a spus disidentul Vasile Paraschiv, după ce şeful statului i-a înmânat decoraţia Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de cavaler.

Vasile Paraschiv a locuit, până la moartea sa, care a survenit în 2011, la vârsta de 83, într-un apartament modest din Ploieşti, supravieţuind cu o pensie de cinci milioane.

Pentru Vasile Paraschiv, esenţa comunismului era înşelătoria, samavolnicia, dedublarea, minciuna, persiflarea şi negarea fiinţei umane. De aici şi insistenţa sa, înainte şi după 1989, pentru refuzul de a tolera abuzurile şi fărădelegile.

Iată cum îi privea el pe foştii săi torţionari şi pe patronii lor:“Nu au conştiinţă şi nici sentimente umane care să-i oprească să ucidă. Represiunea, terorismul, asasinatele şi moartea constituie meseria lor”.

În vidul moral creat de comunism în cadrul societăţii româneşti, care a explodat după 1989, mulţi dintre foştii torţionari şi politruci au prosperat, ba chiar au continuat să-şi ponegrească şi să-şi ameninţe victimele, nesancţionaţi de societatea civilă sau aşa-numita Justiţie. Vasile Paraschiv nu a fost o excepţie nici în acest caz.

sursa: Epoch Times