Fraţilor şi părinţilor, iată cu ajutorul lui Dumnezeu a sosit preacinstitul şi preaslăvitul praznic al Bunei Vestiri, care este cel dintâi între praznicile împărăteşti. Avem datoria să-l prăznuim, nu oricum se va întâmpla, cum fac cei neînvăţaţi şi fără evlavie, ci cu evlavie multă, cu înţelegere şi cu multă luare aminte la puterea tainei, care este aceasta: Fiul lui Dumnezeu bine a voit să fie Fiu al omului şi, spre mijlocirea şi lucrarea acestei taine negrăite, a fost primit de Prea Sfânta Fecioară, S-a sălăşluit în ea, din ea S-a zidit şi S-a făcut prea curatul Său trup, şi S-a făcut om deplin.
Pentru ce? Pentru ca să răscumpere pe om din blestemul legii, precum este scris, ca să ne facă pe noi fiii lui Dumnezeu, să nu mai fim robii diavolului, ci slobozi; nici pătimaşi şi spurcaţi, ci fără de patimă şi curaţi; nici iubitori de trup ca să umblăm în voile trupului, ci după duh, ca nişte prieteni şi fii ai lui Dumnezeu. Căci voia trupului este moarte, iar voia sufletului este viaţă, şi este moarte voia trupului, pentru că nu se supune legii lui Dumnezeu. Aceasta este tâlcuirea tainei şi pricina praznicului. Drept aceea trebuie şi noi să prăznuim duhovniceşte şi duhovniceşte să vieţuim în dreptate şi cuviinţă, în dragoste şi blândeţe, în pace şi îndelungă răbdare, în bunătăţi şi în Duhul Sfânt, ca să nu defăimăm întruparea Domnului.
Dar nu numai aceasta, ci avem datorie să ne rugăm lui Dumnezeu şi să ne întristăm pentru lume. Căci neamurile şi limbile, barbarii şi păgânii nu-L ascultă, lepădându-se de El şi necinstindu-L. De asemenea, să ne rugăm pentru mulţimea creştinilor care-L defăima, unii cu necredinţa cea rea şi alţii cu faptele necuvioase. Deci ce se cuvenea să facă Domnul pentru mântuirea lumii şi a omului şi nu a făcut? Dumnezeu era şi om S-a făcut. S-a smerit pe Sine până la moarte de cruce. Ne-a dat nouă să mâncăm şi să bem trupul şi sângele Lui. Ne-a învrednicit să-I zicem părinte şi fratele nostru, cap, dascăl, pace şi împreună moştean şi altele, pe care acum nu le putem spune. După acestea toate noi Îl amărâm, iar El rabdă, că zice: „Eu n-am venit să judec lumea, ci să mântuiesc lumea”.
Deci, fraţilor, ce vom zice şi ce vom face, decât să urmăm ucenicilor adevăraţi. Precum aceia se scârbesc şi se întristează, când văd că tovarăşii lor nu se supun şi nu ascultă, aşa şi noi ca nişte slugi credincioase, văzând pe tovarăşii noştri că nu ascultă pe Domnul, să ne întristăm şi să ne rugăm cu tot dinadinsul pentru ei, după cum porunceşte Apostolul Pavel: să facă creştinii rugăciuni şi mulţumiri pentru toţi oamenii, încă şi pentru împăraţi şi domni. Căci dacă aceştia se află în pace, şi lumea petrece cu pace.
Şi iarăşi zice despre sine, că se roagă lui Dumnezeu Hristos ca să se mântuiască evreii, rudele lui: „Şi adevăr zic în Hristos şi nu spun minciuni, ci mărturisesc în Duhul Sfânt, că întristare mare am în inima mea pururea, şi mă rog şi mă cuceresc în Hristos Iisus, ca anatema să fiu, adică osebit să fiu de Hristos pentru folosul rudelor mele cele trupeşti”. Vezi ce dragoste mare, vezi înălţimea iubirii sale de oameni? Asemenea şi proorocul Moisi a zis, când Dumnezeu vrea să prăpădească pe evrei: „O Doamne, de vei ierta păcatele lor şi nu-i vei strica, bine, iar de nu, șterge-mă şi pe mine din cartea în care m-ai scris”.
Aşadar, fraţilor, şi noi trebuie să fim adevăraţi ucenici ai lui Hristos, iar nu mincinoşi. Nu numai pentru noi să grijim, ci pentru toţi creştinii şi pentru toată lumea să ne rugăm şi să ne întristăm. Şi de vom face aşa, noi mai întâi ne vom folosi făcând cele plăcute lui Dumnezeu, că aşa vrea Dumnezeu, să dorim binele fraţilor noştri şi mântuirea tuturor oamenilor mai mult decât pe a noastră. Aşa să facem, fraţilor, şi aşa vieţuind să ne facem moşteni vieţii veşnice în Hristos Iisus Domnul nostru, a Căruia este slava şi puterea împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
via Apologeticum
