Marian Munteanu: Vreau să fiu mândru de cum funcționează instituțiile statului, dar singura instituție care funcționează azi este Securitatea. Avem un Parlament dezechilibrat și un Președinte care a renunțat la o traiectorie pe care o credeam pozitivă

3 529
Marian Munteanu, președintele Alianței Noastre România, a vorbit, într-o emisiune TV, despre situația politică actuală din România.  În acest moment nu sunt două Românii, așa cum se spune, ci o  singură Românie, împărțită în două straturi: unul al oamenilor care își duc zilele așa cum pot și un altul al unei camarile a profitorilor, a spus Marian Munteanu. Din păcate, spune liderul ANR, în România de azi singura instituție care funcționează e securitatea.

Președintele  Alianței Noastre România a vorbit la Realitatea TV și despre protestele care au cuprins România, după scandalul ordonanțelor Cabinetului Grindeanu, apreciind că nemulțumirea oamenilor care au ieșit în stradă avea o oarecare îndreptățire, dar că prin aceste proteste nu se rezolvă nimic.
Marian Munteanu a criticat prezența președintelui Iohannis printre manifestanți, apreciind că astfel, șeful statului a renunțat la statutul de mediator.
„ Președintele Iohannis trebuia să își dea demisia din momentul în care a ieșit în stradă. Mergând în piață, el a părăsit rolul de mediator”, a afirmat liderul ANR. El a subliniat, de asemenea, că demonstrația de la guvern a fost una îndreptată împotriva unui guvern politic, ales în mod democratic, motiv pentru care liderii politici nu aveau ce căuta printre manifestanți, pentru a confisca mișcarea de protest. Munteanu a amintit că același lucru l-a făcut în `90 Convenția Democrată, care a confiscat protestul de la Universitate.
Președintele ANR susține, de asemenea, că printre protestatarii de la Guvern erau „oameni trimiși cu diverse sarcini”.
Comentând situația politică actuală, Marian Munteanu a declarat că  „PSD e același pe care îl știm, din păcate pentru România. Eu, ca un om de dreapta, nu am mari așteptări de la stânga. Avem un Parlament în care stânga este glorioasă, PSD cu anexa lui, ALDE, o unealtă a PSD. Și  avem un PNL care a renunțat la zona sa de tradiție brătienistă. Dreapta a dispărut, nu mai avem o formulă interesată de suveranitate, de protecția muncii și a capitalului acestei țări”, a afirmat liderul ANR, adăugând că USR este un  „partid gonflabil”.
Dar, spune Marian Munteanu, așa au decis românii, „iar eu respect votul lor”.
„Avem un Parlament complet dezechilibrat, avem un Președinte care a renunțat la o traiectorie pe care o consideram pozitivă.  Eu vreau să fiu de mândru de felul cum funcționează instituțiile statului român, dar singura instituție care funcționează astăzi este Securitatea”, a afirmat liderul ANR.
Munteanu a spus că are un mesaj pentru cei care își doresc o altfel de Românie:  „Avem de nevoie de o construcție instituțională, de o protecție a valorilor noastre. Avem nevoie de o altă viziune, trebuie să ieșim din zona de periferie și de slugărnicie, și nu o putem face decât valorificând resursele noastre”.
sursa: ActiveNews
3 Comments
  1. Cristian says

    „….Dar, spune Marian Munteanu, așa au decis românii, „iar eu respect votul lor”.”

    Completare: Doar 40% din romani. Atatia s-au prezentat la vot. Cam 60 000 au votat cu ANR, deci cu Marian Munteanu….60% nu au votat. Care au fost motivele lor ? Unii au fost plecati din Tara si nu au votat in alta parte…De ce nu au votat ceilalti. Din lipa de incredere in orice partid sau lider de partid care a participat la alegerile din decembrie 2016 ?
    Sunt foarte curios daca domnul Marian Munteanu a facut analiza.

  2. preot marius visovan says

    Rezultatul a fost catastrofal si datorita unei campanii foarte prost facute.Dar motivul principal a fost ca MM nu mai e credibil.
    Senzatia mea e ca securistul e chiar el. Nu neaparat cu grade pe umar ( mai stii….)

  3. pui de dac says

    Usr-ul neomarxist ameninta sa intre la guvernare in 2020 si noi stam sa-l atacam pe „securistul” Munteanu; trist foarte trist , „securistul” asta nu are nimic de castigat din faptul ca se agita si se implica, in schimb daca noi nu vom construi o alternativa nationalist-crestina la balciul politic actual si-i vom ataca pe cei care ar trebui sustinuti, vom fi vinovati fata de neamul nostru…

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php