DEMOGRAFIE – Suntem pe locul 2 în lume la numărul de avorturi
DEMOGRAFIE Sporul natural al României a fost negativ în luna decembrie a anului 2016 numărul persoanelor decedate având un excedent față de născuții-vii cu 9782 persoane, potrivit datelor Institutului Național de Statistică, conform Activenews.
DEMOGRAFIE Astfel, în luna decembrie 2016 s-a înregistrat nașterea a 15284 copii, cu 548 mai puțini copii decât în luna noiembrie 2016.
Numărul persoanelor ale căror decese au fost înregistrate în luna decembrie 2016 a fost 25066, cu 3497 mai multe de cât în luna noiembrie 2016.
Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, înregistrate în luna decembrie 2016, a fost de 120, în creștere cu 20 față de luna noiembrie 2016.
Numărul născuților-vii a fost mai mic cu 542 în luna decembrie 2016 față de aceeași lună din 2015, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 2464 mai mare față de luna decembrie 2015.
Sporul natural a fost negativ atât în luna decembrie 2016 (9782 persoane), cât și în luna decembrie 2015 (6776 persoane).
Numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 34 mai mare în luna decembrie 2016, decât cel înregistrat în luna decembrie 2015.
Principalul motiv al scăderii populației rămâne prăbușirea numărului de născuți-vii, care are la bază, printre alți factori, nivelul de trai scăzut din România și legalizarea avortului la sfârșitul anului 1989.
Instaurarea mentalității pro-avort a dus țara noatră pe locul doi în lume în statistica numărului de avorturi raportat la populația actuală.
via ActualMM
mereu sau gasit metode dea diminua populatia