An comemorativ 2017: 65 de ani de la trecere la cele veșnice a lui Valeriu Gafencu

0 445

În urmă cu 65 de ani, în data de 18 februarie 1952 tânărul Valeriu Gafencu a trecut la cele veșnice. Gafencu s-a numărat printre tinerii care au murit în închisorile regimului comunist.

Imagini pentru valeriu gafencu

Valeriu Gafencu s-a născut la data de 24 ianuarie 1921 în localitatea Sângerei, județul Bălți, Basarabia. La vârsta de 20 de ani, Valeriu Gafencu a fost arestat și condamnat la 25 de ani de muncă silnică.

Constantin Angelescu, reputatul profesor de Drept Civil, l-a apărat la proces pe Gafencu, declarând: „Este unul dintre cei mai buni studenți pe care i-am avut de-a lungul întregii mele cariere didactice”.

Tânărul Valeriu Gafencu a ajuns la Târgu Ocna în decembrie 1949, după ce a trecut prin închisorile de la Aiud și Pitești.

Din cauza torturilor și regimului bestial din temnițele comuniste, Valeriu Gafencu a ajuns la sanatoriul-închisoare Târgu Ocna într-o stare foarte gravă. După doi ani, de la acel moment, Valeriu Gafencu a trecut la cele veșnice.

În luna februarie a anului 2009, Valeriu Gafencu a fost declarat, post-mortem, cetățean de onoare al orașului Târgu Ocna, județul Bacău.

Valeriu Gafencu a fost omul jertfei totale. Și-a sacrificat, pentru Hristos și neam: tinerețea, profesia, familia, libertatea și viața.

 

sursa: Basilica

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php