SINTEZĂ: Educația sexuală, de la Rusia Sovietică la Organizația Mondială a Sănătății. Rădăcinile bolșevice ale unor politici publice contemporane

Acest articol își propune să explice că:

• educația sexuală este la origine un concept educațional sovietic preluat în politicile publice occidentale sub influența neomarxismului
• educația sexuală este o necesitate artificial creată de revoluționarii bolșevici (mai vechi), respectiv neomarxiști (mai noi), care, sub pretextul „eliberării omului”, au promovat o cultură a iresponsabilității sexuale și a comportamentului sexual de risc, apoi au pretins că trebuie să ajute oamenii să se ferească de bolile sexuale și sarcinile „neplanificate”
• viziunea europeană despre educația sexuală nu doar că urmează fidel, ci duce la extrem preceptele sovietice: bolșevicii promovau educarea copiilor cu privire la riscurile de boli cu transmitere sexuală și de sarcini nedorite, în timp ce biroul european OMS cere azi predarea principiilor plăcerii sexuale la copiii de creșă
• în continuare, nu se adresează cauza problemei, respectiv disoluția familiei, iar politicile publice nu promovează educația pentru viața de familie, nu sprijină maternitatea și familiile numeroase și nu recunosc contribuția femeilor casnice la creșterea și educarea noilor generații
• neomarxismul este urmașul ideologic al comunismului, care a mutat „lupta de clasă” de la nivel macrosocial la nivel microsocial, respectiv în interiorul familiei, astfel încât răsturnarea ierarhiilor firești se face pornind de la baza piramidei sociale în sus, nu de sus în jos, cum a făcut Lenin, care a impus un regim dictatorial cu forța, de la vârful societății înspre bază

Pe vremuri, chestiunile intime se discutau în privat între mamă și fiică, respectiv între tată și fiu. Sexualitatea era explicată în familie ca acțiune care duce în mod natural și nedezmințit la conceperea unui copil. De aceea, erau în mod firesc încurajate relațiile sexuale în cadrul stabil și asumat al instituției căsătoriei.

Dar astăzi tot mai multe voci susțin că părinții nu sunt specialiști și că e nevoie de experți în educație care să facă acest lucru. Se cere instituționalizarea educației sexuale și realizarea ei pe baze „științifice”, în clasele mixte (fete alături de băieți) din școlile publice.

Se spune că societatea informațională le aduce copiilor informații despre sexualitate care oricum nu sunt bine ierarhizate și conduc la o practică deficitară a sexualității. Se spune că adolescenții vor să pună în practică ceea ce oricum văd pe la televizor și pe internet, dar nu se informează suficient pentru a se feri de bolile cu transmitere sexuală și de „sarcinile nedorite”.

Însăși această sintagmă de „sarcină nedorită” arată că la ora actuală sexualitatea este văzută ca un act în sine, un exercițiu „sportiv” care nu trebuie să meargă până la scopul și consecința sa firească, de împlinire a iubirii prin nașterea de copii.

Dar sunt aceste principii noi? Și cât de științifice sunt?

 

Revoluția și educația sexuală în Rusia Bolșevică

Ideea educației sexuale a copiilor nu este nouă. Prima promotoare a educației sexuale a fost comisarul sovietic Alexandra Kollontai, care propovăduia, în primii ani ai Revoluției Bolșevice din Rusia, iubirea liberă ca mijloc de eliberare. Aceasta vedea familia naturală ca pe o structură opresivă, viziune preluată de teoreticienii neomarxiști ai Școlii de la Frankfurt (construcția creată de sovietici în Germania anilor 1920 și exportată în SUA după venirea naziștilor la putere în Germania).

În Rusia anilor 1920, Kollontai îndemna oamenii să se dezbare de viziunea tradițională asupra familiei. Dezideratul preconizat era iubirea liberă și tratarea copiilor rezultați drept bunuri ale întregii societăți, ceea ce presupunea instituționalizarea obligatorie a tuturor copiilor din societate. Pentru a gestiona noile principii ale iubirii libere, și atunci, ca și acum, se promova introducerea educației sexuale în școli.

Kollontai spunea:

„Educația sexuală în școli trebuie să înceapă de la 12-13 ani. În caz contrar, ne vom confrunta tot mai mult cu astfel de excese, cum ar fi începutul sarcinii la o vârstă mică. Nu este o raritate faptul că astăzi se dă naștere la această vârstă de 14 de ani.”

În acest scop, guvernul bolșevic a importat aproximativ 300 de psihologi și sexologi din străinătate, în principal din Germania.

Ca prima țară care a recunoscut oficial teoria lui Sigmund Freud, Uniunea Sovietică s-a situat în ceea ce oficialii internaționali de azi, ca și cei sovietici de atunci, ar numi drept „avanpostul progresului științific”.

Tot guvernul bolșevic a fost și primul din lume care, în numele eliberării de „moravurile burgheze”, a eliminat din codul penal articolul care penaliza relațiile sexuale între persoane de același sex.

Dar vederile radicale ale Alexandrei Kollontai au fost temperate de Lenin, care s-a opus continuării revoluţiei în Rusia pe această linie. Iar sub conducerea lui Stalin codul penal sovietic incrimina din nou relațiile homosexuale.

Revoluția sexuală și educația sexuală în Ungaria Sovietică

A existat și un emul al Alexandrei Kollontai în Europa de Est. Puțină lume își amintește de regimul de 133 de zile al lui Bela Kuhn în Ungaria. La 21 martie 1919, Partidul Comunist Maghiar (fabricat la Moscova în anul anterior) a luat puterea și a proclamat Republica Sovietică Ungaria, care a supraviețuit doar până la intrarea armatei romane în Budapesta. Dar, până atunci, în cele câteva luni, comunistul maghiar Georg Lukacs, membru al guvernului, cu funcția de Comisar pentru Educație și Cultură, a introdus educația sexuală obligatorie în școlile publice, accesul liber la contracepție și înlesnirea legii divorțului. El era promotorul conceptului de „terorism cultural”, prin care copiii erau instruiți despre „iubirea liberă” și raporturile sexuale în afara căsătoriei, despre natura învechită a familiei „burgheze” și a monogamiei, despre irelevanța religiei, care privează omul de plăceri.

Revoluția sexuală din Occident (anii 1960) are rădăcini marxiste

Aceste concepte promovate de Lukacs s-au regăsit întru totul în programul promovat de Școala de la Frankfurt, brațul ideologic al bolșevicilor în Occident, înființată în anii 1920 pe lângă universitatea din orașul cu același nume, cu scopul secret de a cuceri ideologic Vestul.

În 1933, când naziștii au venit la putere în Germania, Școala de la Frankfurt a trecut oceanul și s-a instalat temeinic în zona universitară americană, punând umărul la ceea ce în anii 1960 a fost îndeobște cunoscut sub numele de „revoluția sexuală”.

Teoria suna cam așa: familia tradițională oprimă instinctele creatoare și libere ale omului; omul este prin definiție ființă sexuală; manifestarea sexualității echivalează cu manifestarea deplină a umanității și trebuie să depășească barierele și limitele arbitrar impuse de familie; aceasta se face în principal contestând figura autorității paterne.

Treptat, s-a făcut joncțiunea cu feminismul neomarxist, care prezenta femeia ca fiind oprimată de statutul ei de născătoare de viață și cerea eliberarea ei din acest șablon social prin care se spunea că bărbatul și-o supunea.

În paralel s-a promovat teoria minorităților reprimate de autoritate: minoritățile rasiale, sexuale, femeile (văzute ca „minoritate” oprimată de bărbații care dominau pozițiile-cheie din familie și societate).

Între timp a apărut și studiul lui Alfred Kinsey, un zoolog american în haină de sexolog care pretindea că a studiat populația generală din SUA, când în realitate făcuse studii pe un eșantion de delincvenți sexuali (inclusiv pedofili), publicând concluzia că bărbatul american este incapabil de monogamie și că până la o treime din bărbații americani ar fi non-heterosexuali.

Toate acestea, coroborate cu inventarea pilulei anticoncepționale (1960, SUA) și cu legalizarea avortului (1973, SUA), care îi promiteau femeii eliberarea din constrângerile ciclului ei biologic firesc (sexualitate-concepție-naștere), a condus la mutarea „luptei de clasă” marxiste de la nivel macrosocial la nivel microsocial, respectiv în interiorul familiei și al relației bărbat-femeie.

Ca orice comuniști care se respectă, și teoreticienii marxismului numit „cultural” au promis libertate și egalitate. Desigur, pentru aceste deziderate trebuia să te lupți.

Așa a început în familii lupta: dintre bărbat și femeie, dintre tată și fiu. Treptat, lupta aceasta avea să propage unde și la nivelul societății. O răsturnare a valorilor, ierarhiilor și priorităților în familii nu putea conduce decât la aceeași mișcare revoluționară în întreaga societate. Era doar o chestiune de timp.

Revoluția sexuală a învins

Această revoluție culturală a trecut oceanul în Europa de Vest și a cuprins întreaga lume. Rezultatul este că, în prezent, femeia a devenit (cu voia ei) obiect sexual, bărbații nu își mai asumă copiii concepuți în urma relațiilor sexuale, ceea ce conduce la multe avorturi și la realitatea că până la o treime din copiii americani cresc azi în familii monoparentale.

Divorțurile sunt la ordinea zilei, iar femeile se căsătoresc tot mai târziu sau deloc, fiind ocupate să profite de „egalitatea de șanse” pentru a-și urma visul de emancipare socială printr-o carieră cot la cot cu bărbații.

Educația sexuală tratează doar simptomele

Pe vremea bolșevicilor, oamenii nu erau pe deplin pregătiți să internalizeze aceste principii „revoluționare”. Dar acum, după zeci de ani de reeducare subtilă prin formatori de opinie formați în universitățile dominate de ideologia neomarxistă, a venit momentul potrivit pentru reintroducerea principiilor călăuzitoare ale sovieticilor în politicile publice din întreaga lume.

Astăzi aproape că nu există reclamă, program de televiziune sau conținut online care să nu bombardeze utilizatorii cu imagini în care mesajul este unul explicit sexual. Pornografia online face ravagii și circulă viral pe telefoanele inteligente ale copiilor, inclusiv printre școlarii de 6-7 ani. Dar, în loc să se ceară curățarea mediilor de comunicare în masă de astfel de conținuturi sau împiedicarea ori îngreunarea accesului la acestea, se încearcă doar stăvilirea efectelor vizibile.

Adică se urmează fidel preceptele comisarului Kollontai, care prescria educarea copiilor cu privire la riscurile de boli cu transmitere sexuală și de sarcini nedorite.

Dar rădăcina răului nu este atinsă: promovarea iubirii „libere” care duce la disoluția familiei continuă, iar politicile publice nu promovează educația pentru viața de familie, nu sprijină maternitatea și familiile numeroase și nu recunosc contribuția femeilor casnice la creșterea și educarea noilor generații.

Educația sexuală în epoca revoluției sexuale victorioase: știință sau ideologie?

Principiile „știintifice” după care se dorește educarea sexuală a copiilor astăzi sunt menționate într-un document oficial emis în 2010 de Organizația Mondială a Sănătății – Biroul European. Acesta spune că un copil este ființă sexuală de la 0 ani și trebuie educat ca atare.

O organizație pro-familie din Italia care a evaluat și a împins până la ultimele consecințe logice cele scrise în documentul OMS citat, a constatat ca aplicarea acestuia ar echivala cu abuzarea sexuală a copiilor de grădiniță: „Cum poate fi, de fapt, informat în mod eficient un copil de 2 sau 3 ani despre plăcerea masturbării infantile precoce fără a deschide posibilitatea de a efectua cu copilul sau a reprezenta acte sexuale în prezența lui? Mai ales atunci când se recunoaște că educația la vârsta respectivă trece prin stadii incipiente, ale mesajelor non-verbale, care constau din gesturi și imagini?” (Sursa: Petiție italiană împotriva standardelor OMS de educație sexuală).

Incidență sporită a comportamentului sexual de risc la tinerii din țările cu îndelungată tradiție în educația sexuală

În țările care s-au grăbit să introducă educația sexuală în programa școlară încă din anii 1970-1980, după revoluția de eliberare sexuală, rezultatele au fost exact pe dos decât cele scontate. Marea Britanie este un exemplu bun. Au introdus materia în anii 1970, iar peste decenii au constatat o creștere îngrijorătoare a bolilor cu transmitere sexuala la tineri (la fel și în SUA) și a sarcinilor la adolescență.

Opinia unui educator britanic este că

„toate celelalte aspecte ale educației pentru societate și sănătate îi avertizează pe copii cu privire la comportamentul de risc, dar numai în privința educației sexuale școlile ajung să le spună: «Știm că o să o faceți oricum, așa că vă oferim posibilitatea să o faceți mai bine». Această abordare subminează celelalte obiective [educaționale] … și …a condus la o confuzie.”

Dar să vedem și opinia tinerilor britanici de astăzi în această privință. Unul din răspunsurile libere primite de la adolescenți în cadrul unui sondaj realizat de o companie din Marea Britanie cu privire la educația sexuală este următorul:

„Întotdeauna m-am simțit presată de profesori atunci când, de exemplu, îmi spuneau că «sexul e normal, doar să vă protejați cum trebuie», când de fapt eu nu eram interesată să fac sex la momentul respectiv și eram fericită să aștept persoana potrivită.”

În același sondaj tinerii au spus că se simt presați către promiscuitate prin abordarea pedagogică a acestei materii și că pornografia este „omniprezentă” în viețile lor.

De altfel, un caz care a făcut vâlvă tot în Marea Britanie a fost al băiatului care a violat o fată la școală imediat după ora de educație sexuală.

Documentar despre abordarea educației sexuale în școlile publice din lume la ora actuală: Războiul împotriva copiilor. Scopul educației sexuale comprehensive

 

 de Ștefania Armanca Știri pentru viață