Donald Trump îi ţine în SUSPANS pe liderii instituţiilor europene

0 497

Comisia Europeană a transmis luni că încă nu a fost stabilită o eventuală vizită la instituţiile europene a preşedintelui american Donald Trump, cu prilejul deplasării acestuia la Bruxelles pentru participarea la summitul NATO la sfârşitul lunii mai, transmite agenţia EFE, conform agerpres.

‘Suntem în contact pentru a vedea când ar fi cel mai bun moment pentru organizarea unui asemenea summit’, a declarat purtătorul de cuvânt al executivului comunitar, Margaritis Schinas.

Acesta din urmă a mai menţionat că ‘în ziua următoare alegerii lui Donald Trump, în noiembrie, i-a fost trimisă o invitaţie comună’ din partea preşedintelui Consiliului UE, Donald Tusk, şi a preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. ‘Invitaţia este în continuare valabilă’, a indicat purtătorul de cuvânt al CE.

Într-o conversaţie telefonică avută duminică cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, preşedintele Donald Trump l-a asigurat de ‘susţinerea fermă’ a SUA faţă de NATO, dar a cerut membrilor europeni să facă mai mult şi a confirmat participarea sa la summitul Alianţei programat să se desfăşoare la Bruxelles la sfârşitul lunii mai.

 

sursa: Stiri pe Surse

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php