SUA susține în continuare lupta anticorupție din România. Două nume grele din Administrația Trump au transmis, în cadrul audierilor din Congresul american, care au avut loc în data de 12 ianuarie, prin intermediul așa numitelor întrebări „for the record”, că statul de drept trebuie să reprezinte un „pilon al relatiilor” dintre cele două tări, scrie Hotnews.
„Romania este un aliat important, și sunt total de acord ca anti-corupția și statul de drept trebuie să reprezinte fundamentul relației noastre. Aștept să lucrez guvernul României pe aceste teme dacă voi fi confirmat în functie”, a rspuns Rex Tillerson, propus secretar de Stat, întrebat dacă acceptă ca anticorupția și statul de drept ar trebui să reprezinte în continuare „un pilon al relatilor noastre și o înaltă prioritate a guvernului din România?”.
„DA, eforturile României în domeniul anti-corupției și statului de drept sunt puternice, mergând până acolo încât este lider regional în acest domeniu. Totuși, amenințări la adresă procesului continuă să existe iar reformele trebuie să rămână o prioritate”, a răspuns James Mattis , propus secretar al Apărării, senatorilor democratti la o întrebare similară formulată de senatorul John Mccain.
Despre bază americană de la Mihail Kogălniceanu, Tillerson a spus că recunoaște contribuția „valoroasa a Romaniei” la securitatea comună, inclusiv „rolul important al bazei aeriene de la Mihail Kogalniceanu”.
„Iranul reprezintă o amenințare serioasă la adresa securității Statelor Unite și a aliaților Europeni. Este vital să avem capacitățile defensive adecvate, și prețuiesc rolul de gazdă pe care România îl joacă pentru sistemul de rachete defensive Aegis Ashore. Dacă voi fi confirmat în funcție, voi susține în continuare angajamentul nostru de a avea desfășurate sistemele de apărare adecvate pentru a apăra România și pe ceilalți aliați NATO”, a mai spus el, întrebat fiind de roluls cutului de la Deveselu.
via ActiveNews
Prev Post
Next Post