A fost sfințită sala „Petre Țuțea” a Penitenciarului Aiud

1 385

Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Albei Iulia, și cu Preasfințitul Părinte Ilarion Făgărășanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, a oficiat joi, 19 ianuarie 2017, slujba de sfințire a Săli Petre Țuțea  din cadrul Penitenciarului Aiud din județul Alba, notează site-ul oficial al Mitropoliei Ardealului.

La sfințirea Sălii Petre Țuțea, părintele Liviu-Iulian Tarcău, capelan al Penitenciarului Aiud, a rostit un cuvânt de deschidere, iar părintele Iosif Zoica a susținut prelegerea Un destin de român Petre Țuțea.

La finalul evenimentului, un grup format din persoane private de libertate a prezentat un program artistic.

În cuvântul său, Mitropolitul Ardealului a subliniat faptul că inițiativa de a pune numele lui Petre Țuțea centrului spiritual este un lucru extraordinar și el va sta legat de Biserică cu aceeași putere și lucrare a  Duhului Sfânt.

Părintele Arhiepiscop Irineu a subliniat în cuvântul rostit despre chemarea pe care Dumnezeu o face tuturor oamenilor de a primi iubirea Sa în suflete.

„Sfântul Prooroc Iezechiel spunea că lemnul de viță nu are valoare în sine. Tot așa omul, această ființă fragilă, nu are valoare în sine separat de Dumnezeu, iar viața lui nu are sens fără Dumnezeu care l-a creat din iubire și l-a răscumpărat cu prețiosul sânge al lui Hristos”, a spus ierarhul.

Manifestarea de la Penitenciarul Aiud a făcut parte din Proiectul Memorie și mărturisire în penitenciare al Administrației Naționale a Penitenciarelor, dar se încadrează și în activitățile tematice din Anul comemorativ al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului.

Sala Petre Țuțea este un spațiu destinat activităților de educație și asistență psihosocială cu persoanele private de libertate.Pe lângă acest spațiu, angajații și deținuții au la dispoziție și o biserică ridicată pentru nevoile lor spirituale.

 

sursa: ActiveNews

1 Comment
  1. calin eugen says

    Am ramas mut. Mut de uimire…Pentru Biserca noastra stramoseaca ,ziua de joi,19 ian.,va ramane o zi memorabila.E una din minunile lui Tutea…

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php