Slujbă religioasă în memoria legionarilor Moţa şi Marin la Bucureşti
Sâmbătă 14 ianuarie 2017, la orele 10, va avea loc la biserica Sf Ilie Gorgani din Bucureşti o slujbă religioasă pentru pomenirea lui Ioan I. Moţa şi Vasile Marin, comandanţi legionari căzuţi în 1937 în Spania, la Majadahonda, pe frontul apărării Madridului în faţa asaltului armatelor comuniste care distrugeau civilizaţia creştină spaniolă, încercând să constituie – cu sprijinul sovieticilor – un capăt de pod al Comunismului în extremitatea vestică a continentului, anunţă Fundaţia Buna Vestire.
Ioan Moţa şi Vasile Marin au făcut parte din echipa compusă din şapte căpetenii legionare, în frunte cu generalul Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul, înrolaţi ca voluntari în armata naţională a generalului Franco, în timpul războiului civil din Spania. Cei doi au căzut în zorii zilei de 13 ianuarie 1937, în timpul operaţiunilor militare de respingere a unui asalt al trupelor comuniste, stârnind în România o admiraţie deosebită în toate mediile sociale şi politice. Pesonalităţi ale vieţii politice, culturale şi ecleziastice au elogiat sacrificiul celor doi. Trupurile lor au fost repatriate după o lună, funeraliile celor doi lideri legionari adunând în capitala ţării sute de mii de oameni.
Rămăşiţele pământeşti ale lui Ion Moţa şi Vasile Marin au fost ridicate, în 1948, de autorităţile represive ale regimului comunist, din criptele mausoleului legionar de la Casa Verde (Bucureştii Noi), nici până în ziua de astăzi nefiind cunoscut locul unde au fost duse.
Dumnezeu să-i odihnească, iar pe noi să ne ajute să ieșim din această stare de indiferență față de toți care s-au jertfit pentru astfel de cauze.
Ce n-as da sa fiu si eu sambata la Gorgani.Pe Mota si Marin ii iubessc din tot sufletul meu!