Rusia, plecată şi rămasă

O dată cu destrămarea URSS, Rusia s-a retras din Moldova, dar de plecat nu a plecat niciodată. Doar armata a fost trecută dincolo de Nistru, în Transnistria, unde Moscova și-a întrupat o mini-Rusie, în esența ei sovietică și până azi și de unde lansează periodic amenințări la adresa Chișinăului…

Alegerile prezidenţiale rămân și după mai bine de trei săptămâni de la încheierea scrutinului electoral, subiect de discuții. Și nu doar în presă. Și nu doar la Chisinău sau R. Moldova, dar peste tot, în instituții naționale și internaționale, în care lumea își pune întrebări, vrea și nu poate înţelege cum de s-a putut ca stânga prorusă și antieuropeană să cîștige detașat alegerile într-o republică, care părea că a rupt-o cu trecutul ruso-sovietic după ce revendica și câștiga, în rezultatul revoluției twitter din 2009, duelul cu regimul comunist al lui Voronin, republica care a fost mai mulți ani ”lectia de succes” a Parteneriatului Estic, care semna la Bruxelles, pe 27 iunie 2014, Acordul de Asociere cu UE, iar cu două luni mai devreme (singura din Parteneriatul Estic) obținea accesul la intrarea fără vize în Uniunea Europeană. Explicaţii ar exista mai mute. În primul rând, nu stânga prorusă a cîștigat alegerile în R. Moldova. Şi nici exponentul acestei stângi, tot el candidatul Moscovei pentru aceste alegeri, socialistul Igor Dodon. Şi nici Vladimir Plahotniuc, coordonatorul actualei Coaliții de guvernare, liderul neafișat al principalului partid din axa de guvernare – Partidul Democrat (PD) și secundantul din umbră al lui Dodon pentru aceste alegeri. Alegerile au fost masiv fraudate, iar rezultatele trucate, indiferent de cine: de liderul neoficial al Coaliţiei de guvernare, V. Plahotniuc, de serciviicle speciale ruse sau şi de unii şi de alţii, în complicitate. Refuzul Serviciului de Informații și Securitate (SIS) de la Chisinau de a infirma sau confirma implicarea serviciilor secrete ruse în alegerile prezidențiale din R. Moldova, după ce în presă au apărut informaţii că SIS ar deține probe în acest sens, lasă liber, în continuare, locul pentru suspiciuni, la fel ca și decizia PD de a-și retrage candidatul din cursa prezidențială în chiar ajunul primului tur de scrutin. Faptul că alegerile au fost fraudate e clar și, totuși, nu toate voturile au fost fraudate. Există, – vorba unui cititor ZDG,- ”o problemă, care nu poate fi desconsiderata: de ce moldovenii (romanii Basarabiei), care reprezinta circa 80% din populatie, voteaza pro Kremlin, voteaza cu cei care le-au ucis parintii si bunicii prin inchisorile staliniste, le-au furat Țara, Istoria, le-au măturat podurile și i-au exterminat prin deportări și foamete?

Republica Moldova și-a proclamat independența în 1991, pe 27 August, dar independentă, de facto, nu este nici până azi. Tot așa cum, niciodată, nu a fost stat. Și nu a avut tradiții statale. R. Moldova (Basarabia) nu e cazul Letoniei, Estoniei, Lituaniei sau altor state din fostele republici sovietice. Ruptă de Rusia din trupul Principatului Moldovei (azi România) la 1812, în urma Pactului cu Imperiul Otoman, Basarabia a fost, cu excepția perioadelor 1918 — 1940 și 1941 — 1944 o colonie rusească, ținută în supușenie și exploatată după toate rânduielile unui teritoriu ocupat. Starea de spirit și de conștiință națională și istorică a fost băgată în închisori, împușcată, făcută una cu pământul. Internaționalismul sovietic a dat naștere în Moldova, ca și peste tot în URSS, unui om nou, ”național ca formă și socialist în conținut”, trecut numaidecât prin experiența de octombrel, pioner, comsomolist, iar unii și de comunist. O dată cu destrămarea URSS, Rusia s-a retras din Moldova, dar de plecat nu a plecat niciodată. Doar armata a fost trecută dincolo de Nistru, în Transnistria, unde Moscova și-a întrupat o mini-Rusie, în esența ei sovietică și până azi și de unde lansează periodic amenințări la adresa Chișinăului.

Dincolo de asta, Rusia a rămas prezentă în viața R. Moldova prin fosta sa nomenclatură de partid și sovietică, fosta agentură kgb, poliție secretă şi ofițerimea rusă rămasă după demobilizare, intraţi în afaceri, iar ulterior şi în politică, plus multitudinea canaleleor ruse de Televiziune și Radio și, desigur Biserica Rusă, care deține aproape imtegral controlul asupra vieții spiritual-creștine în Basarabia. Rolul ei a fost unul decisiv și în alegerile prezidențiale din noiembrie. Preoțimea a făcut agitație electorală pentru ”unsul” lui Putin, Igor Dodon, de la altare, inclusiv în ziua alegerilor. Calomnia și minciuna au stat lângă Sfânta Cruce, de-a lungul întregii campanii electorale. Uniunea Europeană a fost declarată răul cel mai mare pentru biserică și pentru Moldova, cuibul perversiunilor, iar Igor Dodon – scutul Ortodoxismului în Moldova. Deşi Dodon a ajuns milionar și și-a făcut averile prin hoție, minciună și furt, lumea a luat drept adevăr ceea ce au zis preoții, nu ceea ce a scris presa. Ca să ne dăm seama unde este și ce este R. Moldova de după 1991 e cazul să recunoaștem că ținem de mai mulți ani primul loc în topul celor mai sărace țări din Europa. Și nu pentru că am fi săraci. Ci pentru că suntem prost guvernați, guvernați la întâmplare, de lume întâmplătoare, venită sau provenită din aceeași fostă nomenclatură sovietică, fără o identitate politică și identitară clară, șovăielnică, lipsită de curajul de a decide clar ”încotro Moldova” şi care au sabotat, prin furt, hoţie şi trădare, dezvoltarea R. Moldova şi mersul ei înainte. Balansăm de 25 de ani, când spre Est, când spre Vest. Și, în loc să avansăm, degradăm. Pentru că balansăm. În 25 de ani de independență, R. Moldova a fost guvernată de 4 președinți titulari, trei dintre care foști nomenclaturiști în aparatul central al patidului comunist din RSSM și URSS. În aceeași perioadă la guverare s-au perindat 14 guverne, dintre care doar 4 premieri au fost din afara zonei, neafectate de nomenclaturism sovietic, iar dintre cele 8 parlamente, doar trei au pledat deschis interesele R. Moldova, libere de interesele rusești. Ceea ce ne așteaptă e și mai trist.

”Cazul Dodon președinte”, dacă se va întâmpla să fie validat, e un caz cu totul ieșit din comun. Dodon nu face parte din fosta nomenclatură sovietică, nu a fost prim secretar, nici măcar comsomolist și cu toate astea se arată a fi mult mai virusat de vechile doctrine ocupaționiste ruse, decat toți președinții, parlamentele și guvernele de până la el. Încă nu a reușit să treacă pragul instituției prezidențiale și de acum fierbe ienicerul din el. Pe Dodon îl deranjează Istoria, Limba Română, Tricolorul, monumentele antisovietice, România, UE, NATO… Iar asta miroase din nou a sovietism.

de Petru Bogatu Ziarul de Gardă