Sinaxar românesc – Sfîntul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei
13 decembrie – Sfîntul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei
Pionier al trecerii poeziei românești de la versificația populară la cea cultă (a se vedea mai ales Psaltirea în versuri, Uniev, 1673 – prima tălmăcire în versuri aPsalmilor biblici din întreg Răsăritul ortodox), dar și harnic hagiograf (a se vedeaViața și petrecerea sfinților, 4 vols., Iași, 1682-1686 – lucrare compilată după izvoare slavo-bizantine), Mitropolitul Dosoftei (pe numele mirenesc: Dimitrie Barilă, foarte probabil de origine aromână, născut la Suceava în 1624 și mort surghiunit în Polonia, la 1693) este un reper atît în istoria literaturii noastre vechi, cît și în istoria noastră bisericească. A fost episcop de Huși și Roman (1658-1671) și mitropolit al Moldovei (1671-1686), iar canonizarea lui s-a făcut în toamna 2005 („să fie numărat între Sfinţii Bisericii şi să fie pomenit şi cinstit cu cîntări de laudă în ziua de treisprezece a lunii decembrie” – ziua trecerii lui la cele veșnice).
sursa: RostOnline