„Oameni politici ai lui Iliescu au fost implicați direct în susținerea unor rețele de contrabandă ale mafiei arabe în România”

Dialog cu istoricul braşovean Marius Oprea, fost consilier prezidențial și al primului ministru, candidat la Senat din partea ALDE Brașov (I)

Cunoscut opiniei publice drept „vânătorul de securiști”, brașoveanul Marius Oprea (52 de ani), candidat la Senat din partea ALDE, are un CV cu care chiar se poate lăuda, spre deosebire de foarte mulți politicieni care aspiră să-și conserve sau să obțină un mandat de parlamentar,.    

În anii ’90 a lucrat ca ziarist la publicațiile brașovene „Replica”, „Mesager”, „Transilvania Expres” și „Transilvania Jurnal”, precum și la revista bucureșteană „Cuvântul”. A fost, de asemenea, corespondent al postului de radio Europa Liberă la București. A creat, în decembrie 2005, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, pe care l-a condus pînă în 2010 și unde, în prezent, este șef al Biroului de Investigații Speciale.

A debutat ca poet, în volumul „Pauză de respirație” (1991), alături de alți trei membri ai „Grupului de la Brașov” – Simona Popescu, Caius Dobrescu și Andrei Bodiu. În 1999 i-a apărut un alt volum de versuri, „Solo de tamburină”.

Este autorul a numeroase articole și cărți privind istoria Securității, dar a înainte de asta a  publicat o istorie a vechilor cărți românești („Plimbare pe Ulița Tipografiei”, 1996). În 2002, a publicat  „Banalitatea răului. O istorie a Securității în documente”, premiată drept cea mai bună carte de istorie a anului de către Asociația Editorilor din România. În același an, a coordonat volumul „Securiștii partidului. Serviciul de cadre al PCR ca poliție politică” și „Ziua care nu se uită”, ultimul evocând manifestația anticomunistă de la Brașov, din 15 Noiembrie 1987. În 2004 a publicat volumul  „Moștenitorii Securității”, o monografie despre evoluția structurilor fostei poliții politice comuniste după 1989 și, în 2006, volumul de eseuri „Zorba și catedrala”, urmat în același an de „Chipul morții”, un dialog cu celebrul disident rus Vladmir Bukovski, despre natura comunismului. În 2008, a apărut sub semnătura sa „Adevărata călătorie a lui Zahei. Vasile Voiculescu și taina rugului aprins” și monografia „Bastionul cruzimii. O istorie a Securității” . În anul următor publică volumul de povestiri „Șase feluri de a muri”, iar în 2012 la, Editura Jurnalul Național, o carte care a stârnit vii polemici: „Adevărata față a lui Traian Băsescu”.

În acest an va lansa volumul „Mafia arabă de la Ceaușescu la Iliescu” și va debuta în proză cu romanul distopic „Turma păstorului mut”.

Am purtat un dialog cu Marius Oprea despre opțiunea sa de a deveni activ politic și de a candida pe listele ALDE Brașov pentru Senatul României la alegerile din decembrie.

Rep.- Cum de ați decis să vă implicați vizibil în politică, candidând la Parlament? Știu că ați fost membru PNL destui ani, chiar dacă nu v-ați manifestat public ca atare.

Marius Oprea – Da, am fost membru PNL din aprilie 1996, însă am demisionat ca mulți alți membri din partid în momentul în care a fuzionat cu PDL. Fusesem, înainte de asta, consilier de stat și consilier al primului ministru Călin Popescu Tăriceanu și avusesem în multe rânduri conflicte cu cei din PDL, chiar și în interiorul Guvernului. Îmi amintesc, de pildă, de lungile discuții și controverse pe care le-am avut cu dl. Vasile Blaga, pe atunci ministru de Interne, cu privire la legile Securității naționale promovate de Traian Băsescu și elaborate de un colectiv din SRI coordonat de fostul șef de cabinet al gen. Iulian Vlad, Aurel Rogojanu. Era un pachet de legi care ar fi lezat serios drepturile și libertățile cetățenilor. În plus, a mai fost vorba și despre opoziția mea față de diverse acțiuni ale președintelui de atunci, Traian Băsescu, cu care intram deseori în coliziune, premierul cerându-mi în multe rânduri să mă domolesc, pentru că aveam atitudini critice la adresa președintelui, deși eram membru în Guvern, în calitate de consilier de stat. În politică am intrat fără să mă manifest în mod deschis, ca un activist politic, sunt mai degrabă cunoscut ca parte a societății civile, dar fiind structural un om de dreapta și un critic al regimului comunist și al totalitarismelor de orice fel, m-am simțit apropiat de doctrina liberală și am optat pentru PNL. Din păcate și aici dezamăgirile au curs. Odată cu venirea la conducere a fostului meu coleg de facultate Crin Antonescu, în partid s-a instalat, practic, un soi de autocrație pe care n-am putut s-o înțeleg. Au fost promovați tot felul de oameni care încălcau criterii minime chiar de inteligență. Asta m-a îndepărtat treptat de partid.

„M-am ocupat de corupția din serviciile secrete”

Rep. – Și de ce ați optat pentru ALDE?

M.O. – În momentul creării ALDE am participat la Congresul de constituire fără să mă înscriu în partid. M-am înscris anul acesta, cu două luni înainte de alegerile locale, aici,la filiala din Brașov, pentru că, deși am plecat la București încă din 1998, când am devenit consilier al președintelui Emil Constantinescu, eu nu mi-am făcut niciodată  mutație în București, am buletin  de Brașov și mă consider brașovean. Am optat pentru ALDE pentru că în politică eu înțeleg să rămân fidel. Poate e o greșeală, ca strategie, însă mi-a fost , de pildă, foarte greu să plec din PNL, dar în momentul în care fostul președinte al partidului, Călin Popescu Tăriceanu, al cărui consilier am fost, a făcut-o, am înțeles să părăsesc și eu PNL, cu atât mai mult cu cât îmi era foarte greu să stau la aceeași masă cu fostul meu amic din studenție Emil Boc, cel care, după ce am creat Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în 2005 a găsit cu cale să mă dea afară de la acest institut, în 2010, și, practic, să-mi uzurpe întreaga muncă acolo. Cariera mea în «sfera puterii» este de dată mai veche  – încă din 1992 am fost consilier al senatorului Constantin Ticu Dumitrescu, am participat activ la elaborarea legii de deconspirare a Securității, ceea ce a dus la nașterea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Apoi, la Cotroceni, oficial am făcut parte din Departamentul de analiză politică, iar neoficial am primit de la președintele Constantinescu atribuții speciale – am elaborat raportul Consiliului Național de Acțiune Împotriva Corupției și Crimei Organizate, am participat îndeaproape la activitățile acestui Consiliu și m-am ocupat de operațiuni destul de delicate vizând corupția în serviciile secrete și cele de îndepărtare a dinozaurilor vechii Securități din aceste servicii. Și la sugestia mea, dl. președinte Constantinescu a trecut în rezervă nu mai puțin de 20 de generali din SRI și SIE care aveau ștate vechi de activitate în fosta Securitate, mulți alți ofițeri fiind izolați profesional, luându-li-se puterea de decizie, tocmai din cauza activității lor îndelungate înainte de 1989 în fosta Securitate. Din păcate, după anul 2000 au revenit la butoane, dacă nu ei, fiii sau discipolii lor.

„Printre altele, treaba mea la Guvern a fost să fac legi”

Rep. –  În acest context, cum vedeți acțiunile anticorupție desfășurate de DNA, cu sprijinul SRI, și care vizează îndeobște politicieni?    

M.O. –  Per ansamblu, nu pot să nu văd în asta o reușită, în sfârșit, a organelor de cercetare penală, pentru că aici am în vedere, de pildă, ceea ce s-a întâmplat ăn perioada 1990-1996. Atunci, în România, vreme de 7 ani, fuseseră instrumentate doar 5 dosare de contrabandă , în vreme ce mafia arabă – am scris și o carte despre acest subiect, care va fi lansată pe 16 noiembrie în Brașov, la Librăria Șt. O. Iosif – înflorise în România, având ca braț de sprijin tocmai pe oamenii politici de marcă ai lui Ion Iliescu – Viorel Hrebenciuc, Dan Iosif și alții, care erau implicați direct în susținerea unor rețele de contrabandă ale mafiei arabe în România. Acum acest lucru este imposibil în condițiile din România, în care organele de cercetare penală,  – Ministerul Public, unde este acum Augustin Lazăr, un om pe care îl cunosc bine, un excelent profesionist, dar și DNA – își fac treaba. Însă uneori cam cu asupra de măsură, aș spune, pentru că DNA, din nefericire, și-a însușit parte din practicile și mentalitățile moștenite de SRI de la fosta Securitate. Adică a porni dosare doar pe baza denunțurilor și înregistrărilor deseori, așa cum s-a dovedit în instanțe, obținute nu pe căi legale mi se pare o practică prea asemănătoare cu aceea a fostei Securități. Cred că și nerespectarea unei prezumții de nevinovăție, faptul că oamenii sunt aduși așa, ostentativ, în văzul lumii, la DNA, care a devenit, aș spune, chiar un soi de arbitru politic nu este tocmai act de justiție. Din acest punct de vedere pozițiile critice față de această latură a activității DNA mi se par pe deplin justificate. Însă n-am nimic a spune legat de eficiența acestei instituții, poate doar că ar trebui maximizat raportul dintre condamnări și recuperarea prejudiciilor, acest al doilea aspect fiind într-un mare impas. Vedem oameni băgați la pușcărie o vreme, pentru fapte de corupție, dar averile lor rămân  la adăpost.  Aici cred că trebuie lucrat, inclusiv în plan legislativ. Și chiar ANAF, care actualmente cheltuie sute de mii de euro pe scrisori, pentru neplata unor impozite de câțiva lei, ar putea să devină o instituție mult mai serioasă sub acest aspect, al recuperării prejudiciilor produse prin acte de corupție, dacă ar avea și un cadru legal pe masură. Este una din laturile pe care mi-am propus să mă axez. Și, în acest context, aș vrea să spun că treaba mea la Guvern, cât am stat acolo, a fost să fac legi, între altele.

„Pensia d-nei Doina Cornea era egală cu factura la gaze”

Rep. – Câteva exemple?

M.O. – Cred că mi-am dovedit eficiența din acest punct de vedere, dacă stau să mă gândesc inclusiv la brașoveni. De pildă, ar părea că mă laud, dar lucrurile stau chiar așa: datorită mie, în jur de 300 de familii din Brașov primesc pensii, după ce înainte acești oameni nu fuseseră băgați în seamă. Este vorba despre familiile manifestanților din 15 Noiembrie 1987. Înainte de a elabora eu textul de lege prin care ei primesc o pensie viageră, oamenii aceștia nu erau socotiți deținuți politic, deoarece fuseseră condamnați de comuniști pentru „huliganism”, condamnați la locul de muncă și deportați. Și pentru cei doi ani de deportare ar fi primit până într-o sută de lei, ceea ce era ilogic în raport cu suferințele lor și ale familiilor. Am făcut de asemenea o lege pentru un singur om – legea prin care văduvei eroului brașovean Liviu Babeș i se acordă o pensie de stat, o pensie specială, într-un cuantum rezonabil. După același model, în paragraful prevederilor care acordă pensii celor de la 15 Noiembrie am cuprins-o și pe doamna Doina Cornea, care a fost arestată în legătură cu evenimentele de la Brașov, și pe studenții care au protestat după manifestația de la Brașov. Aceasta, după ce am constatat cu stupoare că pensia d-nei Doina Cornea, de fost lector  la Universitatea din Cluj, era egală cu factura dânsei la gaze!

(va urma)