Întărirea prezenței militare americane în Europa continuă indiferent de intenţiile lui Trump

0 360

pentagon-696x352Întărirea prezenţei militare americane în Europa, aflată în curs de desfăşurare, continuă aşa cum este prevăzut, indiferent de intenţiile viitorului preşedinte Donald Trump în această chestiune, a dat asigurări purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Peter Cook, citat de AFP.

Preşedintele american ales Donald Trump, care îşi va prelua funcţia la 20 ianuarie 2017, a provocat nelinişte în Europa spunând, în timpul campaniei sale electorale, că angajarea SUA în cadrul NATO se va face cu unele condiţii, notează AFP, potrivit Agerpres.

SUA urmează să desfăşoare în februarie 2017 o brigadă de luptă suplimentară în Europa, sporind la trei numărul unor astfel de brigăzi pe Bătrânul Continent.

„Executăm planurile“ de întărire a prezenţei militare americane în Europa „aşa cum au fost concepute cu aliaţii noştri din NATO, în strânsă consultare cu ei“, a precizat Peter Cook.

Brigada americană îşi va începe desfăşurarea printr-un exerciţiu în Polonia, după care vor fi trimise companii în Bulgaria, România şi ţările baltice, potrivit Pentagonului.

Întrebat despre o eventuală posibilitate ca actualul şef al Pentagonului să rămână în postul său după preluarea puterii de către Trump, Cook a refuzat orice comentariu referitor la situaţii „ipotetice“.

Ministrul Apărării „se concentrează pe responsabilităţile actuale şi doreşte să-l slujească pe preşedintele Obama până la încheierea mandatului său“, s-a limitat să spună Peter Cook.

Biden a discutat cu succesorul său Pence despre dosare precum NATO şi Europa de Est

Pe de altă parte, vicepreşedintele american Joe Biden s-a întâlnit joi cu succesorul său, republicanul Mike Pence, discuţia axându-se pe atribuţiile ce revin vicepreşedintelui SUA şi pe dosarele principale din timpul mandatelor lui Biden, printre care NATO şi situaţia din Europa de Est, potrivit unui comunicat de presă al Casei Albe, citat de Agerpres.

Conform sursei citate, întâlnirea a avut loc în biroul lui Biden din Aripa de Vest a Casei Albe.

Potrivit comunicatului, vicepreşedintele Biden a discutat cu vicepreşedintele ales Pence despre atribuţiile cheie ale postului, precum şi despre o serie de dosare cărora le-a acordat o atenţie specială în ultimii ani, printre care NATO, situaţia din Europa de Est şi deschiderea către clasa de mijloc.

Joe Biden i-a oferit vicepreşedintelui ales întregul său sprijin pentru asigurarea unei tranziţii de putere line şi fără sincope.

Întrevederea celor doi a avut loc în aceeaşi zi cu primirea la Casa Albă de către preşedintele Barack Obama a succesorului său, Donald Trump, şi cu întâlnirea dintre actuala şi viitoarea Primă Doamnă, Michelle Obama, respectiv Melania Trump.

SURSA: Gazeta de Cluj

 

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php