America a câştigat, Sistemul a pierdut, războiul continuă

Mulţi spun că suntem la un punct de cotitură. Eu cred că deja îl depăşisem, iar Brexitul este o dovadă. Doar că nu se vedea bine de sub negura propagandei progresiste. Alegerea lui Trump este însă un eveniment crucial pentru opoziţia tradiţionalistă, cea a identitarilor; un moment de respiro, o gură de oxigen pentru toţi oamenii normali, trăitori după valorile normale ale frumosului interior şi exterior, ale vieţii şi înţelepciunii. Nu ale morţii, hidoşeniei sulfuros-puturoase şi creierelor spălate aşezate în formolul „Minunatei lumi noi” din care, ni se spunea şi mulţi ajunseseră să creadă, nu se mai poate scăpa. O gură de oxigen, ceva curaj, ceva muniţii, o bătălie importantă. Dar războiul continuă, sistemul construit în peste 250 de progresişti a adus aproape de metastază tot Occidentul. Şi nu numai. Mergem mai departe, nu e totul pierdut. Doar mulţi pierduţi. Dar despre urmările victoriei lui Trump şi despre ce se va întâmpla în viitor, inclusiv în al nostru, în analize viitoare.

Obraznici şi furioşi, progresiştii locali spun că „rinocerii” au început să iasă din ascunzişuri (citez din Sorin Ioniţă. Delicat, dumnealui nu ne face decât „rinoceri”, dar se află în defect de impresie: nu am fost ascunşi, am fost aici. De ascuns se ascund doar oportuniştii, cei care schimbă tabăra. După cum o să vedem că vor face o parte din militanţii progresişti de astăzi.).

Tot Sorin Ioniţă, gânditor pe banii lui Soros şi parazit pe sufletul şi banii românilor, ne spune că „America nu a câştigat”. America lui, poate, america (nu merită scrisă cu literă mare) politrucilor, media, corporaţiilor, ong-urilor militante şi întreţinuţilor sociali, teroriştilor şi bandelor criminale prezentate ca luptătoare pentru drepturi civice.

Dar America a câştigat – chiar dacă nu sunt de acord comisarii revoluţionari locali şi internaţionali, astăzi în spume. Iar despre America şi despre cum a câştigat ea vă rog să-mi permiteţi să dau cuvântul unui american: Daniel Greenfield, Shillman Journalism Fellow la Freedom Center, autor permanent la FRONTPAGE MAG unde a părut (integral) şi textul cu titlul:

Revolta americană

Acestea nu au fost alegeri. Au fost o revoltă.

Este miezul nopţii în America. Ieri, 50 de milioane de americani s-au trezit şi au stat în faţa uriaşei roţi metalice, care i-a zdrobit. Au stat acolo, chiar dacă media le-a spus că nu are rost. Au rămas pe poziţie, chiar dacă toţi palavragii au râs de ei şi i-au luat în batjocură.

Erau taţi, care nu-şi mai puteau hrăni familiile. Erau mame, care nu-şi mai puteau permite îngrijirea sănătăţii. Erau muncitori, ale căror slujbe au fost vândute unor ţări străine. Erau fii, care nu-şi vedeau niciun viitor. Erau fiice, înfricoşate de a nu fi omorâte de „minorii neînsoţiţi” care le-au inundat oraşele. Au tras aer în piept şi au stat.

Şi-au ridicat mâinile în sus şi marea roată din oţel s-a oprit.

Marele Perete Albastru s-a făcut fărâme. Statele imposibile au căzut unul câte unul. Ohio. Wisconsin. Pennsylvania. Iowa. Clasa muncitoare albă, care a fost privită de sus şi călcată în picioare atâta timp, s-a ridicat. S-a ridicat împotriva opresorilor săi şi restul naţiunii, de la o coastă la cealaltă, s-a ridicat împreună cu ea.

Ei au luptat împotriva trimiterii slujbelor lor peste mări şi oceane, în timp ce oraşele lor se umplu de migratori, care primesc totul, în timp ce ei nu mai au nimic. Au luptat împotriva unui sistem în care ei putea ajunge la puşcărie pentru un fleac, în timp ce elitele puteau încălca legea şi totuşi puteau străbate tacticoase o campanie de alegeri. Au luptat împotriva avertizării că trebuie să aibă grijă ce vorbesc. Au luptat împotriva dispreţului cu care erau priviţi pentru că doreau să muncească pentru a trăi şi pentru a avea grijă de familiile lor.

Au luptat şi au câştigat.

Acesta nu a fost o votare. A fost o răscoală. Asemeni oamenilor obişnuiţi care au făcut fărâme zidul Berlinului, ei au sfârâmat creatura nenaturală ce se ridicase deasupra lor. Şi au privit-o cum cade, s-au minunat cât de slabă şi de fragilă a fost ea, de fapt, întotdeauna. Şi cât de mult mai puternici erau ei decât şi-ar fi închipuit.

Cine au fost aceşti oameni? Au fost votanţi de stânga şi state pe care cei mai mulţi americani le-au văzut numai din avion. Nu aveau diplome academice şi nu au pus vreodată piciorul într-un Starbucks. Erau clasa muncitoare albă. Nu vorbeau corect politic şi nu gândeau corect politic. Aveau idei greşite, haine greşite şi ideea ridicolă că încă contează.

Greşeau în toate. Migraţia ilegală? Oricine ştia că era aici pentru a rămâne. Organizaţia Black Lives Matter? Noua mişcare pentru drepturi civile. Industria? Moartă şi îngropată. Interzicerea islamului? Ce fel de bigot mai gândeşte astfel? Dragostea învinge. Căsătoria pierde. Viitorul aparţine metrosexualului urban şi .com-ului său, nu tipului care a avut o slujbă până când aceasta a plecat în China sau în Mexic.

Ei nu puteau schimba o iotă. O mie de politicieni şi de specialişti docţi le-au spus că trebuie să se adapteze acestui viitor inevitabil. În loc de aceasta, ei s-au urcat în camionetele lor şi s-au dus la vot.

Şi au schimbat totul.

Barack Hussein Obama se făleşte că a schimbat America. Un miliard de reglementări, un milion de migratori, o sută de mii de minciuni şi gata, nu mai era America ta. Era a lui.

A fost un JFK şi FDR luaţi împreună. Ne-a spus că versiunea sa despre istorie era cea corectă şi inevitabilă.

Iar ei au votat şi l-au pus la pământ. Au trecut peste el şi nu l-au ascultat. A intrat în campanie contra celor care încă ţin la armele şi la bibliile lor. A intrat pentru a pleda pentru moştenirea sa.

Şi America a spus „NU!”

Cincizeci de milioane de americani l-au refuzat. I-au refuzat pe Obama şi pe Clintoni. Au ignorat celebrităţile. Nu au luat în seamă media. Au votat pentru că au crezut în imposibil. Şi hotărârea lor a făcut ca imposibilul să fie posibil.

Americanilor li s-a spus că zidurile nu pot să fie construite şi că uzinele nu pot să fie deschise. Că tratatele nu pot fi denunţate, iar războaiele nu pot fi câştigate. Era imposibil să opreşti teroriştii musulmani de a veni în America sau de a deporta străinii ilegali, care au transformat oraşele în teritorii ale bandelor.

Totul era imposibil. Şi totuşi, cincizeci de milioane de americani au făcut imposibilul. Au întors lumea cu fundul în sus.

Este miezul nopţii în America. CNN plânge. MSNBC boceşte. ABC zice că e vorba de o isterie. NBC blestemă. Nu trebuia să fie aşa. Aceeaşi maşină, care a strivit poporul american timp de două mandate, guvernanţii, corporaţiile şi ong-urile care conduceau ţara, era cea care trebuia să câştige.

Totuşi oamenii au stat în faţa maşinii. Au blocat-o cu trupurile lor. Au mers la vot chiar dacă sondajele le spuneau că nu are rost. S-au uitat la fabricile părăsite şi la fermele abandonate. Au condus prin frigul dimineţii. Au aşteptat la rând. Au venit acasă şi le-au spus copiilor că au făcut ce au putut mai bine pentru viitorul lor. Au pariat pe America. Şi au câştigat.

Au câştigat împotriva probabilităţilor. Au câştigat în mod uimitor.

Se săturaseră de atâta ObamaCare. Se săturaseră de lipsa locurilor de muncă. Se săturaseră de a fi minţiţi. Se săturaseră să-şi vadă copii întorcându-se în coşciuge pentru a proteja nu se ştie ce ţară musulmană. Se săturaseră de a fi numiţi rasişti şi homofobi. Se săturaseră de a vedea dispărând America lor.

Şi atunci s-au ridicat şi au luptat. Era ultima lor speranţă. Ultima lor şansă de a fi auziţi.

Media a greşit permanent. Aceste alegeri nu au fost între personalităţi. Au fost despre impersonal. Au fost despre cincizeci de milioane de oameni ale căror nume, cu excepţia serverului pe care au votat, nu vor fi cunoscute, nu se va ştii că au luptat. Au fost despre femeia fără casă, care păzea steaua lui Trump. Au fost despre democraţii fără direcţie, care căutau pe cineva care să îi reprezinte în Ohio şi în Pennsylvania. Au fost despre sindicaliştii care au dat din cap afirmativ atunci când organizatorii le-au spus cum să voteze, dar care au refuzat să-şi vândă viitorul.

Nimeni nu va lua interviuri acestor bărbaţi şi femei. Nu vom le vom vedea niciodată feţele. Dar ei sunt noi şi noi suntem ei. Ei s-au ridicat pentru a salva o naţiune în pericol. Au făcut ceea ce adevăraţii americani au făcut întotdeauna. Au făcut imposibilul.

America este o naţiune de imposibilităţi. Existăm pentru că strămoşii noştri nu au acceptat „nu” ca răspuns. Nici de la regi, nici de la tirani. Nici de la elitele, care le-au spus că nu se poate.

Ziua în care în care nu vom mai putea imposibilul va fi ziua în care America va înceta să existe.

Astăzi, nu este acea zi. Astăzi, cincizeci de milioane de americani au făcut imposibilul.

Miezul nopţii a trecut. A venit o nouă zi. Şi totul este pe cale să se schimbe.

de Paul Ghițiu RostOnline