Farurile călăuzitoare ale democrației (neo)marxiste: căsătoria nu ar trebui să depindă de votul majorității, ci de ceea ce unii „experți” susțin că e democratic

Pe 1 noiembrie 2016, la dezbaterea „Extremismul de dreapta și instigarea la ură. Abordări politice, legale și administrative” organizată de Fundația Friedrich-Ebert-Stiftung Romania și Institutul National pentru Studierea Holocaustului din Romania Elie Wiesel, Ministrul Justiției, Raluca Prună, a remarcat cu regret că în 13 ani prea puține persoane au fost trimise în judecată pentru rasism și xenofobie. În acest context, a catalogat drept extremistă mișcarea care apără căsătoria ca uniune între un bărbat și o femeie, deoarece și aceasta ar promova o încălcare a drepturilor omului sub paravanul „atașamentului la valorile tradiționale”.

…avem însă mișcări … care nu sunt ele însele extremiste, dar care promovează, aș îndrăzni să spun, tehnocrată fiind, într-un mod extremist, valorile tradiționale…  încercări de a justifica prin atașamentul la valori tradiționale respingerea dreptului fundamental al altcuiva, de exemplu, la căsătorie pentru toată lumea.

Adică cei trei milioane de cetățeni români care au semnat petiția pentru organizarea referendumului care să decidă cu privire la clarificarea noțiunii de căsătorie în Constituția României nu ar fi decât o mână de pușcăriabili.

La același eveniment, a mai făcut afirmații la fel de periculoase pentru democrație și analistul politic Cristian Pârvulescu, îndeobște promovat ca un far călăuzitor al democrației, căci e decan la Facultatea de Științe Politice a Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative și preşedinte al Asociaţiei ProDemocraţia:

Iliberalismul confundă democrația cu alegerile. Orice rezultă din alegeri este democratic. Deci, dacă Vladimir Putin este votat prin alegeri, atunci este democrat. (…) Alegerile rezolvă problema și suveranitatea națională împuternicește un ales să ia orice direcție dorește națiunea respectivă. Și, dacă direcția este împotriva drepturilor și libertăților omului, atunci asta este voința națională.

Așa s-a întâmplat și între cele Două Războaie Mondiale și așa Hitler a putut ajunge la putere, respectând regulile statului de drept, în urma alegerilor. Așa se poate întâmpla și astăzi. Și este România ferită? (…) avem în România mișcări iliberale puternice, care urmăresc să combată, pe planul dezbaterii publice, valorile democratice, statul de drept, libertățile în special.

Suntem într-un moment în care trei milioane de oameni au semnat pentru modificarea Constituției într-un sens restrictiv, iar Curtea Constituțională a considerat că dreptul la familie nu este un drept fundamental al omului, nu este nici măcar un drept compozit din care dreptul fundamental al omului ar face parte. Deci, deși articolul vizat face parte din capitolul Drepturi fundamentale, el poate fi supus revizuirii prin referendum. Iar clasa noastră politică, cu curajul pe care i-l recunoaștem, a cedat imediat în fața presiunilor acestei mulțimi.

Cu alte cuvinte, Curtea Constituțională a României, împreună cu alți trei milioane de români, girează derapajul către… „dictatura firescului” asupra minorităților sexuale!

Chiar dacă discursul dlui Pârvulescu ne ia ochii cu Hitler, nu putem să nu observăm că, practic, domnia sa și ministrul nostru tehnocrat de justiție, la fel ca radicalii neomarxiști, aplică eticheta de „incitare la ură” și de „presiune a mulțimii” asupra celor care nu sunt de acord cu ideile promovate de mainstreamul liberal.

Iar faptul că aceste afirmații se fac la un simpozion dedicat tematicii intoleranței și organizat de Institutul Elie Wiesel face o trimitere cutremurătoare la o tactică mai veche de introducere a pumnului în gura poporului: la retorica „democratică” a anilor 1950 în România, când o țară întreagă era trimisă la pușcărie pentru că era suspectată a nu fi de acord cu guvernanții impuși din afară.

Așadar, dacă spui altceva decât afirmă ei, riști să fii … acuzat de fascism, nu? Doar ești la fel de intolerant – de data aceasta, se sugerează, față de alte tipuri de minorități!

Cât de sănătoasă pentru peisajul social și dezbatarea politică dintr-o țară poate fi folosirea tacticii pumnului în gură (prin etichetare ca „incitator la ură”)? Din cele declarate de dl Pârvulescu se poate deduce că democrația nu stă în opțiunile majorității, ci în ceea ce decide o minoritate de elită că este democratic. Practic, această mentalitate răpește dreptul la autodeterminare al majorității și deconstruiește noțiunea de democrație ca suveranitate a celor mulți.

Să ne amintim că trăim într-o Europă ale cărei instituții de modă nouă nu mai vor să audă glasul poporului. Când britanicii au decis prin vot să iasă din UE, s-a dezlănțuit de la vârful UE o adevărată furtună de declarații și dojeni că britanicii au votat… o opțiune nedemocratică!

La fel, când, prin intermediul unui mecanism democratic pus în mod special la dispoziția cetățenilor europeni, s-au strâns 1,7 milioane de semnături (ar fi fost necesare minimum 1 milion) pentru inițiativa One of Us, care își propunea să obțină o rezoluție de protejare a vieții de la concepție, Comisia Europeană a refuzat ca măcar să ia în considerare propunerea.

Toate acestea erodează încrederea în democrația promovată de corifeii puternicului angrenaj al noilor instituții europene. Adică, spun ei, să fie democrație, dar nu pentru căței.

Cum se aplică asta la actuala dezbatere despre căsătorie din societatea românească? Simplu: nu ar trebui să fie o chestiune care să depindă neapărat de votul majorității cetățenilor din România, ci de ceea ce ne spun dna Ministru Prună, dl Pârvulescu și alții ca dânșii că ar fi de fapt democratic.

de Mirela Florescu Știri pentru viață