Traian Ungureanu oferă cea mai bună explicare a consecințelor „căsătoriei” homosexuale pentru civilizația europeană

Cel mai adesea invocat argument pentru susținerea „căsătoriei” homosexuale este: „Dacă nu vrei, nu faci. Ce te interesează dacă alții fac, cu ce te afectează pe tine?” Desigur, acesta a fost și argumentul forte al proprietarilor de sclavi: „Dacă nu îți place sclavia, nu-ți lua sclavi!”

În articolul „Obiectați?”, publicat pe blogurile Adevărul.ro, publicistul Traian Ungureanu exprimă câteva observații de bun simț despre consecințele publice ale „căsătoriei” homosexuale, într-un text care merită să figureze în antologia pamfletului românesc. Chiar dacă din text lipsesc consecințele asupra copiilor crescuți de către „familiile” homosexuale, este probabil cel mai lucidă explicație a ce înseamnă aisbergul a cărui parte văzută este dragostea și toleranța, dar care are pe deplin capacitatea de a distruge civilizația europeană.

Observația 1: Susținerea „căsătoriei” homosexuale va fi urmată de susținerea „căsătoriilor” poligame și poliamorice.

Nu există nici un argument pentru care o instanță de stat care recunoaște căsătoria a doi bărbați să nu recunoască căsătoria între trei bărbați. Între trei femei. De ce să conteze numărul dacă nu conteză sexul?!

Şi, fireşte, e tot discriminare să crezi că o căsătorie poate lega doar două persoane. Oricît vor năduşi fanaticii religioşi, nu văd niciun argument în sprijinul căsătoriei limitate la două persoane.

Observația 2: Drumul de la „căsătoria” homosexuală la „căsătoria” poligamă și poliamorică nu poate fi oprit.

„Căsătoria” poligamă se realizează între un bărbat și câteva femei – în majoritatea celor 57 de state care o recunosc, nu mai mult de 4 femei. „Căsătoria” poliamorică se realizează între un număr oarecare de oameni, 2 bărbați și 3 femei sau 4 bărbați si 2 femei sau câți vor considera că vor să se „căsătorească”. Dacă statul recunoaște „familia” a doi bărbați homosexuali sau a doua femei lesbiene pe motivul că sunt adulți informați care se iubesc, statul trebuie să le recunoască iubirea și să le respecte „dreptul” la căsătorie, că doar sunt adulți informați.

E evident, dar s-a spus prea puţin: legalizarea căsătoriei homosexuale e un mare cîştig, dar nu poate fi un capăt de drum. Logic şi natural, pasul următor trebuie să fie legalizarea poligamiei.

Observația 3: Predarea „căsătoriei” homosexuale și a „familiei” homosexuale în sistemul de învățământ, începând de a cele mai mici vârste.

Odată ce „căsătoria” homosexuală și „familia” homosexuală au același statut ca și căsătoria unui bărbat cu o femeie și familia formată dintr-un bărbat, o femeie și eventualii lor copii, elevii trebuie educați pentru a ști că au două opțiuni legate de familie și căsătorie: căsătoria bărbat-femeie sau „căsătoria” homosexuală.

Când apare prima dată „tata și mama” în desenele sau în scrisul copiilor, trebuie să poată apărea și „tata 1 și tata 2” sau „mama 1 și mama 2”. Altfel, se va striga: „Discriminare!”, căci acestor copii – posibili viitori homosexuali și posibile viitoare lesbiene  li se refuză dreptul la realizare, fiind limitați la o singură opțiune.

În plus, copiii ar fi astfel obișnuiți de mici să nu-i hărțuiască pe cei care alcătuiesc aceste „familii”.

După 27 de ani de încercări  imprecise, lupta pentru libertate şi democraţie trebuie să atingă esenţa. Avem motive să nădăjduim că vom înlătura, curînd, prejudecăţile care ţin în chingi definiţia căsătoriei. Va fi de ajuns? Liman fals! Vom fi egali şi liberi numai din clipa în care vom îmbrăţişa integral progresismul, deja la putere, în atîtea societăţi occidentale. Aşadar, mai devreme sau şi mai devreme, va trebui să introducem în şcoli lecţii de orientare sexuală, pentru a lăsa micuţilor dreptul de alegere timpurie a sexului şi practicii favorite.

Observația 4: Toate instituțiile publice, de stat sau private, începând cu domeniile politic, educațional și afaceri, vor fi nevoite să promoveze public, în primul rând în politica de personal, „căsătoria” homosexuală și pe cei care accesează această „instituție”: persoanele homosexuale.

Vor urma, fără întîrziere, cotele care vor aşeza reprezentanţi ai minorităţilor sexuale în Consilii de Administraţie şi, proporţional, în Universităţi.

Observația 5: Normativizarea homosexualității nu are în vedere doar prezentul și viitorul, ci și trecutul.

Pentru ca normativizarea să fie completă, și trecutul trebuie rescris în grila homosexualității, adică împărțit în promotori ai homosexualității, văzuți ca eroii civilizatori, și în reprimatori ai homosexualității, care, în sfârșit, abia acum au fost aruncați la groapa de gunoi a istoriei. În acest sens, se pun în evidență mereu practicile bisexuale ale împăratului Traian, pentru a se crea o identitate homosexuală poporul român începând cu apariția sa în istorie.

Dar rectificarea mentalităţilor trebuie să urmeze o albie mai largă. Ocazia prielnică pentru această îndreptare se apropie. Numai ura şi înapoierea ne-ar putea împiedica să recunoaştem, peste doi ani, meritele comunităţii LGBT la făurirea Marii Uniri. MP3, RMN şi CFR (marfă) mai au de aşteptat. În genere, manualele de istorie vor trebui să îşi desfacă filele pentru a face loc contribuţiei ignorate a comunităţii LGBT în ceasurile grele ale istoriei noastre, de la înghesuiala de la Posada la răsturnarea lui Cuza şi mai departe.

Observația 6: Vectorii de impunere a „căsătoriei” homosexuale și „familiei” homosexuale nu sunt voința populară, referendumul popular și nici un alt instrument oferit de  democrație sau reprezentativ pentru popor.

„Căsătoria” homosexuală se impune prin lideri politici care nu au mandat pentru așa ceva, dar sunt vulnerabili la presiunea grupurilor de interese:

Nimic nu poate ajuta mai mult la risipirea întunericului decît iniţiativa liderilor naţionali.

Observația 7: Orice opinie în privința familiei și căsătoriei firească până acum în istoria umanității este catalogată ca înapoiere religioasă, dogmatism religios, extremism religios și fanatism religios, ultima formulă fiind cvasi-asociată cu terorismul.

Așadar, oricine susține ce a susținut omenirea până în prezent este un dușman al progresului, al viitorului, deci un dușman al societății.

Preşedintele Iohannis a întredeschis uşa, avertizînd, recent, asupra pericolului pe care îl presupune persistenţa fanatismului religios în discuţiile despre natura căsătoriei. Preşedintele a recurs, chiar, la experienţa personală, vorbind de virtuţile toleranţei în tratamentul minoritarilor etnici. Aşadar, putem conchide, alături de Preşedinte, asupra a două adevăruri imediate. Sacralitatea familiei, veneraţia marianică şi taina nunţii, aşezate în miezul doctrinei creştine, sînt manifestări ale fanatismului religios.

Observația 8: Anarhia și actele agresive ale unor persoane sau grupuri sunt redefinite ca eliberare.

În acelaşi timp, vandalismul ideologic minoritar e garanţia libertăţii.

Observația 9: Fără nici un scrupul, liderii sunt șantajați economic și sunt șantajați din exteriorul instituțiilor lor.

În particular, oamenii politici români nu s-au opus nici o dată după 1989 unei directive de la forurile europene sau americane, de teama consecințelor economice, politice sau de imagine personală – nu de teama afectării intereselor României. Ei eludează consultarea populară și execută ce li se cere.

Fără îndoială, şi Primul Ministru se va aşeza, curînd, unde şi cum trebuie.  Domnia sa a păcătuit cu un punct de vedere ostil, remis de Guvern Curţii Constituţionale. Însă Dacian Cioloş are în arsenal o unduire neîntrecută, o anume fluiditate care îi permite să leviteze pe deasupra partidelor, să se sugereze Prim-Ministru fără a candida şi să ceară sprijin politic masiv fără a ceda un gram de autonomie. Toate îl vor ajuta să se replieze suplu pe tema pîrdalnicei de căsătorii. Fostul viitor socialist de la negocierile pentru un nou mandat de Comisar European şi viitorul fost om al dreptei de la negocierile pentru un nou mandat de Prim-Ministru va face mişcarea cuvenită. Prim-ministrul şi Preşedintele ştiu ce îi aşteaptă de la Bruxelles şi din atîtea alte centre de binefacere obligatorie, dacă mişcă în front. Gardienii democraţiei au ajuns, peste tot în Occident, la concluzia că le stă mult mai bine pe post de aristorcraţie. Referendumurile şi, în genere, votul popular nu mai sînt sigure. Dau prea mult glas ignoranţei şi fanatismului mujicesc iar asta cauzează migrene printre zei. Democraţia pierde teren.Ne stă foarte bine, aşa rupţi în fund cum sîntem, să ne aliniem la indispoziţia democratică din saloanele occidentului. Ne mai rămîne doar să o aşezăm, în gaura din tricolor, pe Chiriţa înconjurată de furculisioane.

Observația 10: Asistăm la instaurarea unui nou totalitarism, de tip neo-marxist.

Traian Ungureanu explică drama prin care va trece România dacă nu se va schimba cursul evenimentelor: clasa politică actuală, slab pregătită în problemele naționale și internaționale, capabilă doar de hoție și parvenire, va fi înlocuită cu o clasă politică totalitară, neo-comunistă. Căci, pentru cine nu știe încă, normativizarea „căsătoriei” homosexuale și a „familiei” homosexuale sunt elemente identitare ale neo-marxismului cultural, sunt elemente de extremă stânga, redefinite care elemente de centru. Iar „religia” comunistă a arătat o dată cât de totalitară este și nu e nici un motiv pentru a crede că a doua ascensiune a ei, de data aceasta reușită în spațiul occidental, va fi mai puțin distrugătoare pentru lume decât prima, reușită în principal în spațiul Europei de Est și în China.

Asaltul condus de prietenii fericirii a început. Înainte de a fi măturaţi de suflul media, academic şi politic pe care călăreşte noua morală, e bine să lămurim cîteva lucruri.  

Mai întîi, e de spus, că îi vom regreta pe hoţii, tejghetarii şi brutele care dau, după cîte ne pare acum, grosul clasei politice. În locul lor, se vor aşeza pretorienii virtuţii. Un leninism prea consistent pentru gustul marelui Lenin va înlocui orice replică, discuţie sau şovăială. După toate semnele, viforul bigot al corectitudinii politice ne va atinge curînd. Activismul de pionieri smintiţi s-a pus în mişcare şi, după tipicul care a biruit Europa de Vest, va veni de hac şi veselei societăţi româneşti. Un alpinism care nu iartă nimic, de la Everest la scara blocului, va cuceri sau paraliza orice formă de gîndire şi exprimare liberă în spaţiul public.

Observația 11: Frica și reeducarea prin delațiune sunt instrumentele prin care poporul își însușește noua ideologie totalitară, la fel cum frica și turnătoria au fost instrumentele transformării României, în care nu erau nici 1.000 de comuniști, în țară comunistă.

Asaltul urmează reguli demult verificate. Manualul spune că toţi cei ce mai îndrăznesc să creadă în valorile şi instituţiile iudeo-creştine vor fi somaţi să probeze că nu sînt extremişti, rasişti şi născători de monştri. Cum? Ca la un bacalaureat paukerist. Le aduci în fiecare zi la uşă un amărît şi rosteşti tunător: hai, ia spune că săracii nu trebuie asistaţi! A doua zi, le aduci în prag un minoritar sexual şi declami marţial: hai, ia spune că trebuie persecutat! Cu asta, sîntem mult dincolo de jumătatea drumului între argument şi şantaj. Accepţi scîncit acordul cu noul dogmatism? Vei fi monitorizat mai departe, dar poţi exista. Te opui sau ai rezerve? Eşti un paria nedemn de viaţă publică, un deşeu uman care contaminează şi îşi merită izolarea. Şi totuşi, e rezonabil. În fond, ce mare lucru cer militanţii noii morale? Alegerea e liberă şi îngăduitoare: îi laşi să-ţi anihilieze valorile, să-ţi distrugă memoria, să-ţi asfalteze sufletul şi te vei salva. Vei fi omologat.

Observația 12: Ca în orice totalitarism, regele e gol, dar nimeni nu are curajul să o spună.

Pentru oricine din afara Coreei de Nord, ce se întâmpla în prezent acolo este nebunie. La fel, ce s-a întâmplat în perioada comunistă în România a fost o nebunie, care nu putea fi denunțată decât cu asumarea riscurilor afectării poziției sociale, bunăstării materiale, educației și, mai ales în prima parte a comunismului, cu riscul pierderii vieții sau a libertății fizice. Același tip de nebunie se regăsește și în promovarea „căsătoriei” homosexuale și a „familiei” homosexuale, prin care cele mai elementare și firești realități sunt negate.

Pînă atunci, avem onoarea idioată de a asista la prima vînătoare de vrăjitoare organizată de vrăjitoare. Partea cu adevărat sinistră a acestei poveşti cu sectanţi vopsiţi luminos e că o civilizaţie întreagă şi trăitorii ei de rînd se trezesc, prin decret, acuzaţi. Ei trebuie să se explice şi să îşi pledeze nevinovăţia, după buna tradiţie lăsată nouă de stînga comunistă,mămică a noilor revoluţionari. Nu e de ajuns să invoci bunul simţ primar care spune că uniunea bărbat-femeie e, pur şi simplu, naturală. Nici să aminteşti, timid, că, în fond, căsătoria  e un dar şi o instituţie a umanităţii creştine. Că ea e a celor ce au creat-o şi nu poate fi invadată şi anexată decît cu riscul mutilării. În sfîrşit, că gramatica de gheaţă care nu face diferenţe între mire şi mireasă nu e o lărgire a libertăţii decît în măsura în care ne impune dreptul la greaţă şi nebunie prin libertate.

Observația 13: Neo-marxismul cultural, căruia îi aparține „căsătoria” homosexuală, va distruge societatea la fel cum marxismul a distrus țările foste comuniste.

Sigur, cineva sătul de prapuri şi soboruri poate cere, excedat, o explicaţie mai simplă, un motiv respirabil pentru lumea laică. E, oare, căsătoria partenerilor de acelaşi sex totuna cu divorţul de creier? Pînă la urmă, de ce nu îngăduiţi căsătoria mirilor şi mireselor de acelaşi sex? Simplu. Din acelaşi motiv, pentru care ei şi ele ţin morţiş să locuiască în case clădite din cărămidă plămădită din apă şi argilă. Şi nu vor accepta niciodată să stea în case clădite din apă şi apă sau din argilă şi argilă. Şi cu asta, «Casă de Piatră!»

Observația 14: Până nu va rămâne piatră pe piatră, cât mai are ceva de distrus, totalitarismul nu se oprește.

Caligula și-a făcut calul consul și nu i s-a împotrivit nimeni atunci. Dar neo-marxiștii sunt OK cu ideea că oamenii se pot căsători cu pietre, căci, așa cum cânta Lou Reed, „nici o dragoste nu este mai buna decât alta”.

Ultimul cuvînt vine de la Tracey Emin – vestita artistă britanică, eternizată de o lucrare-instalaţie alcătuită dintr-un pat răvăşit, înconjurat de resturi şi chiştoace. Singură şi oprimată în propria casă, după zile lungi petrecute la fereastră, Emin s-a îndrăgostit. Cum ar veni, de domnul Stone. Ea e, cum se ştie, o artistă celebră. El, soţul, e o piatră mare din grădina casei. Dra Emin a privit-o, a îndrăgit-o şi, în martie anul acesta, s-a căsătorit cu ea. Cu piatra. Amin, Emin!

Observația 15: Cine vrea să susțină adevărul firesc să se pregătească de suportarea etichetelor puse de neo-marxiști!

Parlamentul României a reușit să respingă definirea delfinilor ca persoane, căci  ideologia neo-marxistă este doar la începuturile manifestării ei în România. Însă etichetele au fost deja pregătite.

Dacă aveţi ceva de obiectat, sînteţi duşmanii libertăţii şi suferiţi de fanatism.

PS: La „căsătoria” cu piatra, Tracey Emin a purtat, ca rochie de mireasă, lințoliul funerar al tatălui ei. Este fotografia potrivită care ilustrează acest sfârșit al civilizație pe care îl reprezintă „căsătoria” homosexuală.

de Ana Popescu Știri pentru viață