NOAPTEA DE CRISTAL A ROMÂNIEI… 252 de legionari asasinaţi la 21/22 septembrie 1939. Regele Carol II la concurenţă cu Hitler; sau funesta capacitate a românilor de a-i depăşi de nazişti…

În noaptea de 21 spre 22 septembrie 1939 au fost asasinaţi fără judecată, în lagăre şi pe tot cuprinsul ţării, din ordinul regelui Carol al II-lea, 252 de legionari.

În zorii zilei de 22 septembrie, fiecare judeţ prezenta trecătorilor cadavrele a trei legionari, pe care poliţiştii şi jandarmii, în plină noapte, i-au ridicat din mijlocul familiilor, i-au scos în stradă şi i-au împuşcat, iar trupurile lor au fost lăsate ca lumea să le vadă vreme de trei zile. Elevii de şcoală generală şi liceu erau duşi în mod organizat să vadă cadavrele aruncate pe caldarâm şi păzite de jandarmi.

Prigoana împotriva legionarilor a continuat cu sălbăticie până în toamna anului 1940, când decretul regelui Mihai a proclamat Statul Naţional Legionar.

Pretextul masacrului

Pretextul acestui masacru, care a distrus o bună parte a elitei Mişcării Legionare, a fost împuşcarea premierului Armand Călinescu, în 21 septembrie 1939, la Bucureşti, de către o echipă legionară. Legionarii care au comis acest asasinat au justificat actul prin responsabilitatea lui Călinescu în asasinarea fără judecată a lui Corneliu Codreanu, fondatorul şi liderul Legiunii Arhanghelul Mihail, precum şi altor zeci de lideri legionari, evident, din ordinul lui Carol al II-lea.

Armand Călinescu fusese membru al Partidului Național Țărănesc, fiind ales deputat în parlament între 1926 și 1937. Atitudinea sa obsesivă față de legionari a produs căderea guvernului Vaida-Voievod, din care făcea parte, în 1933, şi i-a atras resentimentele unor oameni precum Iuliu Maniu. A revenit în guvernul condus de Octavian Goga în funcția de Ministru de Interne şi ulterior a susţinut pe Carol II în demersurile sale de anulare a Constituţiei democratice din 1923 şi de instaurare a primei dictaturi din istoria modernă a României. În 1938, Armand Călinescu a coordonat arestarea lui Corneliu Zelea Codreanu, condamnarea acestuia la 10 ani de muncă silnică, şi a coordonat executarea ordinului lui Carol II de executare sumară a lui Codreanu şi a altori fruntaşi legionari. A fost numit prim-ministru, după moartea ntecesorului său, Patriarhul Miron Cristea.

După pedepsirea lui Călinescu, “Răzbunătorii” – cum aveau să fie numiţi de legionari – au pătruns în clădirea Radiodifuziunii din str. General Berthelot, intrând în direct şi anunţând “pedepsirea tiranului”, după care s-au predat Poliţiei, fiind omorâţi a doua zi în locul atacului.

În orele care au urmat, regele-dictator Carol II a numit ca orim-ministru pe generalul Gheorghe Argeşeanu, primul ordin adresat acestuia fiind dezlănţuirea unor represalii sângeroase în întreaga ţară.

Din documentele oficiale, reiese că au fost asasinați numai în noaptea de 21-22 Septembrie 1939, la București – 10 legionari, la spitalul Militar Brașov – 7 legionari în lagărul de la Miercurea Ciuc – 44 legionari, în lagărul Râmnicu Sărat 13 legionari, în lagărul de la Vaslui – 31 legionari, iar în restul ţării – 147 legionari, câte 2, 3 sau 4 în fiecare judeţ. Un total de 252 legionari, numai într-o singură noapte.

După expunerea cadavrelor timp de trei zile, pentru înspăimântarea populaţiei şi descurajarea oricărei forme de opoziţie faţă de dictatura regală, legionarii asasinaţi au fost aruncaţi în gropi comune.

De remarcat că, până la acel moment, în Germania lui Hitler avusese loc, în noiembrie 1938, „Noaptea de Cristal”, în care căzuseră victime circa 400 de evrei, dar aceasta în decursul a mai multor zile şi nopţi. Aşadar, performanţa lui Carol al II-lea de a ucide 252 de oameni într-o singură noapte îl depăşea – cel puţin la acel moment – chiar şi pe Hitler…

Reabilitaţi şi reînhumaţi creştineşte

În 1940, când Miscarea Legionarã a venit la guvernare, ziua de 22 Septembrie a fost proclamatã „Ziua Eroilor si Martirilor Legiunii” iar cei peste 80 de fruntasi legionari asasinati în lagãrele de concentrare de la Vaslui, Miercurea Ciuc si Râmnicu Sãrat au fost dezgropaţi din cimitirele lagãrelor si înhumaţi crestineste în cimitirul Mãnãstirii Predeal, în cadrul unei mari solemnitãti.

În cimitirul Mãnãstirii “Sf. Nicolae” din Predeal odihnesc rãmãsitele elitei legionare, între care Gheorghe Clime, Alexandru Cantacuzino, Nicolae Totu, Alexandru Christian-Tell, Gheorghe Furdui , Bãnica Dobre, Mihail Polihroniade, Paul Craja, Gheorghe Istrate, Ion Banea, Iordache Nicoarã, Ion Belgea, Victor Gârniceanu, ca si cenusa celor incinerati de autoritãtile asasine la crematoriul din Capitalã: Vasile Christescu, Nicoleta Nicolescu, Victor Dragomirescu, grupul Nadoleanu si grupul Miti Dumitrescu.

Dupã instaurarea comunismului, cimitirul legionar de la Predeal a fost profanat de noile autorităţile de ocupaţie comunistă, troiţele ridicate în memoria eroilor distruse, crucile arse şi înlăturate.

În 1998, veteranii legionari grupaţi în Partidul „Pentru Patrie” (Totul pentru Ţară) şi Fundaţia Buna Vestire, cu sprijinul legionarilor din occident, au ridicat un monument impunător pe locul cimitirului legionar de la Predeal.

Mărturii terifiante, în jurnalele unor contemporani

Iată câteva fragmente memorialistice, care pot da o imagine a ecourilor terifiante avute asupra contemporanilor de acele asasinate colective, nemaiîntâlnite în România modernă. Important este faptul că, acei ce le-au relatat nu simpatizau defel Legiunea…

În jurnalul său nepublicat şi păstrat în Biblioteca Academiei Române, academicianul g-ral Radu R. Rosetti, consemna chiar în ziua de 22 septembrie 1939: „ Uciderea, fără judecată, a asasinilor lui Călinescu a produs rea impresie, iar lăsarea corpurilor lor pe stradă revoltă lumea și transformă ceea ce se dorea a fi o pildă de pedeapsă, într-un adevarat pelerinaj. Radio-Londra comunică seara ca s-ar mai fi executat în plus în taberele de concentrare înca 76 de gardiști (e caracteristic cum aflăm știrile din țară prin Londra).”

La 23 septembrie 1939, Radu R. Rosetti notează: „Dimineața, la 8.15 radio Londra anunță că după date oficiale, numărul gardiștilor executați acum la noi pentru a răzbuna uciderea lui Armand Calinescu este de 292. Nu se poate decât repeta ce s-a spus cu prilejul împușcării ducelui de Enghien: „c’est pire qu’un crime, c’est une faute”. ”

Iar în 24 septembrie, continuă:

„Radu mi-a spus că Radio-Londra a spus în astă-seară (ora 19.30) că numărul celor din Garda de Fier executați până azi se urcă la 353. Ioana spune că la Tecuci s-au executat 21, dintre care un învățător din Mîndrești; trupul unuia din cei executați a fost spânzurat ca „exemplu” în piața din Tecuci.”

Iată cum evocă Constantin Argetoianu, în însemnările sale zilnice, mărturisirea generalului Gabriel Marinescu – unul dintre principalii coordonatori ai desfăşurării pogromului:

„Au avut îndrăzneala (spune g-ralul Marinescu – n.n.) să spună că trebuia să plec fiindcă o destindere era necesară și eram eu, omul omorurilor din septembrie. Eu? Eu n-am făcut decât să execut ordinul regelui. Am primit ordin să curăț până seara și pe asasinii lui Călinescu și pe cei de la Râmnicu Sărat și câte trei de județ. Am cerut răgaz, să mai pot lua oamenilor câte o declarație, să se mai poată alege printre cei vinovați. S-a refuzat. Au fost prefecți care n-au avut culpabili de desemnat, căci toți cei bănuiți mai serios fuseseră concentrați și trimiși prin alte garnizoane, și au împușcat inocenți! Vă citez cazul de la Brașov, pe care l-am cunoscut… Domnule ministru, s-au omorât oameni degeaba, numai din cauza hienei de Urdăreanu care înnebunea de Rege, de frică pentru pielea lui…
care tot o să pleznească! De câte ori nu le-am spus, să stăm de vorbă cu oamenii, căci îi putem întoarce… N-au vrut; eu am ascultat de poruncă! M-au învinuit că tolerez în poliție oameni care s-au îmbogățit. Domnule ministru, cu oameni care nu se îmbogățesc voiau ei să ucid fără sentință?? (…)

Îl ascultam, îl ascultam, îl ascultam (spune Argetoianu – n.n.) – și mă miram cum Dumnezeu dăduse limbă unuia din complicii bandei care a pus stăpânire pe țară și o jupoaie…, căci nu e Gavrilă mai breaz ca Urdăreanu sau Malaxa. Aceeași șleahtă… ”

O altă mărturie – de astă dată a celui ce avea să fie ministru de externe în guvernarea legionară din 1940, prințul Mihail R. Sturdza – dezvăluie încă un aspect oribil. Unii dintre executanţii masacrului au folosit momentul pentru a obţine beneficii materiale de la familiile unora dintre cei aflaţi pe listele emise de guvern pentru împuşcare, prin „tranzacţionarea” sorţii prizonierilor:

„ Odată arestată, soția mea a primit vizita de rutină, permisă rudelor legionarilor mai înstăriți, vizită autorizată de consorțiul Marinescu-Moruzov, care făcuse recent avere din jefuirea legionarilor asasinați ca și a refugiaților polonezi, la granița Bucovinei. I s-a fixat suma de 3.000.000. de lei ca preț al vieții fiului nostru, dându-i în același timp informația că Alexandru Cantacuzino n-ar fi fost împușcat în Închisoarea din Râmnic, dacă mama lui ar fi consimțit să plătească o sumă identică.”