„CÂND OLIGARHII ŞI INTERLOPII FAC POLITICA, NU POŢI AVEA DEMOCRAŢIE.” Conferinţa dlui Călin Georgescu la Bucureşti

1 799

„Am împrumutat conceptul de naţiune şi am încercat să-l aplicăm prin Parlament. Este greşit şi nedemocratic. Am împrumutat conceptul de naţiune şi am încercat să-l aplicăm prin Parlament. Este greşit şi nedemocratic. Când liberalii, adică oligarhii şi interlopii, fac politica, nu poţi avea democraţie. Trebuia să ne fi inventat propriul concept de naţiune şi să-l fi transpus în realitate prin civilizaţia satului integral şi democratic. Am fi fost departe astăzi.”

7298377de Ilie Catrinoiu

Observ la Călin Georgescu tăria caracterului încercat şi trecut prin multe obstacole şi suferinţe, dar şi puterea şi forţa creatorilor de istorie.

Duminică, 4 septembrie, Dr. Călin Georgescu, director executiv al Institutului ONU pentru Indicele Global al Sustenabilităţii, a ţinut o conferinţă intitulată „Proiect de ţară”. În această conferinţă expertul în dezvoltare durabilă a prezentat planul prin care Romania, deşi este cea mai subdezvoltată ţară din Europa, poate deveni într-un timp foarte scurt cea mai prosperă naţiune a lumii dacă nu mai lăsăm frica să ne domine. Prin proiectul de ţară „Hrană, Apă, Energie”, România şi-ar găsi locul în lume.

Călin Georgescu — creator de istorie

Două frici fundamentale ţin lumea în sclavie: frica de moarte şi frica de libertate. Trăim perioada unui sclavagism care ne face să credem că logica sistemului este logica noastră. Politicienilor le este frică să ia taurul de coarne, pe de o parte, iar pe de altă parte sunt incompetenţi, nu ştiu ce trebuie făcut. Or, Călin Georgescu aminteşte în conferinţa sa de J. F. Kennedy ca despre cel mai mare preşedinte din istoria lumii, asasinat tocmai pentru că a vrut şi a ştiut cum să schimbe sistemul şi să elibereze omenirea şi natura din sclavia marii finanţe.

 

Nu este deloc uşor să ataci din astfel de perspectivă sistemul.

Astăzi în lume sunt 4 miliarde de malnutriţi, iar anual dispar 15 milioane de tone de sol fertil. Nu poţi hrăni o populaţie aflată în creştere printr-un sistem corporatist de agricultură. Doar fermele mici ţărăneşti şi ecologice pot hrăni o populaţie din ce în ce mai numeroasă.

Oamenii sunt controlaţi prin mâncare şi mass-media. „Ceea ce este mort nu poate hrăni ceea ce este viu”, spune răspicat Călin Georgescu. În lume sunt cel mult un miliard de vaci, dar toate magazinele sunt pline de cutii cu lapte; este imposibil să fie natural.

Pentru Călin Georgescu, schimbarea nu poate veni decât din interiorul nostru. România are nevoie de o nouă generaţie de oameni capabili să facă saltul către o nouă stare de conştiinţă; spre o conştiinţă superioară trăită la nivel de celulă umană. Iar hrana este principalul element de revigorare şi întinerire a unei naţiuni. Nu poţi avea un popor cu gândire critică şi cu nivel de trai ridicat dacă îl hrăneşti cu mâncare procesată de agricultura industrială.

Doar două state ale lumii au cel mai fertil pământ de pe Planetă: Argentina şi România. Aşadar, karma României nu este să se salveze pe ea însăşi, ci să salveze lumea, spune expertul ONU. Iar soluţia este economia civică, răspândirea largă a proprietăţii productive, înlocuirea capitalismului financiar cu microcreditarea, corporaţia cu micul producător. Soluţia este ca românul să aibă putere.

Românii sunt lipsiţi de putere

Satul integral este cheia succesului. Românii trebuie împuterniciţi. Ei sunt, de foarte multă vreme, lipsiţi de putere. S-a scris mult în cultura română despre faptul că românii nu sunt capabili să devină o naţiune. Dar de ce nu sunt capabili? Asta nu s-a mai scris. Nu sunt capabili pentru că nu sunt lăsaţi să devină o naţiune, nu au putere. A fi o naţiune înseamnă a fi o cultură, o civilizaţie, o forţă, nu un Parlament. Suntem doar un Parlament oligarhic de când conceptul de naţiune a fost inventat, iar acest Parlament oligarhic a furat puterea poporului.

Am împrumutat conceptul de naţiune şi am încercat să-l aplicăm prin Parlament. Este greşit şi nedemocratic. Când liberalii, adică oligarhii şi interlopii, fac politica, nu poţi avea democraţie. Trebuia să ne fi inventat propriul concept de naţiune şi să-l fi transpus în realitate prin civilizaţia satului integral şi democratic. Am fi fost departe astăzi.

Dar nu e târziu. Mai ales că politicienii sunt astăzi pe dinafară. Lumea se află într-o schimbare radicală. Parlamentul României este plin de interlopi şi politicieni corupţi ghidaţi doar de propriul interes, de propria afacere; oameni fără niciun fel de verticalitate şi sânge în ei. Nu-i interesează să facă din România o naţiune cu clasă de mijloc în proporţie de 80-90 % din popor.

Criza economică şi situaţia geopolitică actuală sunt fenomene absolut noi la scară globală. Omenirea nu s-a mai confruntat cu ceea ce urmează să explodeze. Suntem contemporanii unei situaţii unice în care politicienii sunt depăşiţi. Ei nu înţeleg că nu mai poţi lucra cu ideologii de secol XIX. În acest moment, cel mai mare pericol la adresa democraţiei şi a păcii în România este Parlamentul. În el s-a concentrat tot ce e putred şi stricat în acest popor; toată boala şi toată neputinţa noastră seculară zace în Parlament. Iar alegerile din acest an nu vor rezolva problema.

Urmează o perioadă în care parlamentarii noştri nocivi, asasini de carieră, vor fi forţaţi de popor să facă pasul înapoi. Când Parlamentul devine instrument opresiv şi pericol la adresa ordinii sociale, atunci poporul are obligaţia şi datoria morală să înlocuiască vechea ordine cu una nouă şi să-şi ia înapoi puterea de care a fost lipsit.

 

1 Comment
  1. calin eugen says

    Romania si Argentina,deci…Nu stiam.Stam pe un bulgare de aur(si ne vindem pamantul pe nimic).

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php