Manifestanţi francezi cer închiderea taberei de refugiaţi din Calais. Autostradă majoră blocată

0 478

Manifestanţii au blocat o autostradă majoră în nordul Franţei, cerând închiderea taberei de refugiaţi din Calais, numită şi “Jungla”. Ei au declarat că protestul va continua până când autorităţile vor stabili o dată pentru desfiinţarea taberei.

Rezidenţi ai oraşului nordic francez Calais afişează bannere şi steaguri naţionale blocând autostrada A16 în 5 septembrie 2016. Manifestanţii cer închiderea taberei de imigranţi din Calais.Rezidenţi ai oraşului nordic francez Calais afişează bannere şi steaguri naţionale blocând autostrada A16 în 5 septembrie 2016. Manifestanţii cer închiderea taberei de imigranţi din Calais. (Philippe Huguen/AFP/Getty Images)

Camionagii, fermieri şi proprietari locali de afaceri au blocat luni o autostradă majoră în nordul Franţei în semn de protest faţă de tabăra pentru refugiaţi “Jungla” din Calais.

Manifestanţii au blocat autostrada A16, o rută folosită pentru transportul de mărfuri şi pasageri către Marea Britanie, prin Eurotunel, şi portul Calais. Organizatorii au declarat că protestul ar putea dura câteva zile.

Cei peste 7.000 de imigranţi ce locuiesc în tabăra din Calais au amplificat tensiunile cu localnicii şi transportatorii. Imigranţii din “Junglă”, veniţi din Orientul Mijlociu şi Africa, speră să ajungă în Marea Britanie.

Ministrul francez de Interne Bernard Cazeneuve a declarat vineri că tabăra va fi desfiinţată “într-o operaţiune controlată”, dar manifestanţii doresc ca autorităţile să stabilească o dată.

“Nu am primit niciun răspuns”, a declarat Frederic Van Gansbeke, care reprezintă oamenii de afaceri şi proprietarii de magazine din Calais, adăugând că a sosit momentul să ia propriile măsuri.

Transportatorii sunt frustraţi de încercările imigranţilor de a se furişa în camioanele lor pentru a traversa Canalul Mânecii.

“În fiecare zi trebuie să ne întrebăm dacă ziua noastră de muncă va fi ruinată, dacă vreun imigrant se va furişa pe sub prelata camionului. Dacă produsele sunt afectate atunci trebuie să fie transportate înapoi la depozit”, a declarat Nicolas Lotin, care conduce o companie de logistică.

Franţa a încercat de câteva ori să închidă tabăra – alcătuită din corturi şi adăposturi temporare – dar numărul “locatarilor” ei s-a mărit în cursul acestei veri cu noi sosiţi.

Organizaţiile umanitare susţin că există aproximativ 10.000 de imigranţi în tabăra din Calais. Aceste organizaţii se opun planului guvernamental de închidere a “Junglei”, susţinând că acţiunea doar va amplifica problemele.

sursa: Epoch Times

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php