Fermierii din România vor referendum național pentru schimbarea Constituției: ”Pământul trebuie să devină patrimoniu național!”

2 720

Referendum național pentru salvarea agriculturii românești! O lege corectă pentru fermierii români! Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) începe să strângă semnături pentru primul referendum menit să schimbe legislația din țara noastră în acord cu ce vor românii. Președintele LAPAR Laurențiu Baciu a declarat pentru Agrointeligența că aceasta este singura soluție pe care România o mai are pentru a-și proteja pământul în fața marilor tranzacții pe care le fac străinii la noi în țară și că până la acest moment, propunerile cu care au venit fermierii nu se regăsesc în nici una dintre drafturile discutate la MADR pentru modificarea Legii vânzării terenurilor agricole!

Imagini pentru stop vanzarii pamantului

Drumurile repetate, dar și felul cu care se mișcă lucrurile în ceea ce privește modificarea Legii 17/2014 privind vânzarea terenurilor agricole l-au determinat pe Laurențiu Baciu, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) să se gândească la un alt mod de a schimba legislația, prin organizarea unui referendum.

”În ceea ce privește legea vânzării terenurilor, nu se mai întâmplă nimic! O lege pentru care ne tot luptăm nu va ieși în veci și dacă va ieși, nu va spune nimic sau va fi mai rea decât a fost până acum. Tot avem discuții, consultări, mergem la MADR cu propuneri și partea MADR pare să vrea numai să ne convingă că nu avem dreptate. Nu putem facem nici o modificare pentru că îi deranjăm pe alții: la noi întâi ai grijă de ceilalți și pe urmă de tine, ca popor. Chiar azi am fost la minister și am întrebat în ce stadiu se află legea vânzării terenurilor. Mi-au fost arătate niște draft-uri care din punctul nostru de vedere nu au nici o legătură cu propunerile noastre. Am plecat foarte dezamăgit de acolo și în acest sens m-am gândit la o altă soluție, una care o să fie mai eficientă decât modificarea unor legi și anume la strângerea de semnături pentru a determina Președinția României să organizeze un referendum privind vânzarea terenurilor către străini”, a declarat pentru Agrointeligența Laurențiu Baciu, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).

LAPAR își propune să modifice Constituția

Vizavi de această acțiune LAPAR va trimite o poziție oficială către Președintele României și către Guvern, prin intermediul căreia își propune să-i anunțe pe cei implicați care sunt demersurile pe care asociația de producători le va întreprinde în perioada următoare, demersuri care au ca scop final modificarea Constituției.

”În același timp vom trece și la treabă, adică la strângerea de semnături pentru a-l determina pe Președintele României în vederea inițierii unui referendum privind vânzarea terenurilor către străini. Văd că prin lege nu vom face nimic. Prin referendum se va lămuri pentru totdeauna ce vrea poporul român: vrea să-și vândă pământul sau nu vrea să-și vândă pământul. Inițiativa noastră urmărește schimbarea Constituției României, astfel încât terenurile agricole să fie patrimoniu național și nu un bun oarecare ce poate circula oricum. Ca orice bun patrimonial, pământul trebuie să aibă un statut special”, ne-a explicat președintele LAPAR.

Este ultima șansă pentru a ne proteja pământul

Vânzarea terenurilor agricole către străini a luat proporții și fără o situație exactă asupra suprafeței pe care străini o au în proprietate, fermierii se tem că, în scurt timp vor pierde și puținul pământ ce le-a mai rămas. Tocmai de aceea văd în modificarea Constituției ultima șansă pentru a proteja acest bun național.

”Despre modificările care ar trebui introduse în legea vânzării terenurilor se discută de foarte mult timp. Tot vorbim vorbe, din 2010 tot vorbim de o lege a vânzării terenurilor, când cei implicați s-au încăpățânat ca și acum și s-a demonstrat că a ieșit o lege care nu are aplicabilitate. Echipele care lucrează acum la această lege mi-au lăsat impresia că suferă de aceeași boală și în ritmul asta, lăsând la latitudinea unor oameni care nu stăpânesc bine nici legislația, nici realitatea din teren, riscăm să ne facem de râs, scoțând o lege care nu își va atinge scopul pentru care a fost creată”, a mai spus reprezentantul fermierilor.

 articol complet pe Agrointel

2 Comments
  1. Dan Pavel says

    Acest referendum este prima urgenta!

    Tot ce s-a vindut trebuie nationalizat (cu despagubiri cinsite), iar vinovatii trebuie sa plateasca cu bani sau zeci de ani de inchisoare in folosul societatii pe care au tradat-o!

  2. marian says

    stramosii nostri au strins avutia tari cu pretul multor vieti iar cei de acum nu stiu cum sa ne execute ca sa nu aparem prin carti ca eroi ci ca tradatori de tara iar ei ca sfinti

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php