Războiul antisovietic a avut conotație creștină. Soldații români la Cotul Donului au fost trădați în 1942

Acum patru ani când am vizitat Stalingradul, într-o iarnă siberiană de crăpau pietrele la propriu am fost primul jurnalist român, care am aprins o lumânare și m-am rugat în genunchi cu lacrimi în ochi la mănăstirea ortodoxă ridicată pe dealul Mamaev, lângă statuia Mama Rusia, pentru cei 150.000 soldați români răpuși în luptă pe malurile Volgăi și Donului. În urma articolelor mele MAPN și Ambasada Rusiei la București au intreprins măsuri ca să se amenajeze un cimitir și un monument al ostașilor noștri căzuți în stepa kalmucă.

Recent am citit excepționala carte a lui Vasile Șoimaru, ”Cotul Donului – 1942” (Chișinău, 2012), în care autorul a făcut în vara lui 2012 un pelerinaj pe locurile în care s-au dat crâncenele lupte de la Cotul Donului, Stalingrad spre stepa kalmukă. Pe kurganul de la Kletskaia, basarabeanul Vasile Șoimaru a înfipt o cruce cu Tricolorul lipit pe ea în memoria soldaților români uciși în lupte cu bolșevicii, cu tristețea în suflet că autoritățile statului români i-au uitat pe acești eroi, în contrast cu Ungaria sau Germania, care le-au ridicat militarilor lor impresionante monumente pe teritoriul Federației Ruse. Cartea lui Vasile Șomaru e în primul rând un corpus de documente orale, de mărturii zguduitoare ale ultimilor supraviețuitori români în bătăliile de la Cotul Donului și Stalingrad. Istoriografia română a ocultat aceste fapte de eroism ale ostașilor români, ba mai mult a perpetuat teroria mincinoasă a armatei germane preluată de istoricii occidentali că Hitler a pierdut la Stalingrad, datorită ineficienței armatelor române 3 și 4. Nemții au dat vina pe români pentru a își justifica înfrângerea, în realitate trupele române au luptat cu un eroism demn de vechii greci ai lui Achile. Românii s-au bătut vitejește împotriva URSS până la malurile Volgăi pentru că au înțeles că ei duc un război pentru apărarea Europei creștine împotirva ateismului comunist. Istoricii români evită să evidențieze caracterul de cruciadă creștină a războiului antisovietic.

În cartea lui Vasile Șoimaru sunt numeroase mărturii și rapoarte oficiale ale preoților militari ortodocși români care mergeau în linia întâi, în bătaia gloanțelor, să slujească liturghia, să îmbărbăteze militarii, să-i sfințească și să-i îngroape, după ce muribunzilor le ofereau ultima împărtășanie. Armata Română a fost primită de către poporul rus ca eliberatoare și a fost simpatizată de țărani, pentru că era însoțită de preoți ortodocși. Față de nemți rușii erau reticenți. Soldații români erau însă primiți în Rusia eliberată de bestiile sovietice, cu pâine și sare, cu flori și lacrimi de bucurie. Există în rapoartele preoților militari români sute și mii de exemple de civili ruși, mai ales copii, bătrâni și femei care au venit la unitățile românești să fie botezați, pentru că regimul bolșevic le interzisese această taină. Preoții militari români au redeschis bisericile ortodoxe și le-au resfințit spre bucuria țăranilor ruși care l-au luat cu asalt și bucuroși că au scăpat de comunistul Stalin. Trupele române mergeau la luptă ca în imnul nostru cu crucea și preoții în frunte. Așa se explică replica stalinistă de reînfințare a Patriarhiei Moscovei în 1943, când dictatorul și-a dat seama că rușii văd în ostașul român un eliberator creștin din robia dictaturii marxisto-atee.

Există în cartea lui Vasile Șoimaru mărturii inedite despre trădarea din spatele frontului românesc a elitei burgheze care pactiza cu comuniștii la cererea SUA și Marii Britanii. În 22 septembrie 1942 un battalion românesc a reușit să elibereze Kletskaia, un cap de pod peste Don, care nu a putut fi cucerit de către o divizie germană. A fost ”ora astrală”, în care soarta războiului putea fi întoarsă definitiv împotriva URSS dacă nu ar fi existat trădarea din spatele frontului, conform mărturiei unui ofițer veteran care a condus lupta în acest loc la 2000 de kilometri de țară: arsenalul din București a alimentat cu proiectile de culoare galbenă artileria de la cotul Donului ale căror capse nu explodau. Un ofițer român, care mai târziu s-a aflat că era membru într-un club ocult bucureștean a refuzat să trimită întăriri batalionului românesc care eliberase Kletskaia, iar un colonel șef de depozit nu a dorit să dea benzină camioanelor trupei, lucru pentru care mai târziu Ion Antonescu l-a spânzurat. Batalionul românesc nu a reușit Victoria definitivă find sabotat din spatele frontului, lucru care a ieșit în 1948 la iveală cu documente în cotidianul comunist ”Scânteia”. Eroicii soldați români au reușit să țină piept contraofensivei sovietice și din cei 930 de soldați ai batalionului au mai rămas doar 32 în viață și aceștia au descoperit o tehnică de a bloca celebrele tancuri T34 prin introducerea unei răngi între șenile, ce făcea tancul să se rotească pe loc, iar un soldat român urca pe carlingă și executa membrii echipajului. Așa s-a aflat că tancurile sovietice erau făcute cu motoare și aliaje americane. Dacă Kletskaia cădea se ajungea la linia de cale ferată Caspica – Moscova prin care americanii aprovizionau pe comuniștii sovietici și se bloca capitala rusă. Tot cu sprijin american, după ce rușii au recucerit Kletskaia au construit pe sub apa Donului o șosea pe care treceau tancurile și amfibiile cu provizii. Deși avioanele germane și românești survolau Donul nu reușeau să-și explice cum sovieticii primesc întăriri. Un ofițer neamț când a văzut motoarele americane de pe tancurile sovietice capturate de români a declarat: – Cu astfel de aliaje americane pe tancurile sovietice, noi am pierdut războiul! SUA a fost un sprijin economic și militar puternic al regimului sovietic.

Cartea lui Vasile Șoimaru mi-a confirmat anumite interpretări istoriografice personale, că războiul antisovietic a avut și un caracter cruciat, de restaurare a creștinismului și reîncreștinare a poporului rus robit de către sovieticii marxiști. La cei 150.000 de soldați români uciși în lupte trebuie adăugați și cei 100.000 de români din Ardealul ocupat, încorporați de Armata maghiară și căzuți în aceste locuri cu pământ roșiatic departe de casă. A fost din partea românilor un război de eliberare a poporului rus, al crucii împotriva secerei și ciocanul.

de Ionuț Țene NapocaNews