Problema care se pune este ca în fiecare zi să putem cuceri veșnicia. Ăsta este idealul. Aveam gândul să ajung ceva în viața mea, profesor; dar acesta nu este un ideal, e un scop omenesc. Idealul este să slujești la ce e mai înalt posibil.
– Poate veni gând să pleci la mânăstire, ca să fugi de lupta pe care ți-o dă lumea aici?
– Păi, nici nu te primește mânăstirea. După ce ai biruit totul, atunci vii la mânăstire. Dacă nu ai reușit acolo, aici, la mânăstire, cum poți să birui? Spune Mântuitorul: „Dacă Eu vă spun niște lucruri omenești, și nu le pricepeți, cum o să pricepeți dacă v-aș spune lucruri cerești”?
Eu sunt plecat de vreo cincizeci de ani, sunt extrem de mulțumit, mi-e frică să spun că sunt fericit, dar spun: ce-aș fi făcut eu în lume? Făcusem ceva Arte, ca să-mi arăt talentele, dar toate aceste lucruri nu aveau nici un fel de sămânță de viitor, decât satisfacții momentane.
Problema care se pune este ca în fiecare zi să putem cuceri veșnicia. Ăsta este idealul. Aveam gândul să ajung ceva în viața mea, profesor; dar acesta nu este un ideal, e un scop omenesc. Idealul este să slujești la ce e mai înalt posibil. Dacă tu nu știi că slujești lui Dumnezeu, Care e Veșnic, ai să te împotmolești. Trebuie să fii atent: „Stai, că asta nu ține de veșnicie. Asta nu o fac”.
Dacă vii la mânăstire, puțin lucru este? Bucuri pe Dumnezeu cu poziția ta toată viața! N-avem noi motive să fim bucuroși? Că zice Sfântul Ioan Carpatiul: „Să nu mai fericiți pe nimeni, călugărilor, numai pe voi să vă fericiți!” și dacă intri la mânăstire, ferească Dumnezeu să nu mai stai! Cazi în anatemă! Intrarea la mânăstire este intrarea în Rai, și ieșirea de la mânăstire este plecarea din Rai.
Când m-am dus la mânăstire era iarnă, iar la Cozia se făcea Vecernia în trapeză. Și m-a pus pentru prima dată, începător, m-a pus să citesc catisma de la Vecernie. Și am început să citesc. Am citit. Un părinte, Ghervasie: „Ascultă, frate Anghele! De unde știi să citești?”, pentru că el nu știa carte. „Eu așa m-am născut, părinte. Nu știu de când!” M-am umplut de un mare folos.
Și am stat de vorbă cu un domn, mult mai târziu, care dorea să facă niște mânăstiri după placul lui, nu după tradiția noastră creștină ortodoxă, care au înțeles-o foarte puțini. Domnule, și i-am spus întâmplarea cu Ghervasie: „Uite cine a ținut monahismul, un neștiutor de carte, care era un mare trăitor în inima lui și trăia monahismul întreg prin el”. Și acum îl pomenesc pe Ghervasie, ca un mare exemplu care mi s-a dat, deci ca un mare învățat. Pe mine nu mă interesa să cunosc „tipic și la inimă nimic”. Pe mine mă interesa să intru într-o permanentă legătură cu Dumnezeu.
(Ne vorbește Părintele Arsenie, ediția a doua, volumul 3, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pp. 21-22)
