Nu de mult a trecut pe la mine în vizită un bursier român din Spania, care a scris o teză interesantă despre relaţiile româno-spaniole, dintre anii 1859 – 1936. L-am întrebat de ce nu a dezvoltat și subiectul relaţiilor dintre Spania franchistă şi formaţiunile naţionaliste româneşti, cazul Moţa – Marin, precum şi relaţia dintre Divizia Albastră şi Ministerul Propagandei din timpul războiului anti-sovietic. Tânărul cu un aer imberb mi-a spus că evită subiectele delicate. I-am răspuns şi sfătuit ferm că datoria istoricului este de a aborda fără teamă subiectele controversate şi de a spune adevărul. Din păcate în ultimii 15 ani istoriografia românească evită să abordeze subiectele “delicate” din comoditate şi pentru a se respecta o linie “de corectitudine politică” contraproductivă în developarea adevărului istoric, impusă de Comisia Europeană.
La Zilele Rezistenţei de la Sâmbăta de Sus am cunoscut un inginer, un om deosebit, Sorin Olariu care şi-a dedicat viaţa scrierii istoriei presei şi a asociațiilor româneşti şi naţionaliste în exil. E dramatic pentru istoriografia românească ca inginerii să aibă curajul şi nobleţea morală să scrie istorie pentru că istoricii se feresc să abordeze subiecte incomode pentru a nu pierde burse şi finanţări pentru a nu se scrie de fapt istoria românilor. Grosso modo istoriografia noastră a ajuns paliativă, datorită unor inserţiuni birocratice venite pe filieră burxelleză care blochează studiul adevăratei istorii a României. Noroc cu inginerii, care au ajuns să scrie istoria ”sine ira et studio” aşa cum este Sorin Olariu. Recent acesta a publicat o carte incitantă “Presa şi Cultura Naţionalistă din Exil” (Editura Mesagerul de Făgăraş, 2016), în care surprinde exhaustiv cultura şi presa naţionalistă din exil, în perioada 1945 – 1989. Autorul a avut privilegiul de a cunoaște personal corifeii exilului demnității românești: Mircea Dimitriu, Nicolae Roșca, Filon Verca, Flor Strejnicu, , Traian Popescu, Gheorghe Grecu, Luca Calvarasan, Dan Boghiu etc. Cu un curaj calofil, Sorin Olariu și-a construit o arhivă impresionantă cu publicaţii naţionaliste şi legionare româneşti din exil: Acţiunea Română, Almanahul Pribegilor Români, Boba, Buciumul, Carpaţii, Candela, Cetatea Luminii, Curentul Românesc, Cuvântul în Exil, Curierul Creştin, Destin, Cuget Românesc, Fapta, Libertatea Românească, Porunca Vremii, Rod, Românca, Vatra, Unirea etc.
În exil a funcţionat o reţea de asociaţii, biblioteci şi centre culturale naţionaliste şi legionare care au fost focare de păstrare şi perpetuare a identităţii româneşti nealterate de agenţii comunismului de la Bucureşti: Asociaţia Hispano-Română din Salamanca, Biblioteca verde, Biblioteca românească de la Freiburg, Biblioteca Satul, Căminul Moţa-Marin, Câmpul românesc de la Hamilton (Canada), Librăria Meşterul Manole, Vatra Românească etc. De reţinut este faptul că Sorin Olariu a surprins activitatea laborioasă a editurilor româneşti din exil care au creat o cultură şi spiritualitate românească paralelă faţă de fenomenul literar virusat de comunism de la Bucureşti. Dintre editurile valoroase, autorul aminteşte cele mai semnificative, care au păstrat caracterul naţional al culturii române: Editura Cipriana, Editura carpaţii Editura Dacia, Editura Dacoromanica, Editura Europa, Editura Omul Nou, Editura Cartea Pribegiei etc. Sorin Olariu construiește concentrate flash-uri, un fel de dicționar complet despre istoria exilului românesc. Exilaţii români nu au uitat de ţară şi valorile spirituale creştine promovând şi imprimând o paradigmă tradiţională asupra vieţii culturale româneşti în lumea liberă. Sunt cunoscute eforturile lui Traian Popescu din Spania, care a emis ediţii filatelice anticomuniste de o valoare unică în Europa, dincolo de cortina de fier. Din păcate istoriografia de azi ignoră această parte a istoriei românilor din exil, care nu au acceptat compromisul cu puterea securisto-bolşevică de la Bucureşti. Și acum pentru mediul academic din țară istoria exilului e o pată albă. Se scriu în prezent mai multe cărți despre comunitatea roma decât despre exilul demnității românești.
Exilul a fost hârtia de turnesol a moralei şi demnităţii româneşti, care nu a făcut comrpomisuri. E impresionantă evocarea de către autor a PF Valerian Trifa, un adevărat sfânt în viaţă, episcopul Bisericii Ortodoxe de la Vatra din SUA, neînchinate compromisului comunist, care a fost alungat în urma manevrelor securistice ale Bucureştiului în complicitate cu “comuniştii” sub acoperire din departamentul de stat american. Evocarea Bibliotecii româneşti de la Freiburg din Germania este emoţionantă şi copleşitoare în acelaşi timp. Această vatră de cultură naţională s-a înfiinţat în 1949 şi are o colecţie completă de cărţi şi reviste româneşti din exil. Biblioteca de la Freiburg a fost coloana vertebrală a culturii, onoarei şi demnităţii româneşti din exil, care nu a acceptat niciun compromis cu puterea comunistă de la Bucureşti. E impresionantă şi descrierea Câmpului românesc de la Hamilton din Canada o Românie în miniatură nealterată de bolşevism, în care se regăsesc la sărbători religioase şi picnicuri culturale, românii din nordul continentului american.
Cartea lui Sorin Olariu e un jalon important pentru înţelegerea istoriografiei româneşti din exil, dar şi o paradigmă a studiului scrisului istoric românesc dincolo de conotaţii ideologice impuse de comunism şi neo-marxism. Consider studiul lui Sorin Olariu o contribuţie majoră, scrisă cu acribie la salvarea fenomenului istoriografic românesc pervertit de imixtiunea politicului interesat în scrisul istoric, care dăunează metodologiei ştiinţifice. Sorin Olariu a refuzat să se lase încorsetat de spiritul epocii de azi (zeitgeist) şi să ne oferă o litotă remarcabilă la ceea ce se întâmplă în istoriografia oficializantă impusă de spiritul bursier al unei epoci în care banii și ideologia sunt mai importanţi decât adevărul istoric.
de Ionuţ Ţene NapocaNews
