Vicepreşedintele lui Trump: Obama responsabil pentru ascensiunea Daesh
Politicile preşedintelui american Barack Obama şi a fostului secretar de stat Hillary Clinton au dus la ascensiunea grupului terorist Statul Islamic (sau Daesh) în regiunea Orientului Mijlociu, potrivit guvernatorului din Indiana, Mike Pence.
Într-o declaraţie făcută duminică noaptea, Mike Pence, nominalizatul republican pentru funcţia de vicepreşedinte, i-a învinuit pe Barack Obama şi pe candidata republicană Hillary Clinton pentru “deciziile dezastruoase” care au dus la moartea căpitanului Humayun Khan în Irak.
Joi noaptea, tatăl căpitanului Khan, Khizr Khan, se adresase Convenţiei Naţionale Democrate, denunţându-l pe candidatul prezidenţial republican Donald Trump ca fiind nepatriot şi egoist datorită declaraţiilor sale împotriva migranţilor şi musulmanilor.
Duminică, Trump a încercat să minimalizeze prezenţa lui Khan şi a soţiei sale Ghazala, susţinând că tatăl soldatului ucis a susţinut un discurs întreg deoarece mamei soldatului nu i-a permis să vorbească, atrăgând un val de condamnări din partea atât a democraţilor, cât şi a republicanilor.
“Căpitanul Khan şi-a dat viaţa pentru a ne apăra ţara în războiul global împotriva terorii. Datorită deciziilor dezastruoase ale lui Barack Obama şi ale lui Hillary Clinton, un Orient Mijlociu cândva stabil a fost acum acaparat de ISIS. Acest lucru trebuie să înceteze”, a declarat Pence, folosind un alt acronim pentru grupul Statul Islamic.
Terorişti Daesh, mulţi dintre ei fiind iniţial antrenaţi de CIA în Iordania în 2012 pentru a destabiliza guvernul sirian, controlează acum mari părţi în Irak şi Siria. Ei s-au implicat în crime împotriva umanităţii în zonele aflate sub controlul lor. În plus, ei au comis acte groaznice de violenţă precum decapitări şi crucificări publice împotriva tuturor comunităţilor, inclusiv musulmani şiiţi şi suniţi, kurzi şi creştini.
sursa: Epoch Times
Un creştin autentic nu o poate vota pe Clinton.
Dar nici pe Trump.
Trag doar clopotul de alarma: daca se adevereste ca Trump a fost pregatit, finantat si propulsat candidat criptoputinist in alegerile prezidentiale americane, si ca poate deci fi santajat de rusi, atunci lumea va cunoaste un imens cosmar. Un PUTIN BIS cocotat in varful Americii, la ordinele PUTINULUI rosu (fals creştin, asasin si multigenocidar) ar putea deveni cosmarul infinit al omenirii.
Am pomenit de THEDAILYBEAST (are o série de articole elocvente in acest sens) dar internetul e plin de admiratiile reciproce TRUMPUTINISTE.
Ori TRUMP a primit zeci de milioane de dolari de la rusi, in operatii imobiliare cusute cu ata alba, in comisioane enorme de tip mafiot.etc
De 20 de ani, miliardarul corupt TRUMP cutreiera Rusia dupa afaceri…
Si’n timpul acesta, KGB ul ce facea?
PUTINUL ORDIN LE DA
TRUMP SA DEVINA TROMPETA SA
SA CUCEREASCA INTAI SUA
SI APOI LUMEA, PENTRU PUTIN
SI MAFIA SA!
E absolut ridicol ceea ce sustine asta; cica Trump ar fi remorca lui Putin si prieten al KGB; o aberatie mai mare nu am auzit. Chiar nu vreti sa acceptati America este in datorii pana in gat pt ca a devenit un jandarm mondial, Trump vrea doar sa -si protejeze cetatenii, nu pe musulmani nu pe traficantii de droguri care vin in continuu din Mexic etc etc etc. Mi se pare normal sa se gandeasca la tara care l-a ajutat sa reuseasca in afaceri, deci un tip la aproape 70 de ani s-a gandit sa candideze ca si cartita a rusilor la presedintia SUA? ABSOLUT DELIRANT! Maine poimaine o sa spuneti se despre Marian Munteanu care participa de 20 de ani la Washington la Breakfast with prayer ca e omul rusilor; establishmentul american e speriat ca n-o sa mai poata implementa la ei si toata lumea aberatiile marxiste ale corectitudinii politice, noul bolsevism uitati-va la vicele lui Trump ce masuri a luat contra avortului si casatoriilor gay in Indiana…Daca vine hitlery ne-am dus pe copca si la anul o sa treaca si in parlamentul nostru de slugi legea cu mariajele gay , garantat! A ca omul nu vrea razboi cu rusii cu orice pret cum vor clintonii asta-i altceva; cu hitlery vom avea asigurat si razboiul drept plata pt pacatul legalizarii gay-ilor dar si pt zecile de milioane de avorturi. Doamne fereste-ne!
Pui de dac, admitant o clipa ca ai fi de buna credinta, argumentele tale sunt neconvingatoare.
Nu am afirmat ca Trump este prietenul KGB, ci ca miliardarul american este probabil CUMPARAT, PLATIT, FINANTAT, TINUT, DECI SANTAJABIL IN INTERESUL TARULUI ROSU.
„Mi se pare normal sa se gandeasca la tara care l-a ajutat sa reuseasca in afaceri, deci un tip la aproape 70 de ani s-a gandit sa candideze ca si cartita a rusilor la presedintia SUA? ABSOLUT DELIRANT!”
Nu’i deloc délirant! Fapt este ca un oligarh rus l’a platit oficial lui Trump pentru un imobil 90 000 000 de dolari ştiind ca acesta il cumparase doar cu 40 000 000! Miroase putin a PUTIN?
Pentru participere la un eveniment la Moscova, Trump a primit o parte dintr’un comision de tip mafiot de 14 000 000 de dolari etc
Marele pokerist Putin n’a fi capabil de o asemenea lovitura? Bineinţeles ca da!!!
Cum, in plus, candidatul american se aliniaza ideologic cu ucigasul si genocidarul dela kremlin, pe care’l admira pe toate canalele, de ani de zile, ipoteza propulsarii de catre KGB a lui Trump in arena prezidentiala a superputerii americane, deviné absolut credibila.
Sustinut si de mafia americana, demagogul corupt, maestru in psihologia multimilor si orator abil, megalomanul Trump ne poate conduce, pilotat de Putin, sangerosul megaloman, intr’o lume apocaliptica, in razboaie de dominatie, control si „pacificare” a lumii musulmane mult mai devastatoare decat cele cunoscute astazi.
Cu efecte absolut catastrofale pentru cetatenii europeni, infinit mai expusi decat americanii.
Nu mai vorbesc de soarta fratilor nostri basarabeni, parasiti in ghearele hidrei putiniste, cu incuviintarea Trumpului catarat la Casa Alba.
Demnitatea si interesul major al crestinilor de pretutindeni, amenintati ingrozitor in vetrele lor istorice de viata si cultura ar consta în apararea hotarata si bine organizata a propriilor tari expuse atacurilor teroriste si in campanii publice masive pentru incetarea razboaielor cu musulmanii si promovarea unui dialog cat mai pasnic cu tarile musulmane.
Suntem toti creatia lui Dumnezeu si trebuie sa facem totul pentru stoparea conflictelor si reconcilierea intre popoarele lumii.
Asa sa ne ajute Dumnezeu !
Si iata fotografia actuala a Rusiei lui PUTIN, tarul mult iubit si admirat de candidatul american.
Aceasta’i lumea visata de TRAMP?
„Îndemn la realism. Statistici versus propagandă
În realitate, Rusia profundă, nu închipuita și idilica ”Sfântă Rusie”, traversează o stare de marasm moral și dezechilibre interne majore, iar radiografia statistică oficială vorbește de la sine: 52% de atei și agnostici declarați, o comunitate musulmană robustă cuprinzând între 20 și 30 de milioane de etnici neruși, cel mai adesea priviți cu suspiciune și ostilitate, doar 2% dintre ruşii declaraţi ortodocşi frecventează biserica măcar o dată pe an (Patriarhia Moscovei este o comunitate ultraminoritară numeric în corpul social al Federației Ruse, iar dintre limbile zecilor de popoare neruse Biblia este tradusă integral doar în tuvină și mordvină), 10 mii de avorturi zilnic (locul întâi în lume!), 5 milioane de persoane vagaboande (așa numiții ”bomji”), peste 3 milioane de prostituate în interior și 1,5 milioane de rusoaice prestatoare de ”servicii sexuale” peste hotare, în Europa și Asia, locul întâi în lume la prostituția masculină în armată și implicarea militarilor în termen în pornobusiness (datele Comisiei ONU pentru combaterea exploatării sexuale), peste 22% dintre femeile din Rusia au fost violate cel puțin o dată în viață (date ale ONU), 5 milioane de narcomani, cu o rată a mortalității de peste 100 de mii anual, 6 milioane de persoane infectate cu virusul HIV-SIDA, peste 6 milioane de persoane alienate ori suferind de diverse boli mintale, 7 milioane de cupluri infertile, peste 3 milioane de infracțiuni anual, dintre care peste 80 de mii de omoruri (locul al doilea în lume, după India), peste 1 milion de deținuți (mai mult decât în întreaga URSS în timpul represiunilor staliniste), cu o rată de 800-810 deținuți la 100 de mii de locuitori, peste 42 de milioane de alcoolici în stadii diferite (locul întâi în lume, care i-a și atras Rusiei supranumele de Imperiu Alcoolic!), 31 de milioane de copii sub 18 ani, dintre care peste 30% bolnavi grav sau cronic, peste 750 de mii de orfani de ambii părinți (peste numărul de la încheierea celui de Al Doilea Război Mondial, când, în întreaga URSS, existau 678 de mii de orfani), 36% din totalul satelor ruse au mai puțin de 10 locuitori, iar peste 20 000 de localități eixstă doar pe hartă, 20,3 milioane de familii monoparentale (așa-zisele mame solitare – materi odinociki), peste 2 milioane de analfabeți și 1,5 milioane de funcționari în aparatul administrativ (triplu față de perioada sovietică!), mita și șpăgile constituind circa 33,5 miliarde de dolari anual. La capitolul narcomanie și alcoolism, Rusia depășește toate cele 28 de state membre ale UE luate la un loc!

Aceasta este doar una dintre fotografiile adevăratei și nenorocitei Rusii de care se exaltă adepții școlii geopolitice eurasianiste, dacă o privim fără ochelarii propagandistici ai lui Dughin sau Putin! Așa arată pe viu Rusia eurasianistă doritoare să se întindă mai întâi din Carpați până în Pamir și apoi să cotropească și ”decadenta”, ”putreda” Uniune Europeană! O Rusie ca ”buric al pământului”, o Rusie pretins mesianică, o Rusie care produce mai puțin decât consumă, o Rusie devenită o banală ”pompă de benzină a lumii” și care, iată, va introduce, chiar de anul acesta, pentru populația subnutrită din mai multe regiuni ale sale, sistemul de cartele pentru produsele alimentare de bază! Dar, vorba lui Dughin: ”Noi însă vom spune: funcționează economia sau nu funcționează, dar ce spune țarul nostru roman rus – bine, bine, eurasiatic – , european, imperial, roman, anume aia și va fi. Și ce, parcă ați avea încotro? Economia e un lucru bun, dar neimportant! Căci nu doar cu pâine se va sătura…., le va aminti țarul!”.
Concluzia mea fermă este că eurasianismul, un fel de manilovism geopolitic, nu are nicio șansă reală de succes în Republica Moldova. Vrabia mălai visează și calicul comândare! Eșecul eurasianiștilor este garantat de simplul fapt că aceștia sunt opaci la realitățile vii, fiind prea lipiți cu inima de deșertăciunile lumii acesteia şi cred în Rusia mai mult decât în Dumnezeu. Oricum, trebuie să fim întotdeauna pregătiți în fața oricărui efort de seducție pe care se chinuie să-l facă, stângaci și ridicol, adepții săi de la noi.
Vlad Cubreacov, 6 iulie 2014”
.
Nu mai scrie comentarii kilometrice ca nu ti le citeste nimeni; Hitlery va fi o oroare pt intreaga lume niciun nationalist nu are cum o aprecia ca acesta este un portal nationalist daca nu ti-ai dat seama; ceea ce debitezi acolo sunt simple speculatii nedovedite cu nimic! Eu nu sunt un fan al Rusiei ca sa-mi scrii analize si nu-mi place nici de Putin; dar nici nu vreau conflict cu orice pret cu toata lumea si in special cu vecinii sau statele vecine ale vecinilor nostri. In ultima instanta meciul care se joaca in America va decide cursul viitor al evenimentelor mondiale; eu nu voi putea sa prefer oroarea democrata niciodata, acestia se transforma in bolsevici de joasa speta si in promotori fanatici ai culturii si drepturilor gay ( vicele Biden a „casatorit recent 2 homalai cu mare pompa si mandrie) si cine stie a caror altor blestematii pe viitor; e simplu e vorba de nationalism vs globalism , normalitate vs corectitudine politica. Pe mine ma intereseaza mai mult decat orice in ce lume vor creste copiii mei ce valori sau non-valori li se vor preda la scoala, nu vreau sa ajungem ca in „minunata lume noua” din America democratilor marxisti in care sa poata intra la toalete toti perversii pe motiv ca au sex incert…sunt orori pe care cred ca niciun om sanatos la cap nu si le doreste si asta este lumea pe care ne-o propune Hitlery: crima, avort, perversiune, razboi…ordine prin haos asa numita new world order …isi doreste cineva chestia asta?
ANTIPUTIN, mai comunist decat Obama si „Killary”, nu poate fi nimeni pe lume nici macar Putin.
Doar Stalin a mai facut lucruri asemenatoare cu cele doua paiate ale masoneriei mondiale.Dar parca nu i-a intrecut nici el….