În Egipt, a fi femeie creştină poate însemna provocarea supremă
O creștină în vârstă de 70 de ani a fost dezbrăcată, bătută și plimbată în această stare pe străzile unei localităţi din Egipt. Crima ei? Curajul de a lupta pentru credinţa creştină a fiului său! În ultimele luni au fost semnalate mai multe cazuri în care femeile creștine din Egipt au fost răpite sau violate.
Specialiştii în Istoria Religiilor afirmă cu dovezi ştiinţifice că doar în creştinism femeia este aşezată în cinstea care i se cuvine – în toată vrednicia ei de ființă creată „după chipul lui Dumnezeu” (Facere 1, 28). Nu ne putem închipui viaţa creştină fără Maica Domnului, fără femeile mironosițe, sfintele cuvioase, fiicele, mamele sau bunicile noastre. La săvârşirea dumnezeieștii Liturghii, bisericile noastre sunt pline mai mult de femei. O afirmaţie care rămâne peste timpuri valabilă se referă la faptul că spiritualitatea ortodoxă românească a făcut faţă celor 50 de ani de comunism ateu datorită mamelor şi bunicilor creştine. Cu toate acestea, sunt locuri în lume în care calitatea de femeie creştină poate fi provocarea supremă a vieţii, poate să coste viaţa!
În contextul afirmării Statului Islamic din Siria și Irak, mai multe grupări afiliate acestei instituții au început să se manifeste violent și în alte țări arabe în care locuiesc creștini. Astfel, de curând, Christian Post a notat protestul Asociației Creștine a Femeilor din Egipt. Aparținând comunității ortodoxe, dar și celei copte, femeile au cerut protecție internațională – în ultimele luni fiind raportate mai multe cazuri de răpiri și violuri. Aceeași publicație a postat mai multe cazuri în care femeile creștine au fost răpite după ce ieșeau duminica de la biserică. Erau suite în mașini și apoi ținute ostatice, timp de mai multe săptămâni.
Una dintre cele mai recente mărturii ne vine de la jurnalistul copt egiptean, Raymond Ibrahim. Luna trecută, o creștină în vârstă de 70 de ani a fost dezbrăcată, bătută și plimbată în această stare pe străzile unei localităţi din Egipt. Crima ei? Curajul de a lupta pentru credinţa creştină a fiului său!
În ziua de 20 mai, casa bătrânei din Minya, Egiptul de Sus, a fost ocupată de un grup de bărbaţi musulmani și mare parte dintre bunurile locuinţei au fost vandalizate. Femeia a fost eliberată cu ajutorul forţelor guvernamentale, care au intervenit după patru zile de la incident.
Din păcate, cazul bătrânei copte nu este unul singular. Este o realitate recunoscută chiar şi de către forurile occidentale de protecţie a drepturilor omului. Femeile creştine din statele din Orient nu sunt în totală siguranţă. Viaţa le este pusă în pericol, mai ales dacă îndrăznesc să afișeze însemne şi simboluri creştine.
de Nicolae Pintilie Doxologia