Când fratele tău este bolnav și te doare sufletul de suferința lui, te rogi și faci tot ce poți ca să lucrezi împreună cu el la vindecarea lui. Aceasta este dovada dragostei ce i-o porți. Dar dacă îl aplauzi și-i lauzi „normalitatea” și „diversitatea”, ești cel puțin la fel, dacă nu mai bolnav și mai smintit ca el. Căci dacă el a căzut într-o boală sau într-o patimă, tu ce scuză ai?
Caruselul revendicării drepturilor nu mai poate fi oprit. Conform unui reportaj recent publicat de “The Guardian”, „comunitatea cățeilor” (pup community) din Marea Britanie – oamenii care se cred câini – este ultima, dar nu cea din urmă, categorie sosită la festinul generoasei împărțiri a „drepturilor” de către statele occidentale aflate în derivă morală, socială și politică. Oamenii-câini suferă de o altă tulburare de identitate de tipul trans-, numită trans-speciism.
„E ușor să râzi de un om în toată firea care mestecă la o jucărie. Poate prea ușor, de fapt – pentru că a râde înseamnă a da la o parte, a denigra, a ignora – a ignora faptul că mulți dintre noi și-au găsit comfortul și bucuria în a pretinde că sunt animale, în anumite momente ale vieții lor.
Viața secretă a Cățeilor Umani (Secret Life of the Human Pups) este o privire simpatetică în viața „cățeilor”, o mișcare care s-a născut din comunitatea sado-masochiștilor și care a explodat în ultimii 15 ani pe măsură de internetul a făcut mai ușor să ajungi la oameni care gâdesc la fel. Deși comunitatea cățeilor este o „biserică”, oamenii-căței tind să fie bărbați, homosexuali, interesați de costumația din piele, de măștile de câine, de bucuria interacțiunilor tactile precum frecarea stomacului sau scărprinarea urechii, de joacă cu jucării, de mâncatul din castroane și adesea sunt în relații cu „mânuitori” umani.
„(…) Indiferent că o vedem ca pe o identitate, ca pe o reacție la o experiență din copilărie, ca pe o formă de escapism sau un fetiș, principalul, spune Tom, este să o vedem, să să știm că există și să o acceptăm. „Poți să fii hetero, homo, bisexual, trans și să fii aceptat,” spune el. „Tot ce îmi doresc pentru comunitatea cățeilor este să fim acceptați în același mod. […] Suntem la fel ca oricare altă persoană de pe stradă.”
Alte amănunte amatorii le pot citi pe larg în The Guardian.
Oameni smintiți au existat de când lumea, este adevărat. Niciodată însă, până în acești ani în care lumea pare să-și fi ieșit complet din minți, ei n-au fost tratați altfel decât ceea ce sunt. Astăzi ei sunt încurajați să pretindă statut egal și drepturi egale.
În definitiv, „Tom” este logic, în nebunia lui: dacă este legal, legitim și încurajat ca un bărbat să pretindă că este femeie, de ce n-ar fi posibil să „fie” un câine? Dacă divorțul de realitate este norma și ceea ce contează este doar fantasma din mintea acestor nefericiți, cum putem împiedica aceată fantasmă să ia formele cele mai aberante?
Răspuns: în niciun fel.
Prăbușirea Imperiului Roman a început prin decăderea morală și spirituală, urmată de cea militară, de care migratorii au profitat. Priviți ce se întâmplă azi în Europa și veți vedea semnele aceluiași sfârșit de lume și civilizație, într-un cerc al istoriei care se pregătește să se închidă.
Vă invităm să recitiți textul lui Salvianus despre căderea Imperiului, cu sublinierea faptului că descrierea
corespunde, de altfel, avertismentului profetic pe care Biserica e datoare sa-l dea societatii in care se afla. Nu prin sofisme fariseice, nu prin jumatati de adevaruri, nu prin gadilarea orgoliului celor ce ajung sa se afiseze public cu patimile lor, ci prin aducerea constanta aminte a adevarurilor cu adevarat biblice. A faptului ca tolerarea unor asemenea patimi ca manifestari publice, considerata de scriitorul bisericesc drept “crima a statului”, duce la pedepsirea intregii societatii care le admite, nu doar a celor vinovati.
sursa: Cultura Vieții
Deci javrele si maidanezii au comunitate. Pai hai sa le dam drepturile. Propun sa ii bagam intr-un padoc si daca nu ii revendica nimeni sa ii eutanasiem.
nu cred ca e cazul sa glumim,in primul rand deoarece durerea si tristetea cu strapungere de inima ar trebui sa fie
starea in care trebuie sa ne mentinem fata de aceste monstruozitati,a lupta impotriva lor este la fel de functional ca si daca ai sta cu o sabie impotriva unui parau.
hai sa observam toate acestea fara a intra in dialog cu ele,deoarece este unul din miile de simptoame ale politicii de promovare ,de deschidere a unui suvoi de dezlantuiri bolnave,vom vedea manifestari care mai de care mai scarnave,mai patologice,mai dezumanizante.
luati-le ca ansamblu,si pastrati-va linia morala sanatoasa,invatand si pe altii,in masura posibiltatii,nu va lasati istoviti sufleteste de „morometisme”,boala „datului cu parerea”.
vorbim de oameni care se duc in iad.
a-i injura sau a-i batjocori nu repara,nu vindeca,nu salveaza,ne injosim si noi.
sa luptam pentru cei din aproapele nostru,si asa mai putem lucra in societatea actuala,prin apostolatul vietuirii ortodox crestine.
o picatura de apa intr-o balta tulbure inglobeaza si picatura,pe cand o picatura de otet tare,imprastie si precipita mizeria pe o raza oarecare.