OGORANU A COBORÂT ÎN STRADĂ! Vernisajul expoziţiei jubiliare dedicate eroului anticomunist.

12 2.274

download (13)Expoziţia dedicată memoriei lui Ion Gavrilă Ogoranu a debutat joi printr-un vernisaj care a reunit pe estrada scuarului Colţea din Piaţa Universităţii personalităţi de marcă din diverse domenii ale culturii româneşti, alături de numeroşi bucureşteni care au dorit să-şi amintească astfel de cel care a condus rezistenţa armată anticomunstă din Munţii Făgăraşului.

La 10 ani de la moartea sa, omul căutat cu înverşunare de Securitate timp de 28 de ani, şi al cărui dosar de urmărire conţine peste 50.000 de pagini, a coborât practic în centrul Capitalei României, în calea trecătorilor care, din graba grijilor zilnice, se opresc câteva momente pentru a-şi aminti sau chiar pentru afla pentru întâia dată de Ion Gavrilă Ogoranu.

Zece roll-up-uri redând, în condiţii grafice excepţionale, aspecte din biografia şi lupta acestui om şi a camarazilor săi căzuţi în luptă sau risipiţi prin închisorile comuniste, inclusiv documente inedite din arhivele fostei Securităţi, vor sta zilinic, până pe 18 mai inclusiv, în scuarul Colţea din Piaţa Universităţii.

Este greu de spus care dintre cei şase vorbitori au rostit cuvinte mai impresionante despre Ion Gavrilă Ogoranu. Mai ales că unii dintre ei l-au cunoscut personal, având o relaţie deosebită cu eroul.

Spre exemplu – Lucia Hossu Longin, singura realizatoare TV care în anii întunecaţi de spectrul neocomunismului iliescian, de după 1990, îndrăznea să spargă zidul de tăcere instituit în jurul rezistenţei anticomuniste şi ororilor petrecute dincolo de sârmele ghimpate… Ştim cât de mult ţinea la dumneaei Ion Gavrilă Ogoranu, şi cum a alergat acesta, într-un suflet, la spital, imediat după ce realizatoarea TV suferise un accident. Dar puţini au reuşit să evoce cu atîta realism căldura sufletească, bunătatea, capacitatea de dragoste şi tăria de caracter a acestui om, precum a făcut-o, cu sensibilitate, Lucia Hossu Longin.

Sau Zoe Rădulescu, fiica eroului rezistenţei anticomuniste dobrogene – Gogu Puiu – născută în închisoare şi purtând cu ea povestea de roman a acestei familii sfâşiate de terifianta represiune comunistă… Cea căreia Ion Gavrilă Ogoranu i-a şi predat, înainte de moarte, conducerea Fundaţiei Luptătorilor în Rezistenţa Armată Anticomunistă. Cu aceeaşi sensibilitate, dublată de voinţa de a-i continua idealurile, Zoe Rădulescu a rememorat nenumăratele momente de excepţie trăite alături de Ion Gavrilă, în dificilul context al afirmării memoriei Rezistenţei anticomuniste după 1990.

În fine, câtă emoţie a răzbătut din cuvântul lui Marius Oprea, istoricul care s-a bătut cu sistemul criptocomunist de după 1990, scoţând la suprafaţă adevărul despre Rezistenţă şi crimele comunismului, dar şi demascând reţelele mafiei politice constituite pe structurile fostei Securităţi… Evocarea momentului în care, cu un an înainte de moarte, Ogoranu nu a putut obţine un credit de nevoi personale din cauza existenţei în cazierul său, ca active, a condamnărilor emise de justiţia comunistă, inclusiv condamnarea la moarte, a răscolit sufletele celor prezenţi.

A venit rândul profesorului universitar Ion Coja, care a făcut cunoscute câteva aspecte puţin cunoscute din istoria rezistenţei anticomuniste şi a paraşutărilor efectuate de aviaţia SUA în România comunistă. Domnia sa a arătat că nu este posibil să fie scoase din conştiinţa unui popor figuri precum aceea a lui Ion Gavrilă Ogoranu, oricât de mult ar încerca unii astăzi să o facă.

Îndrăgitul actor Dan Puric a reuşit şi de această dată să stârnească în sufletele celor prezenţi admiraţia şi conştiinţa că un popor care a dat figuri precum Ion Gavrilă Ogoranu şi ceilalţi reprezentanţi ai rezistenţei anticomuniste, nu poate pieri, oricât de grea ar fi piatra aşezată pe mormântul memoriei sale. Privind la bucureştenii ce treceau, grăbiţi şi indiferenţi, pe trotuarele din jurul scuarului, ignorând publicul adunat în jurul expoziţiei, Dan Puric a reamintit că în momente dramatice ale Istoriei, neamul se refugiază într-o mână de oameni. Atunci, după ocuparea ţării de către soviete, oameni precum Ogoranu au reprezentat neamul, aşa cum astăzi, un proces de regenerare naţională nu poate începe decât de la segmentul restrâns al celor care conştientizează importanţa perpetuării memoriei acestor eroi.

Moderatorul a invitat-o pe estradă pe jurnalista Oana Stănciulescu, exprimându-şi recunoştinţa pentru singura jurnalistă care în ultimul deceniu a vorbit, constant, la televiziune, despre Ion Gavrilă Ogoranu. Jurnalista a fost aplaudată de public atunci când a evocat figura marelui luptător şi a subliniat cât de importantă este cunoaşterea istoriei recente, pentru a împiedica repetarea greşelilor trecutului.

Moderatorul Florin Dobrescu, secretar al Fundaţiei Ion Gavrilă Ogoranu, organizatoare alături de Asociaţia Gogu Puiu şi Haiducii Dobrogei, a acestei manifestări culturale, a arătat că un popor căruia i-a fost falsificată istoria este un popor deja cucerit. El a denunţat declaraţiile consilierului prezidenţial Andrei Muraru, care a anunţat public faptul că, în viitorul Muzeu al Comunismului, nu vor fi prezentate figuri ale rezistenţei anticomuniste care au avut legătură cu Mişcarea Legionară. În condiţiile în care istoricii Academiei Române au arătat că 75% din rezistenţa armată anticomunistă a fost reprezentată de legionari, aceeaşi pondere revenind şi în rândul celor paraşutaţi de aviaţia SUA, această amputare a istoriei recente este de neconceput. Florin Dobrescu a declarat că, în aceste condiţii, realizarea unui Muzeu al Rezistenţei anticomuniste sub egida societăţii civile devine o prioritate pentru Fundaţia Ogoranu.

1 (258 of 269)

1 (62 of 269) - Copy

1 (257 of 269)

1 (256 of 269)

1 (118 of 269)

1 (138 of 269)

1 (197 of 269)

1 (128 of 269)

1 (54 of 269)

1 (121 of 269)

1 (224 of 269)

1 (241 of 269)1 (251 of 269)1 (245 of 269)1 (151 of 269)

1 (200 of 269)1 (110 of 269)1 (44 of 269)1 (19 of 269)1 (7 of 269)

12 Comments
  1. BRAVO! says

    BRAVO! cu majuscule ingrosate!

  2. IO../gerules says

    Bravo/Felicitari patriotilor organizatori.Numai in acest mod romanii pot sa afle adevarurile faptelor marete ale inaitasilor lor,trecute in mod pervers ,parsiv si ticalos in pagina neagra a istoriei lor.Actiunile rezistentei anticomuniste a acestora din istoria de curand scursa si ascunsa poporului roman,reprezinta piedestalul de aur pe care stau marile personaje martire intru natiune si Dumnezeu ale romanilor.Trecatorii care nu se opresc in fata panourilor nu stiu,de fapt,ca acestea sant parte ale Columnei Recunostiintei pentru eroii neamului,Columna prin care marele Brancusi a sintetezat spirtul eroic si divin al neamului in care a faost creat el insusi de Dumnezeu.Langa acesti sfinti ucisi cu bestialitate de dusmanii poporului roman pot sta ca zeii,figurile precedesorilor lor-Mihai Eminescu,Corneliu Zelea Codreanu si dece nu Nicolae Ceausescu.

  3. leon says

    Felicitari!!

  4. IO../gerules says

    Eram curios daca mai sant si alte comentarii.I-mi pare rau,nu sant,nu-i nimic,mai adaog eu cateva cuvinte.Uitati-va la cei cativa,personalitati de seama ale culturii si fiintei nationale romanesti,care renunta la caldurica”emisiunilor tampite dela televiziunea din Romania,renunta la ambianta familiala,la clipele de placere,ca orice om,din cadrul familiei.Pentruce o fac?Cine”ii mana pe ei in lupta”?Cine i-a chemat sa prezinte o pagina mareata ale bravilor copii,care si-au petrect tineretea si viata in intunericul obscuritatii si abjectiile chinuitoare de moarte ale unor undivizi cu multa ura in suflet,ca-l parafrazes pe Nicolae Iorga.Ei,acesti oameni din pozele prezentate mai sus nu o fac”pentru o bucata de rumena paine si nici pentru patule si nici pentru pogoane,ci pentru cerul lor liber de miine”.Ei se prezinta,impinsi de destinul poporului roman,care odata si odata se va ridica din mlastina in care i-a bagat cotropitorii”zambitori”ai Romaniei.Romanii sant urmasii oamenilor creati de diviniate pe meleagurile Dunarii si ale Carpatilor,divinitate care a implantat in acest popor maretia acestora.Romanii nu vor putea fi distrusi niciodata pentruca ei sant aparati de un zid invizibil nepenetrant,care sta impeitrit in marele lor suflet OMENESC.Nici un strain de neamul romanesc nu va putea stapanii aceste meleaguri pentruca nu au cu ei cheia dumnezeirii.Deaceia apar mai mereu,dealungul istoriei,acesti oamaeni ca si cei din fotografiile prezentate mai sus,pentru a amintii lumii ca sufletele martirilor neamului romanesc sant vesnice,ele reprezinta modul de comunicare intre Dumezeu si maretul popor roman.Deaceia romanii i-si iubesc patriotii cand stiu care sant acestia,cand istoria scrisa este cea adevarata.Dumnezeu sa-i binecuvateze pe acestia in vecii vecilor.

  5. sarmis says

    FELICITARI! Intr-adevar, ceva deosebit! La cat mai multe astfel de expozitii in strada, pentru ca la tv nu este loc de acesti membri marcanti si remarcanti ai Rezistentei antibolsevice, acesti bravi brazi ai Romaniei. Si daca nici in strada nu vom mai avea loc, ne vom urca in munti sa-i omagiem. Va asteptam si in celelalte orase din tara.

  6. Partidul Tudor Vladimirescu says

    hossu longin i-a facut legionari pe partizani dupa 1990 cu scopul si la instructia CIA ,ca acestia sa nu ajunga la putere,deoarece Brucan dezertase din KGB la casa alba, si odata cu el toata gasca stalinista.

    Ii tragea de limba pe partizani ,pe Ogoranu, pe Olimpiu Borzea si pe toti cu intrebari ca,, dar organizatia ,,Vultanii,, era legionara?,, ca sa cada in capcana toti partizanii si sa dea dreptate hossu longin CIA terrorist, direct Securitatii comuniste: partizanii au fost legionari, deci nu vor ajunge la putere niciodata.

    https://stopnorway.wordpress.com/2016/05/12/lucia-hossu-longin-agent-cia-terorist-american/

    v-a sabotat aceasta hossu longin, ca sa nu puteti face nimic pentru neam si Patrie,sa nu intrati in parlament, si sa fiti scosi in afara legii. Daca ramanea regalist Ogoranu, era de ajuns cat sa intre la putere senator, ministru sa poata misca ceva pentru neamul nostru genocidat prin avort, ucis cu vaccinuri criminale, in orfelinate etc….

  7. Partidul Tudor Vladimirescu says

    alta minciuna gogonata care convine israelienilor si americanilor: ,, 75 procente dintre puscariasii din lagarele staliniste in Romania erau legionari,,

    la fel cum la Guantanamo ,,100 procente dintre detinuti au fost AL QAEDA,, o minciuna spurcata la indigo.

    Am vazut documentele si acestea atesta: in 1964,din 1960 pana in 64 au fost in Romania in puscarii ultimii legionari inchisi din Romania: cifra de 20.000, toti legionarii ramasi in viata inchisi pana la gratieriile colective data de Dej in 1964.

    In Romania in anul 1940 erau in realitate jumate de milion de legionari si camasi verzi( nu un milion cum se spunea propagandistic)

    in anul 1945 datorita frontului murise peste 600.000 pe frontul de est majoritatea cu simpatii sau chiar legionari.

    In anii comunismului pana in 1965 au fost inchisi 2 milioane de romani.

    75 procente inseamna un milion si ceva de legionari, o minciuna securista a securitatii, preluata de americani ca sa convina israelienilor si sa isi justifice crimele : ,,noi am luptat cu legionarii si extremistii,, precum abereaza ei justificandu-se.

    Au fost exterminati cam jumate de milion de romani anii 50, dintre care multi legionari. Daca in 1964 ramasese doar 20.000 de legionari ne dam seama cat de aberanta e cifra 75 procente legionari dintre toti detinutii politici !! adica din cele 2 milioane de romani inchisi in anii comunismului in lagare si puscarii.

    1. Mihai says

      Care va sunt sursele?

  8. Moartea comunistilor says

    bai comunistule – esti un idiot – pai daca 75%din cei care au luptat contra bolsevismului au fost legionari inseamna ca si NOI ROMANII TREBUIE SA FIM LEGIONARI! deoarece comunismul indesebi cel practicat de jidani a comis atrocitati cumplite imptriva noastra , a poporului roman, iar cine indrazneste macar sa zica ca a fost ceva bun in comunism e un tradator ordinar si ticalos ce trebuie executat cat mai repede cu putinta si de preferinta prin metode cat mai chinuitoare ca sa le fie exemplu alora care ar mai indrazni sa vina pe aici cu asemenea idei demonice

  9. Partidul Tudor Vladimirescu says

    stimate comentator, te-au spalat intre urechi pedofilii agentilor americani, si nebuna lui dan voiculscu e nume ,,lucia hossu longin,,?

    https://stopnorway.wordpress.com/2016/05/15/precizari-importante/

    1. Moartea comunistilor says

      marsh de aici satana spurcata cu minciunile tale ordinare , multumita doamnei Hossu-Longin prin intermdediului Memorialului Durerii (cu D mare ca fost o durere CRANCENA) am aflat de ororile la care au fost supusi fratii nostrii de catre bestiile jidanesti bolsevice venite pe tancuri rusesti in oribila diviziei a carei nume, nu intamplator il porti si tu ca o batjocura la adresa marelui Erou al Natiunii Romane – Tudor Vladimirescu.

      pe cine inviti tu diavol ticalos si coada de topor vanduta bolseviclor in Anglia ? pe participantii la aceasta conferinta ca sa-i poti aresta in voie conform legilor facute jidanii englezoi , aceiasi care au napadit insula cu haite islamice? MORI FIERT DE VIU iuda fetida!

  10. Partidul Tudor Vladimirescu says

    in orice caz doresc sa:

    -va felicit pentru tot ce ati organizat
    -sa il salut pe domnul si profesorul meu Coja

    Sa va invit in Anglia pentru o conferinta Ogoranu si sa ne contactam pe Facebook pentru a pune la punct anumite lucruri. Va doresc cele bune si sa ne auzim cat mai curand

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php