de Florin DOBRESCU
Pentru noi, românii, ziua de 9 mai nu reprezintă, nu poate reprezenta o sărbătoare.
În genere, oamenii, națiunile își fac sărbători din momentele mari ale existenței lor. Rămân înscrise în calendare cu litere aurite acele momente înălțătoare, în care suflarea colectivă a neamurilor a cunoscut încununarea sentimentelor de demnitate, de dreptate și libertate.
Nici o națiune nu și-a făcut și nu își va face prilej de sărbătoare din zile ce amintesc de înrobirea lor, de năvăliri străine ori de instaurarea tiraniilor. Cu o singură excepție: aceea a națiunilor subjugate inclusiv spiritual, a colectivităților care și-au pierdut identitatea și conștiința misiunii pe care o au în Istorie.
În aceste condiții, ce am putea sărbători noi, românii, la 9 mai, când toată Europa celebrează așa numita “Zi a Victoriei”? Mai întâi să ne întrebăm: a victoriei cui împotriva cui? Pentru că, de aici, de lângă Carpați și Dunăre, perspectiva istoriei ultimilor 7 decenii este diferită de cea de pe Sena ori Tamisa.
Dacă națiunile din partea apuseană a continentului pot celebra într-adevăr eliberarea de sub ocupația unei puteri străine, aceea a Germaniei hitleriste, nu aceleași motive de sărbătoare au popoarele din estul european. Pentru polonezi, letoni, estoni, unguri și, mai mult decât toți aceștia, pentru români, eliberarea de dominația germanilor coincide cu instituirea unei ocupații și mai crude. Totalitarismul fundamentat pe ideologia lui Hitler a fost înlocuit cu o altă formă de totalitarism, mai atroce și care a lăsat în urma ei un număr de victime multiplicat de zeci de ori.
Ocupația sovietică și regimurile comuniste instaurate după chipul și asemănarea celui de la Kremlin, întinse pe o durată de aproape jumătate de veac, au rămas în memoria colectivă a jumătății estice a Europei ca perioada cea mai neagră a istoriei acestor popoare. Nu doar ca urmare a terorii și genocidului la care aceste națiuni au fost supuse, sub privirile duplicitare și lașe ale Occidentului liber, cât mai cu seamă pentru că acest genocid a fost îndreptat în sensul distrugerii structurii interioare, a fibrei ce alcătuia identitatea acestor colectivități umane. Malformarea profundă suferită de popoarele est-europene stă la baza dificultăților, uneori insurmontabile, întâmpinate chiar și la 23 de ani după căderea regimurilor comuniste. Genocidul a vizat nu doar elitele, categoriile sociale ce reprezentau structura de rezistență a națiunilor libere din această parte a continentului. El a distrus spiritul demnității, al libertății și initiative, transformând popoarele în simple turme amorfe, mase de indivizi fără identitate și valori, numai buni de manevrat în slujba unor interese ideologice și economice ce nu le aparțineau.
Ceea ce, în fond, convine de minune și actualilor diriguitorii ai noii Europe unite, care astăzi încearcă să impună, dar nu de la Moscova, ci de la Berlin, și nu ideologiei comuniste, ci dezideratelor altei ideologii elaborate în alte politbirouri, aservirea aceluiași răsărit european.
Spuneam mai înainte că, pentru noi, românii, Comunismul are cea mai dramatică semnificație istorică. Nicăieri în estul European, cu excepția Uniunii Sovietice, teroare nu a fost mai sângeroasă, exterminarea elitelor nu a cunoscut proporții similare iar procesul de reeducare – în sensul de despiritualizare, deznaționalizare și în ultimă instanță dezumanizare – nu a fost atât de intens.
De ce? Poate ca urmare a acelor 90 de procente desenate pe șervețelul pătat de caviar și șampanie, de Churchill, Stalin și Roosevelt, părtași cu aceeașă răspundere la genocidul est-european. Poate ca o cabală a răzbunării sovietice pentru cele trei decenii cu care românii au întârziat exportul de revoluție și instaurarea Comunismului în această parte a continentului. Poate pentru calitățile excepționale ale acestui popor ortodox, care a constituit sute de ani un adevărat zid de apărare al civilizației europene în fața năvălirilor spiritului stepelor asiatice care nu contenesc nici până azi.
Dar asta mai puțin contează acum. Ceea ce ne interesează azi, la zi de mare sărbătoare pe străzile Parisului, ale Berlinului (ce ironie!…) ori ale Londrei, este: avem noi motive de a sărbători?
Iar răspunsul este, cu certitudine: NU! Nu avem nimic de sărbătorit astăzi.
În schimb, astăzi ar trebui să comemorăm. Să comemorăm miile de morți în chinuri groaznice de la Canal, de la Aiud, Jilava, Pitești sau Râmnic, miile de țărani executați în masă în păduri și îngropați în gropi comune, milioanele de familii cu destine frânte și lacrimi nezvântate, zecile de lăcașuri de cult distruse de ateismul instituționalizat. Cu atât mai mult cu cât, pentru noi românii, 9 mai 1945 a însemnat oficializarea ocupației sovietice și a sferelor de influență stabilite de cei 3 perverși de la Yalta.
Cu atât mai mult nu putem participa la festivismul unei Uniuni Europene care refuză cu obstinație, de la Bruxelles și până la Veneția și Strasbourg, să recunoască și să condamne caracterul criminal al regimurilor comuniste, să treacă la deschiderea anchetelor penale și la pedepsirea celor vinovați de Holocaustul celălalt, cel roșu.
Și însăși faptul că la Bruxelles, ca de altfel și la Moscova, se sărbătorește în timp ce la București, Varșovia sau Talinn se comemorează, este încă un indicator că proiectul Uniunii Europene, din păcate, a eșuat. Pentru că nu pot fi unite națiuni și popoare care nu simt la fel.
nu stiu, nu as fi asa convins, atata vreme cat Romania a fost cobeligeranta cu aliantii, si a castigat victoria impotriva fascismului in mai 1945.
Sovieticii au ocupat Romania mai exact in anul 1948, incepand arestariile masive in randul populatiei. Tot in acelasi an au ocupat militar masiv si politic si Cehoslovacia. Desi trupele sovietice se aflau acolo deja.
Guvernul Petre Groza, or guvernul Sanatescu, Radescu au fost guverne relaxate, nu au trecut la arestari masive, nu au torturat oameni.
Odata ce a venit Regele Mihai s-au dat decrete de amnistie a tuturor puscariasilor politici, si in valuri au fost cam toti pusi in libertate pana in 1946 1947. In afara de unii care au vrut musai sa stea in puscarie, ca acolo se simteau acasa, precum valeriu gafencu, care a refuzat sa fie eliberat. Si a refuzat si sa ia arma in mana sa mearga pe Front sa apere Romania in timpul razboiului, mai rau decat sectele de la martorii lui yehova.
Adolf Hitler a fost un tradator al nationalismului european si al germanilor in primul rand, sa sti ca nu degeaba generalii germani i-au pus bomba lui Hitler in iulie 1944.
Si nu pentru ca pierdea razboiul, ci pentru ca pactul Molotov ribbentrop nu a fost rupt cu Stalin in ciuda inceperii razboiului in iunie 1941, iar in secret Hitler inca negocia cu Stalin, de aceea in 1942 a refuzat sa ordone trupelor germane sa ocupe Moscova si a ordonat trupelor sa mearga spre sud, spre Caucaz si Cuban, si asta a fost un act de tradare nationala in Germania!!
Iar Hitler a negociat cu Stalin in secret un armistitiu pana la sfarsitul razboiului, asta ca sa fie clar, exista documente.
FBI-ul american l-a declarat mort pe Hitler abia in anul 1958 in mod oficial, si asta spune multe!! Hitler negocia pacea cu Stalin pana la finalul razboiului, si refuza sa trimita trupele germane din Franta in Polonia sa apere Germania de comunisti, si asta i-a infuriat pe generalii germani, inclusiv pe Rommel, incat in iulie 1944 i-au pus bomba lui Hitler, insa din pacate acesta nu a murit.
In 1 august 1944 toate trupele germane diviziile blindate au fost retrase din Romania. Au ramas la Ploesti doar 3 tancuri ale Wehrmachtului.
De aici si agitatia Regelui Mihai, soldata cu actul de la 23 august 1944. Hitler a dat asigurari de frontiera Romaniei, ca Germania va apara granitele Romaniei si nu va pierde nici un metru patrat.
Garantiile acestea valorau cat hartia igienica, ca sovieticii au ocupat Iasi-ul la 20 august 1944, Vaslui, au trecut Prutul nu doar Nistrul…..si erau la un singur pas de Focsani.
Horia Sima si-a scris memoriile sa-si arate loialitatea ca a ramas cu Hitler pana la capat, ca sa se puna bine cu nemtii care intrasera in CIA american, si vorba aceea, fiecare scrie istoria care-i convine nu-i asa? Dupa 1945 situatia romanilor din occident si America era total diferita de cea a romanilor din Romania, deci si cartiile si revistele publicate trebuiau sa fie diferite, in functie de interesele lor, doar nu erau prosti sa se dea de gol sau sa scrie prostii.
Regele Mihai insa a fost abandonat de aliatii care-i promisesera zona mixta de ocupatie in Romania, americano-sovietica si britanica.
Sa ne intelegem, brtianicii au ucis 500.000 de copii germani doar la Dresda in 1945.
NKVD-ul sovietic evreesc si israelian a ucis 20.000 de polonezi doar intr-o padure in 1940, ce sa vorbim de toata Siberia.
-nemtii au masacrat populatia poloneza si ucraineana in multe sate, facand zeci de mii de victime.
in acest context al conducatoriilor criminali, Regele Mihai protesteaza la aliatii britanici ca rusii deporteaza in Siberia sasii si svabii din ROmania, care sunt cetateni romani.
Daca vroia sa fie luat in seama de Churchill, Regele Mihai trebuia sa imprastie 100.000 de cadavre sasesti si nemtesti peste padurile din Sinaia si Predeal, atunci Churchill spunea ca Regele e aliat de nadejde!
Lumea era condusa de criminali in serie, si americanii au bombardat gara de nord si au masacrat 3000 de copii….in cateva ore…..
in acest context Regele Mihai il facea pe sfintisorul si protesta ca de ce sovieticii deporteaza in Siberia pe nemtii din ROmania care sunt cetateni romani….. si protestul e in Januarie 1945, deci iata ca in febriarie 1945 la YALTA drept raspuns la protestul regelui Churchill a scis pe hartie : 90 procente ocupatie sovietica in Romania.
9 Mai ziua victoriei satanei contra lui Dumnezeui. Ziua victoriei stelei in cinci colturi (bancile jidanesti) contra crucii incarligate, crucii germane si a oricarui forma de cruce exista atunci in Germania.