ALEGERI SUA. Un sondaj recent îl dă câșigător pe Trump în fața lui Clinton

0 636
Pentru prima dată în ultimele luni, de la declanșarea campaniei electorale, candidatul republican rămas în cursa pentru Casa Albă, Donald Trump, este dat câștigător în sondaje în fața democratei Hillary Clinton, relatează site-ul francez challenges.fr.
Hillary Clinton are motive de îngrijorare. Pentru prima dată după octombrie, candidata democrată apare ca învinsă în fața lui Donald Trump, in cazul înfruntării lor la alegerile din luna noiembrie, în sondajul realizat de institutul american Rasmussen, publicat luni, 2 mai. Conform sondajului, magnatul american ar obține 41% din intențiile de vot, in timp ce Hillary Clinton și-ar adjudeca 39% din voturi. 15% dintre cei chestionați au declarat că preferă un alt candidat, iar 5% s-au declarat indeciși.
 Acest sondaj, realizat prin telefon, confirmă degradarea intențiilor de vot pentru candidata democrată, care, din ,martie și până acum era dată drept favorită în toate sondajele, cu o diferență de aproape cinci procente.
Conform Rasmussen, Trump mobilizează mai puțini alegători în propria tabără. Astfel, miliardarul new-yorkez este susținut de 73% dintre republicani, in vreme ce Hillary Clinton este sprijinită de 77% dintre democrați. Dar Trump poate aduna 15% din intențiile de vot din rândul democraților, in timp ce adversara sa nu poate miza decât pe 8% din electoratul republican.
Donald Trump este preferat și alegătorii independenți, care sunt in favoarea sa în procent de 37%, și doar 31 de procente ar opta pentru Clinton.
Lupta dintre Clinton și Trump se anunță a fi una brutală. Însă toate acestea vor conta prea puțin în ziua alegerilor prezidențiale, pentru că americanii se vor duce în primul rând să voteze împotriva taberei adverse. Astfel, 51% dintre democrații care o vor vota pe Clinton o vor face pentru a-l bloca pe Trump, comparativ cu doar 48% care o vor vota pentru a-și susține candidata. De asemenea, 57% dintre republicani vor vota pentru Trump pentru a o contra pe Hillary Clinton, comparativ cu numai 43%, câți vor vota pentru a-l susține pe miliardar,  indică un alt sondaj recent publicat de CNN.
Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php