Descoperire macabră a armatei siriene. Groapă comună cu cadavre de femei și copii decapitați de Statul Islamic la Palmira

1 462

Armata siriană a descoperit o groapă comună la Palmira, unde se află cel puţin 40 de cadavre, mulţi dintre ei femei şi copii, torturaţi înainte de a fi ucişi, relatează Russia Today. Mormântul a fost descoperit în cartierul Masakin al-Jahizia din oraşul recent eliberat, la numai 500 de metri de ruinele antice. Iniţial, armata a reuşit să scoată 25 de cadavre din groapa comună. Printre cei ucişi de Statul Islamic se numără trei copii şi cinci femei. Ulterior au descoperit încă 15 cadavre, toate de femei şi copii. Primele examinări au arătat că o parte dintre victime au fost decapitate, în timp ce altele au fost torturate. Armata continuă excavările în zonă şi este posibil să fie găsite şi alte cadavre. Între timp, geniştii verifică zona, după ce mii de mine şi dispozitive explozibile au fost ascunse în zonă de jihadişti, înainte de eliberarea oraşului. “Cel puţin 3.000 de dispozitive explozibile au fost instalate în oraş”, a declarat un genist rus, care a precizat că Statul Islamic a creat aproape o reţea de bombe ascunse parţial sub pavaj care ar fi putut arunca în aer tot oraşul.

Palmyra3

Trupele Statului Islamic au ţinut oraşul sub ocupaţie din mai 2015 până la sfârşitul săptâmânii trecute. Săptămâna trecută, armata siriană, a cărei ofensivă a fost puternic susţinută de aviaţia rusă, a anunţat că a eliberat şi a preluat controlul total în Palmira. Palmira, unul dintre renumitele oraşe-vestigiu ale Antichităţii, se află în patrimoniul ONU, iar distrugerile provocate de jihadişti au fost calificate de unii experţi drept crime împotriva umanităţii.

sursa: NapocaNews

1 Comment
  1. Alabama kid says

    Va mirati ? Iar lasii ii trateaza cu manusi,cu democratie si cu „drepturile omului” !

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php