Fostul premier Victor Ponta este „cel mai apreciat intelectual român”, mai admirat decât Mihai Eminescu, Mircea Eliade sau Petre Țuțea. Potrivit aceluiași sondaj, majoritatea românilor consideră poporul român mai inteligent decât alte popoare.
În cel mai recent sondaj IRES, românii au fost întrebați cine este intelectualul român pe care îl admiră cel mai mult. A fost o întrebare deschisă, respondenții nu au avut variante pe care să le bifeze, ci au fost rugați să nominalizeze intelectualul pe care îl admiră cel mai mult.
În urma răspunsurilor, pe primul loc se află fostul premier Victor Ponta, care a fost menționat de cei mai mulți respondenți. Următoarele două locuri la categoria „cel mai admirat intelectual” sunt ocupate de Corneliu Vadim Tudor și de președintele Klaus Iohannis. Andrei Pleșu se află pe poziția a patra, urmat de fostul președinte Traian Băsescu. Politicienii menționați mai sus au reușit să-l doboare în clasamentul intelectualilor iubiți de români chiar și pe poetul național Mihai Eminescu. Petre Țuțea, Liiceanu, Patapievici sau Mircea Cărtărescu se află la coada clasamentului.
Sociologul Mircea Kivu a comentat rezultatele sondajului:
„Când faci întrebări deschise, când pui o întrebare foarte generală, fiecare se gândește la altceva. Când zici intelectual, fiecare se gândește la ce vrea el. Mulți oameni, când le zici intelectual, se gândesc la cineva care a terminat o facultate. Nu știu ce înseamnă un intelectual. Toate măsurătorile acestea sunt deformate de faptul că pentru respondenți contează notorietatea. În clasamentele acestea ajung, întotdeauna, în față oamenii cu notorietate. Notorietatea lui Ponta este de aproape 100%”, a spus Mircea Kivu, potrivit adevarul.ro.
Tot din sondaj a rezultat că patru din zece români care locuiesc în mediul urban se consideră intelectuali.
Sociologii IRES au mai fost interesați să afle pe cine consideră românii cel mai inteligent român. Mihai Eminescu a primit cele mai multe nominalizări, urmat de Henri Coandă. Următoarele poziții sunt ocupate de fostul tenismen Ion Țiriac și de Corneliu Vadim Tudor. În aceeași măsură au fost nominalizați Constantin Brâncuși, Nicoale Iorga, Victor Ponta, Regele Mihai și Aurel Vlaicu. Au fost respondenți care l-au nominalizat și pe Nicolae Ceaușescu ca fiind cel mai inteligent român.
Trei sferturi dintre cei chestionați apreciază că românii sunt în mare și foarte mare măsură măsură inteligenți. Inteligența poporului român raportată la inteligența altor popoare este și aceasta evaluată pozitiv. Două treimi dintre respondenți spun că, într-o mare și foarte mare măsură, poporul român este mai inteligent decât alte popoare.
Întrebat cum interpretează acest rezultat, sociologul Mircea Kivu a răspuns: „Este o întrebare tâmpită. Poporul nu e inteligent, oamenii sunt inteligenți”.
via ActiveNews
Prev Post