Poliția gândirii sau politica pumnului în gură

0 882

“O să se bată cu noi şi morţi, iar noi o să fim alături de voi ca să ne apăraţi. Şi morţi vom izbândi!” Acestea au fost cuvintele Părintelui Gheorghe Calciu pe patul de moarte. Iată că a avut dreptate.

Doamna Oana Stănciulescu a fost propusă de către PNL să facă parte din noul Consiliu de Administrație al TVR. Societatea civilă, așa zis democrată, a protestat imediat printr-o scrisoare deschisă trimisă liderilor PNL:

Oana Stanciulescu

Doamnei Alina Gorghiu,

Domnului Vasile Blaga,

Copreşedinţi ai Partidului Naţional Liberal

 

Am fost şocaţi de ştirea desemnării doamnei Oana Stănciulescu, la propunerea Partidului Naţional Liberal,  ca membră a Consiliului de Administraţie a Televiziunii  Române.

Oana Stănciulescu s-a făcut cunoscută ca  foarte activă în cultivarea memoriei unor personalităţi şi valori de extremă dreapta din istoria culturii româneşti. Cu o consecvenţă, ce trebuie subliniată, jurnalista îşi face un crez din a reabilita, şi eroiza o serie de personalităţi de orientare legionară, xenofobă, antieuropeană şi antidemocrată. Pe aceştia  i-a declarat repetat „eroii noştri“. Câteva exemple sunt revelatoare: la 23 februarie, acest an,  într-o dezbatere la Realitaea TV, Oana Stănciulescu declara că Radu Gyr, cunoscut poet legionar, autorul imnului mişcării legionare, personalitate recuperată de Ion Antonescu, în regimul căruia a ocupat importante demnităţi şi  scriitorul şi publicistul Vintilă Horia,  cunoscut ca prohitlerist sunt „reperele ei morale”. Şi, cu prestigiul câştigat întotdeauna de omul de pe ecran, recomanda societăţii româneşti să adopte aceste repere morale.

Doamna Stănciulescu a fost extrem de activă în  combaterea legii 217, supranumită în media „legea antilegionară“. Am aminti că această lege a fost propusă de parlamentari PNL, cu scopul de a împiedica propaganda extremistă din România. Doamna Stănciulescu, împreună cu alţi colegi ‘întru credinţă’ neolegionară au atacat brutal  Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului „Elie Wiesel“, organism al Guvernului României şi au adus injurii grosolane directorului general al Institutului.

Nu este lipsit de interes să amintim forma de exprimare a doamnei Stănciulescu caracterizată prin agresivitate, autosuficienţă, minimalizarea adversarului de idei.

Considerăm că  poziţiile publice ale doamnei Oana Stănciulescu contribuie la crearea unui climat politic şi moral insalubru şi sunt periculoase pentru democraţia românească. Ele sunt contrare opţiunii europene a societăţii româneşti, opţiune în care PNL a avut un rol important. Această opţiune este incompatibilă cu moştenirea fascistă.

Cu atât mai grav consideram că ar fi promovarea publicistei într-o poziţie importantă a Televiziunii publice.

Nu putem fi decat consternaţi de propunerea Partidului Naţional Liberal pentru completarea Consiliului  de administraţie al TVR. Fie că  îmbrăţisăm sau nu drumul politic al PNL, am văzut întotdeauna în acest partid o structură democratică importantă.  Am crezut întotdeauna în compatibilitatea conceptelor de democraţie, europenism şi liberalism.

Să amintim că în istoria sa, PNL  a ‘beneficiat’ de atenţia violenţei legionare, care l-a asasinat pe unul din liderii partidului, primul-ministru în funcţie, I. G. Duca.

Stimată Doamnă şi stimate Domnule,

Vă rugăm să luaţi în considerare, împreună cu organismele de conducere a PNL,  retragerea propunerii privind  desemnarea doamnei Stănciulescu în importantul forum al TVR.

 

Cu stimă,

Liviu Antonesei, scriitor,  profesor, Universitatea “A.I. Cuza“, Iasi

Ion Petre  Barbos,  Cluj-Napoca.

Stephan Benedict, publicist, New-York

Liviu Beris, PHD, presedinte al  Asociatiei Evreilor Supravituitori ai Holocaustului

Maria Bucur, profesor, Indiana University, USA

Horia Bozdochina, PHD, istoric, Sibiu

Sorin Camner , inginer, Bucuresti,  Romania

Gianina Cărbunariu, regizor

Alina Ciobanu, consilier in cariera, Universitatea Bucuresti.

Peter Dan, PhD Long Island University, New York

Caius Dobrescu, profesor, Universitatea  Bucuresti

Irina Dragan, psiholog

Smaranda Enache, militanta pentru drepturile omului.

Daniel Cristea Enache, conferentiar, Universitatea Bucuresti

Bogdan Florian, lector universitar, SNSPA

Iulian Fota, PHD, expert  in probleme de securitate

Andreea Gheba, doctorand, SNSPA

Mihai Dinu Gheorghiu, profesor , Universitatea “Al. I. Cuza”, Iasi

Georg Herbstritt, istoric, Berlin

Mihaela Grancea, profesor , Universitaea  Lucian Blaga”-Sibiu

Florin Iepan, regizor

Maximilian Marco Katz, MCA, Director Fondator al Centrului de Monitorizare a Antisemitismului

Macovei Elena-Irina, psiholog

Norman Manea, scriitor

Peter Manu,  medic, profesor universitar, USA

Adrian Miroiu, profesor universitar, SNSPA

Andrei  Klein, Cluj-Napoca

Werner Kremm, publicist, Timisoara

Marcu Flaviu Cristian, doctorand UBB, Cluj-Napoca

Iudita Muresan, conferentiar universitar pensionar, supravietuitoare a Holocaustului.

Carmen Mușat, conferentiar universitar, Universitaea Bucuresti, redactor-sef la “Observator Cultural”

Lucian  Nastase-Kovacs, profesor universitar, UBB Cluj-Napoca

Adrian Niculescu, conferentiar universitar, SNSPA

Iulian Popa, PHD, cercetator, UBB

Serban Nichifor,  compozitor, profesor universitar , Universitatea  Nationala de Muzica, Bucuresti

Liliana Popescu, conferentiar universitar, SNSPA

Liviu Rotman, profesor universitar, SNSPA

Michael Shafir, profesor , UBB,Cluj-Napoca

Stefan Sienerth, istoric, Germania

Edit Szegedi, conferentiar universitar, UBB, Cluj-Napoca

Daniel Vighi, scriitor, Timisoara

Zoltan Tibori Sandor, conferentiar universitar, UBB-Cluj

William Totok, publicist,  Berlin

Sebastian Toc, doctorand, SNSPA

Keno Verseck, jurnalist, Berlin

Claudia  Zidaru, doctorand SNSPA

Cezar Gheorghe, jurnalist cultural, critic literar, eseist

Păcatele doamnei Stăciulescu? Că „a fost extrem de activă în combaterea legii 217, supranumită în media «legea antilegionară»”,  că „a declarat că Radu Gyr șiVintilă Horia sînt reperele ei morale” și că „a atacat brutal  Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului „Elie Wiesel“, organism al Guvernului României şi au adus injurii grosolane directorului general al Institutului”.

Radu Gyr și Vintilă Horia
Radu Gyr și Vintilă Horia

Nu știu dacă semnatarii scrisorii de protest realizează totalitarismul poziției lor. Să înțelegem că o lege nu poate fi criticată? Cum nu poate fi criticat nici Guvernul sau un organism al său? Păi înseamnă că ne-am întors în comunism, asta dacă l-am părăsit vreodată.

Radu Gyr și Vintilă Horia sînt toxici? Nu sînt demni de admirat sau considerați repere morale pentru că așa zice un organism al Guvernului? Păi atunci înseamnă că Alexandru Vișinescu, Ion Ficior și toți ceilalți torționari comuniști sînt eroi ai României. Doar au luptat cu toate armele avute la dispoziție împotriva „extremismului” și a exponentilor săi, practic i-au ras de pe suprafața pămîntului. Doar cei ce au reușit să se refugieze în străinătate au avut norocul să scape. Dar ce ne facem că Occidentul nu le-a făcut nimic „extremiștilor de dreapta” din România. Ba chiar i-a protejat și pe unii dintre ei i-a apreciat? Cum e și cazul lui Vintilă Horia, „cunoscut ca prohitlerist” dacă e să ne luăm după semnatarii scrisorii de mai sus, care a fost recompensat în 1960 cu presitigiosul premiu al Academiei Goncourt pentru romanul „Dumnezeu s-a născut în exil”.

Parintele Gheorghe Calciu și Ronald Reagan

Ce ne facem cu Ronald Reagan, președinte al SUA între 1981 și 1989, care l-a primit pe regretatul Părinte Gheroghe Calciu chiar la Casa Albă? Probabil că și Ronald Reagan ar trebui pus la index. Pe lîngă faptul că a primit la Casa Albă un „extremist de dreapta” român a mai și contribuit decisiv la dărîmarea comunismului, regimul politic regretat, probabil, de semnatarii scrisorii de mai sus. Doar pe vremea aia nu aveai dreptul la propriile opinii și erai imediat criticat, erai obligat să-ți faci autocritica și să-ți pui cenușă în cap în celebrele ședințe de partid și apoi marginalizat, dat ca exemplu de „așa nu” ca nu cumva și alții să-și facă curaj și să te urmeze.

de Tudor Marincu RostOnline

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php